Linkuri accesibilitate

Președintele Poloniei aprobă legea privind influența rusă, în pofida protestelor opoziției


Președintele Poloniei, Andrzej Duda
Președintele Poloniei, Andrzej Duda

Președintele Poloniei a declarat luni, 29 mai, că va semna un proiect de lege care autorizează înființarea un birou pentru investigarea influenței rusești.

Opoziția a criticat acest proiect și declarațiile președintelui spunând că ar fi o vânătoare de vrăjitoare împotriva opozanților guvernului într-un an electoral.

Partidul naționalist de guvernământ Lege și Justiție (PiS) afirmă că partidul liberal de opoziție Platforma Civică (PO) a permis Poloniei să devină periculos de dependentă de combustibilii fosili ruși atunci când PO a fost la guvernare între 2007 și 2015, ridicând întrebări dacă membrii PO s-au aflat sub influența Moscovei.

PO respinge această alegație spunând că investigațiile de acest tip au ca scop eliminarea liderului PO și a fostului prim-ministru Donald Tusk de pe scena politică înainte de alegerile programate pentru octombrie sau noiembrie.

Personalitățile opoziției numesc proiectul de lege pentru înființarea unei comisii de anchetă „Lex Tusk”, folosind termenul latin pentru "lege".

Președintele Andrzej Duda a declarat că o va semna, dar că va cere Tribunalului Constituțional să analizeze legea după ce va intra în vigoare, din cauza criticilor privind neconstituționalitatea acesteia.„Semnez legea pentru că eu cred că ar trebui să intre în vigoare, ar trebui să înceapă să funcționeze”, a declarat Duda.

Comisia va investiga perioada 2007-2022 și este abilitată să interzică persoanelor care au acționat sub influența Rusiei să dețină autorizații de securitate sau să lucreze în funcții în care sunt responsabile de fonduri publice timp de 10 ani, descalificându-le efectiv din funcțiile publice.

Membrii comisiei ar urma să fie aleși de parlament, unde PiS deține o majoritate problematică. Proiectul s-a confruntat cu o opoziție puternică din partea criticilor, care au afirmat că orice încercare de a tăia calea personalităților din opoziție la guvernare ar dăuna democrației și că acordă unui organism administrativ public responsabilități care ar trebui rezervate instanțelor.

Parlamentarul PO Marcin Kierwinski a condamnat decizia lui Duda de a semna proiectul de lege. „Niciun președinte de țară democratică normală nu ar semna vreodată o astfel de lege de tip stalinist", a declarat el pentru postul privat de televiziune TVN 24.

XS
SM
MD
LG