Linkuri accesibilitate

Președinții din sudul Europei cer măsuri în contextul crizei climaterice


O femeie răcorindu-se la o țâșnitoare, pe faleză la Salonic, la 23 iulie 2023.
O femeie răcorindu-se la o țâșnitoare, pe faleză la Salonic, la 23 iulie 2023.

Președinții Italiei și altor cinci țări europene au cerut măsuri urgente de combatere a crizei climaterice după recentele valuri de căldură, incendii și inundații înregistrate în zona Mării Mediterane.

„Fenomenele naturale extreme distrug ecosistemul și ne amenință viața cotidiană și modul de viață”, se spune în declarația semnată de președintele italian Sergio Mattarella și colegii săi din Grecia, Croația, Slovenia, Malta și Portugalia.

Luna trecută, zone intense din bazinul Mediteranei au fost lovite de valuri de căldură extremă, iar pompierii au luptat cu incendiile într-o regiune întinsă din Algeria până în Turcia.

„Nu mai avem timp de pierdut, nu mai putem face compromisuri din motive politice sau economice”, se arată în declarația președinților, citată de Reuters. Ei mai spun că regiunea Mediteranei este expusă în mod deosebit la pericolele secetei și deșertificării.

Apelul comun a fost inspirat de o convorbire telefonică între Mattarella și președinta Greciei Katerina Kaskellaropoulou și nu cuprinde propuneri de măsuri concrete.

Reuters notează că potrivit unui document guvernamental, Italia însăși trebuie să investească mai mult și să facă mai multe eforturi pentru a se încadra în ținta UE 2030 de reducere a emisiilor de carbon.

XS
SM
MD
LG