Linkuri accesibilitate

Prima lecție: Nimeni nu este imun


Scopul acestei analize este acela de a stabili câteva din originile ciudatei nefericiri cu care mare parte din populațiile occidentale privesc libertatea și prosperitatea democrației liberale. Doresc, în primul rând, să pornesc de la câteva din principalele pericole la adresa democrațiilor post-comuniste, în special acele primejdii legate de slăbiciunea tradițiilor, instituțiilor și valorilor pluraliste, precum și ascensiunea mișcărilor și ideologiilor bazate pe indispoziție, resentiment și lipsă de loialitate. Scopul meu nu este însă acela de a vehicula scenarii apocaliptice. Preocuparea mea este legată de diagnosticarea celor mai mari vulnerabilități ale statelor post-comuniste din Europa de Est pentru a putea evalua apoi șansele consolidării democratice și riscurile apariției și răspândirii partidelor ori mișcărilor etnocratice.

Ce legătură există între aceste explozii de autoritarism în țările fostei Europe comuniste și Brexit? În primul rând, Occidentului ar trebui să-i pese de Răsărit. De câte ori ignorăm pericolele apărute în altă parte, ele sfârșesc prin a deveni pericolele noastre. Nimeni nu este imun, ar trebui să sune prima lecție. S-a spus adesea fie că Balcanii occidentalizează, fie că Occidentul balcanizează. În al doilea rând, rămânem încremeniți când vedem cum cetățenii unor democrații care păreau consolidate sunt dispuși să riște totul pentru câteva promisiuni fără acoperire. Suntem la fel de îngroziți atunci când foarte mulți oameni decid că nu le mai pasă și că, de fapt, disprețuiesc profund societatea deschisă. Observând Estul, cred eu, putem găsi câteva răspunsuri la acest puzzle, să privim dezamăgitoarea realitate în față și să contracarăm ceea ce aș numi momentul extremei drepte. Ceea ce, să recunoaștem, este tocmai marca acestui Brexit, acestui abandon.

Dacă societățile Europei Centrale și de Est pot renaște atât de curajos dintr-unele din cele mai repugnante și crude sisteme politice care au existat vreodată, să-și recapete imediat democrația și libertatea și apoi să întoarcă spatele tocmai lucrurilor de care fuseseră private, atunci pericolul naționalist la adresa democrației este unul cât se poate de real. Europa de Est este gata să riște tot progresul remarcabil care fusese atins în ultimele decenii și doar pentru a urma idei și moduri de gândire pe care le foloseau, până nu demult, fasciștii și comuniștii. Înțelegând de ce atât de mulți din Europa Centrală și de Est aleg calea etnocentrismului radical și a furiei xenofobe, putem vedea mai clar de ce anume tentația totalitară nu poate fi nicicând subjugată responsabilității democratice.

În timp, nicio societate nu rămâne loială democrației de la sine, nici măcar cele care ar trebui să știe prea bine ce anume oferă libertatea și ce anume ascund iluziile ideologice. Europa post-comunistă înțelege perfect efectele experimentelor utopice, contrar angajamentelor democratice. Continentul a asistat la apogee în ambele situații: absurditatea și teroarea sovietică, ori prosperitatea și libertatea occidentală. Toate acestea sunt încă vii în memoria europeană. Faptul că există aceste opțiuni dezastruoase ne confirmă nouă că nu putem lua lucrurile de la sine și că oamenii sunt de la natură neliniștiți. Populațiile occidentale, care în ultimele decenii nu au avut a plăti pentru proaste alegeri ideologice sau existențiale, pot foarte ușor cădea în capcana iluziilor populiste auto-glorificatoare. Dacă am vedea mai bine de unde vin aceste anxietăți din Est, care este sursa lor, atunci am putea înțelege mai bine ce se petrece în Vest și cum anume putem redresa lucid situația.

Când am exprimat prima oară îngrijorări legitime în raport cu toate aceste pericole am fost privit ca o voce defetistă, un om care strică cheful. Până la urmă, nu poate fi negat, Zidul a căzut! Cum putem să nu sărbătorim? Revoluțiile, protestele stradale de masă care au atras prăbușirea imperialismului comunist în partea răsăriteană a continentului s-au petrecut exact în numele libertății și democrației. Cine și-ar putea dori altceva și de ce? Când scriam despre toate aceste lucruri în 1992, simțeam că inerțiile și moștenirile sunt încă puternice. Nu doar instituțional, ci și cultural și social, oamenii erau încă tributari stilului de persuasiune ideologică coercitivă, credeau în mituri și mobilizare întru victorie chiar cu prețul renunțării la toleranță și diversitate, rațiune și lege.

Mai relevant pentru ceea ce vedem astăzi în Occident și Marea Britanie, îngrijorările mele cu privire la Europa de Est includ o teamă care, fie că vine din 70 de ani de leninism, fie din două sute de ani de democrație, exprimă același lucru: orice societate se va strădui să rămână liberală. Întotdeauna—mai întâi puțini, apoi mai mulți—vor fi unii care vor căuta să distrugă pluralismul și banalitatea prosperității, să ceară o nouă politică, pasămite menită să scape societatea de închipuite năpaste metafizice. Am văzut astfel de lucruri în istorie și poate că le vom mai vedea. Așadar, politica redemptivă nu este irevocabil apusă....

XS
SM
MD
LG