Linkuri accesibilitate

Primul Centru municipal de tineret a fost deschis la Chișinău


Imagine generică
Imagine generică

​​Lipsa de angajaţi şi finanţarea modestă ar fi principalele breşe în activitatea centrelor de tineret, constată într-un recent studiu Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova.

La Chișinău, s-a deschis astăzi primul dintr-o serie de centre de tineret, un „spațiu sigur” pentru tineri de a-și petrece timpul liber, după cum îl descriu autoritățile, anume Ministerul Educației și Primăria Capitalei, autorii proiectului.

Primul Centru municipal de tineret a fost deschis la Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:29 0:00
Link direct

Primul Centru municipal de tineret deschis în sectorul Ciocana promite mai multe servicii beneficiarilor şi anume servicii de participare şi voluntariat, implicarea tinerilor în procesul decizional, abilitarea economică, ghidarea şi orientarea în carieră, cursuri de robotică şi de IT.

Inițiatorii proiectului contează pe faptul că tinerii din cartier vor putea pur şi simplu să-şi petreacă timpul lider în cadrul centrului care dispune de o bibliotecă, iar în scuarul amenajat vor fi proiectate filme în aer liber. Serviciile vor fi adaptate pe parcurs nevoilor tinerilor, a spus directorul Centrului, Petru Grecu.

Centru de tineret în parteneriat cu Primăria Chişinău a lansat și un program de granturi pentru tineri. Pot aplica ONG-uri de tineret sau grupuri de iniţiative care vor propune proiecte ce vor viza participarea tinerilor, consolidarea sectorului de tineret şi dezvoltarea unor servicii pentru tineri, inclusiv oportunităţi economice. Participanții ar urma să contribuie şi ei cu 20 la sută din costul proiectului, a explicat primarul interimar Ruslan Codreanu:

Ruslan Codreanu
Ruslan Codreanu

„Programul include suma de 300 de mii de lei. La prima vedere ar părerea că e o sumă mizeră, dar haideţi să vedem cum o să meargă, inclusiv regulamentul să-l testăm în practică cum funcţionează. Din punctul meu de vedere contribuţia de 20 la sută din partea beneficiarilor este o contribuţie destul de mare din partea tinerilor. Dacă nu va merge suntem gata să reexaminăm contribuţia respectivă astfel încât să avem mai multe proiecte ale tinerilor pentru tineri”.

Pentru dotarea Centrului municipal de tineret cu mobilier şi echipamente IT, Ministerul educației a alocat peste 110 de mii de lei. Entitatea va avea 10 angajați remunerați din bugetul municipalității. Primarul interimar Ruslan Codreanu a spus că anual vor fi alocaţi 850 de mii de lei pentru buna funcţionare a centrului. Primăria în colaborare cu Ministerul Educaţiei are de gând să deschidă asemenea entităţi în toate suburbiile municipiului.

850 de mii de lei pentru buna funcţionare a centrului...

Centre de tineret există în 20 de raioane ale R. Moldova. Autoritățile şi-au propus până în anul 2022 să dezvolte mai multe astfel de instituții de socializare asumându-şi obiectivul ca 90 la sută de tineri să poată beneficia de oportunități de dezvoltare, participare și implicare în activități civice.

La Orhei, bunăoară, Centrul de tineret a fost deschis în 2012 şi este vizitat anual de peste 800 de beneficiari, cu vârste cuprinse între 14 şi 35 de ani. Instituţia este finanţată de autorităţile locale si oferă patru servicii: de informare şi formare a tinerilor, de participare, media şi voluntariat, spune directoarea centrului Liliana Cicală:

„Ceea ce facem noi este doar după cerinţele tinerilor. De ce este benefic? Pentru că este educaţie informală, aici tinerii se simt în largul lor pentru că aici se întâmplă lucrurile după necesităţile lor, nu sunt indicate de sus cum este în învăţământul formal. Ei aici învaţă multe lucruri şi sunt încadrați în proiecte care sunt pe placul lor.”

Lipsa de angajaţi şi finanţarea modestă ar fi principalele breşe în activitatea centrelor de tineret, constată într-un studiu Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova. Fiind în proporție de 95 la sută cu statut de instituție publică, aceste nu au oportunități suficiente de a-și identifica resursele necesare din exterior şi mai lipsește cooperarea între aceste entităţi, constată experții.

Previous Next

XS
SM
MD
LG