De pe scena Chișinăului au răsunat mai multe melodii medievale, bisericești, clasice și populare. A fost interpretat cu măiestrie „Ecoul” lui Antonio Lotti, iar audierea „Crucifixului” de același autor, mai ales când sopranele întrerupeau murmurul recitativ al corului cu triluri subțiri, tăia respirația publicului. Valsurile lui Brahms fremătau ca un suflu de primăvară prin sală.
O profundă impresie a lăsat interpretarea cântecului lui Ceaikovski „A înnoptat un nouraș de aur”, precum și a unor melodii populare rusești, între care „Svetit mesiaț” și „Șcedrik”.
Spectatorii au fost impresionați și de aranjarea coriștilor: nu pe voci, ci alternând un băiat, o fată, două fete, un băiat, un tenor lângă o soprană, fiecare voce răsunând curat. Îmbrăcați în mantii negre de magiștri, coriștii, după cum se observa într-o cronică a vremii, „nu stau drepți”, ondulându-se ca valurile melodiilor.
Deși publicul din Chișinău a ovaționat cu frenezie „privighetorile americane”, în presa de atunci n-a apărut nici o fotografie cu corul din Oberlin.
