Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (VIII)


Prizonieri Centrali la Șipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).

Contextul tragediei din lagărul Șipote

Cei care au vizitat lagărul Șipote în 1917-1918 au menționat, în mod repetat, că acolo se întâmplase o tragedie. În privința supraviețuitorilor, unii dintre ei aveau să se refere la experiența lor și a camarazilor ca la iadul de la Șipote.

La sfârșitul anului 1916, prizonierii Centrali au ajuns în număr mare la Șipote. Întrucât barăcile erau insuficiente pentru a-i caza pe toți, unii dintre ei au fost depuși în adăposturi deschise, care înainte de război fuseseră utilizate drept grajduri pentru tabăra de instrucție a Armatei Române.

Colonelul Victor Lupu, comandantul lagărului între 1 iulie 1916-18 ianuarie 1917, s-a ocupat foarte puțin de prizonieri. Registrele erau prost ținute, dezertorii ruși fuseseră favorizați în detrimentul prizonierilor de război Centrali. Tot rușii ar fi controlat farmacia și infirmeria, iar medicamentele erau speculate.

La jumătatea lunii octombrie 1916 s-a început construirea barăcilor, prizonierii lucrând câte nouă ore pe zi. Erau tratați foarte rău, loviți de jandarmi și gardieni, uneori din ordinul ofițerilor. Li se aplicau lovituri de baston sau de curea pe fesele descoperite, până la sânge sau până când leșinau. Unii erau ținuți legați cu sfoară de latrine, vreme de patru-cinci ore.

Prizonieri ridicându-i pe cei morți. Crochiu în Hans Krieger, Der Massenmord an deutschen und österr.-ung. Soldaten in der rumänischen Gefangenenhölle Sipote. Eine Klage und Anklage, 1920.
Prizonieri ridicându-i pe cei morți. Crochiu în Hans Krieger, Der Massenmord an deutschen und österr.-ung. Soldaten in der rumänischen Gefangenenhölle Sipote. Eine Klage und Anklage, 1920.

Un mare transport de prizonieri, pornit de la Tecuci și format din 8.000 de oameni, a sosit la Șipote în ziua de 24 decembrie 1916. Drumul fusese făcut pe jos, vreme de 10 zile, în condițiile unei ierni timpurii, a drumurilor desfundate, prizonierii fiind loviți, inclusiv cu biciul, și hrăniți prost.

În privința hranei, prizonierii primeau dimineața ceai, iar la prânz și seara supă de varză sau de cartofi. Până la 1 decembrie 1916 primeau zilnic 1,2 kg de pâine. Rațiile s-au redus de la jumătatea lunii decembrie, fiecare captiv primind 100 de grame de fasole, 350 de grame de mămăligă, iar duminica - 150 de grame de carne. Mai mulți ofițeri din administrația lagărului Șipote, inclusiv câțiva veniți de la Tecuci, au fost responsabili pentru faptul că alimentele prevăzute de statul român pentru prizonieri, oricum reduse, nu ajungeau la aceștia integral. Cei care făceau reclamații își asumau riscul de a fi pedepsiți.

Prizonierii au ajuns să fie îmbrăcați în zdrențe. Mantalele și banii le erau luați militarilor Centrali de regulă în momentul capturării, dar se întâmpla frecvent și în lagăr.

Infrastructură sanitară precară, mizerie și epidemii

Starea sanitară a lagărului Șipote era marcată de mari deficiențe la sfârșitul anului 1916. Infirmeria a dispărut în urma unui incendiu, iar o alta avea să fie aranjată într-un spațiu de 50m/5m, ceea ce avea să se dovedească insuficient în timpul unor epidemii de o amploare neanticipată. Paturile erau dispuse pe trei rânduri, lipsea rufăria, astfel încât oamenii stăteau direct pe scânduri, îmbrăcați și încălțați. În perioada de iarnă, bolnavii nu puteau fi transportați către spitalele exterioare, de aceea se încerca tratarea lor în lagăr.

Nu exista o etuvă, deși comandantul lagărului ceruse una. Instalații de deparazitare nu au existat nici în perioada epidemiilor. Pentru deparazitare se recurgea la metoda călcării rufelor opărite cu fierul încins. Pentru îmbăierea prizonierilor era destinată o clădire cu 15 dușuri, mult prea puține pentru un număr enorm de prizonieri. Nu exista săpun deloc. Apă caldă a existat abia din martie 1917.

Medicul austro-ungar Pasztor la Șipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).
Medicul austro-ungar Pasztor la Șipote. Sursa: Andrei Șiperco (ed.), Tragedii și suferințe neștiute...., 2003 (AFB, E 2020 Schachtel nr. 111).

Un medic român, inspector sanitar al lagărului, era ajutat de doi medici prizonieri. Ulterior, numărul doctorilor – români și prizonieri – avea să crească. Căpitanul medic Pasztor, prizonier austriac, a fost detașat de la Dobrovăț la Șipote în 1917, în timpul epidemiilor, și avea să rămână acolo până în primăvara anului 1918. Pasztor era un om cu tact, care a reușit să câștige încrederea conducerii lagărului, prezența sa în lagăr dovedindu-se benefică prizonierilor. Tot de la Dobrovăț a sosit la Șipote, ca voluntar, locotenentul sanitar Carl Waltner. Medicamente nu existau în lagăr, ceea ce avea să fie fatal pentru mulți captivi, cu atât mai mult în perioada epidemiilor.

Mortalitatea a fost deosebit de mare în rândul prizonierilor internați în lagărul de la Șipote. La sfârșitul anului 1916-începutul anului 1917, înainte de începutul epidemiilor, mureau 20 de oameni pe zi, din cauza frigului, subnutriției și oboselii.

Epidemiile – îndeosebi tifosul exantematic – i-au lovit puternic pe prizonierii de la Șipote, începând din ianuarie 1917 numărul morților crescând într-un ritm înspăimântător. La sfârșitul lunii ianuarie 1917 s-a ajuns la 40 de morți/zi, pentru ca la mijlocul lunii februarie numărul deceselor să se ridice la 100 în fiecare zi. Epidemia de tifos exantematic nu ierta pe nimeni, astfel încât și militarii români din gardă mureau în număr mare. Cadavrele erau prezente peste tot și ajunseseră să nu mai impresioneze pe nimeni. Serviciul sanitar era depășit.

Un nou comandant – generalul Grigore Simionescu (20 februarie-10 iulie 1917) – a fost numit la Șipote. Potrivit unor relatări, acesta ar fi fost un om capabil. Existența epidemiei de tifos exantematic a fost recunoscută oficial la scurt timp după instalarea noului comandant, deși bântuia din ianuarie. Bolnavii au fost izolați de medici în două barăci, dar încălzirea era insuficientă. Celor bolnavi nu li se luau numele, iar cadavrele nu erau identificate.

La un kilometru de lagăr, pe versantul unei văi se afla cimitirul pentru prizonierii morți. Era vorba de gropi comune, de 10-15 m/6 m. Se punea câte o cruce sau stea de lemn, în funcție de religia celui decedat, dar fără inscripții, ceea ce făcea imposibilă identificarea celor îngropați acolo. Zăpada mare a împiedicat înhumarea corespunzătoare a cadavrelor, astfel încât mulți morți au fost reînhumați ulterior.

Până în aprilie 1917, numărul morților a ajuns la 4.500. Numărul victimelor avea să crească, potrivit unor surse românești. Epidemia de tifos exantematic a provocat decese inclusiv între medicii din lagăr. Din cei opt medici trimiși la Șipote, șase au murit, alături de 19 infirmieri.

Intervenția autorităților a fost târzie, dar măsurile luate aveau să ducă la limitarea și în cele din urmă la eliminarea epidemiei. A fost construită o instalație de dezinfecție, prizonierii sănătoși au fost despăducheați și evacuați din lagăr, operațiune care s-a încheiat la începutul lunii mai 1917. Pâinea și sarea aveau să reapară în lagăr la începutul lunii martie. În aprilie 1917, autoritățile române au trimis la Șipote alimente (făină de grâu și porumb, orez, arpacaș, zahăr etc.). După oprirea epidemiei, mortalitatea s-a diminuat considerabil. De-a lungul verii anului 1917, la Șipote au murit 316 prizonieri.

Ultimul drum: spre groapa comună. Crochiu în Hans Krieger, Der Massenmord an deutschen und österr.-ung. Soldaten..., 1920.
Ultimul drum: spre groapa comună. Crochiu în Hans Krieger, Der Massenmord an deutschen und österr.-ung. Soldaten..., 1920.

Numărul mare al prizonieri de la Șipote care sufereau de boli infecțioase a fost considerat de medicul elvețian L. Bacilieri, în iulie 1917, „o excepție regretabilă”. Comparația se făcea cu celelalte lagăre românești, unde bolnavii atinși de bolile infecțioase ar fi fost „puțin numeroși”. Problema era că la Șipote ajunseseră mai mult de jumătate dintre prizonierii Centrali deținuți de români de-a lungul anilor 1916-1918. Cu alte cuvinte mortalitatea fusese extrem de ridicată în rândurile captivilor aflați în acest lagăr. (Despre evoluția numărului de prizonieri de la Șipote, inclusiv despre totalul morților, voi scrie în articolul următor.)

Dacă în toamna anului 1917 curățenia era vizibilă în barăci și latrine, curățenia individuală a prizonierilor din acest lagăr lăsa de dorit. Explicația era simplă, și anume lipsa rufăriei și a hainelor de schimb, precum și a săpunului, la fel ca în anul precedent. Baia funcționa bine, la fel și deparazitarea.

În toamna anului 1917, potrivit elvețienilor care au vizitat lagărul, starea de sănătate a prizonierilor era bună în general. Cele mai întâlnite boli în rândurile lor erau malaria și unele forme de enterită, însă se înregistrau și cazuri de icter. La prizonierii care lucrau într-o pădure în apropiere de Șipote se întâlneau cazuri de dizenterie. Există și situații detaliate cu bolile de care sufereau captivii. Dintre cei 318 prizonieri bolnavi aflați la Șipote la 18 octombrie 1917, trei sufereau de febră tifoidă, 78 de dizenterie acută (erau incluși și convalescenții), 92 de enterită, 39 de boală chirurgicală, 115 de boli interne.

După doar jumătate de an de la marile epidemii care îi decimaseră pe prizonieri de la Șipote, dar și pe soldații din trupele de pază, infirmeria se prezenta bine, cu paturi și scânduri separate pentru bolnavi. Tot atunci, prizonierii grav bolnavi erau ținuți într-un local separat, unde aveau saltele, rufe și pături. Pentru cei care sufereau de boli contagioase – febră tifoidă, dizenterie – exista o altă infirmerie, situată departe de celelalte barăci, latrinele de acolo fiind dezinfectate cu var în fiecare zi. Medicamentele continuau să lipsească în lagăr.

Starea de sănătate a prizonierilor de la Șipote era apreciată, în februarie 1918, drept satisfăcătoare de către doctorul Guillermin. Atunci se găseau la infirmerie 55 de bolnavi, dintre care patru cu reumatism, iar patru erau tuberculoși netransportabili. Nu mai existau paraziți, însă instalația de deparazitare era bine instalată, la fel și băile.

XS
SM
MD
LG