Linkuri accesibilitate

Prizonierii de război Centrali și internații civili în România, 1916-1918 (XIX)


Prizonieri germani la Mărăști, Sursa: Fotografii din războiul pentru întregirea neamului: 1916-1919, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice E. Marvan, 1929.

În afara lagărelor de prizonieri din Moldova, care au funcționat de-a lungul anilor în care România a fost implicată efectiv în război, au existat și câteva lagăre în sudul țării. Este vorba despre lagărele Ișalnița, Mihai Bravu, Slobozia, Hagieni și Brăila.

Lagărul Ișalnița

Tabără militară românească în Huși
Tabără militară românească în Huși


La Ișalnița – la mai puțin de un kilometru de gara cu același nume și la circa 10 kilometri de Craiova – se afla înainte de război o tabăra de instrucție a armatei. Acolo au fost reținuți înainte de intrarea României în război atât militari din trupele Antantei, cât și din trupele Puterilor Centrale, care ajunseseră pe teritoriul țării în diferite împrejurări. La 1 august 1916 se găseau în lagăr un ofițer, un cadet și 168 trupă dezertori, precum și trei ofițeri, șapte cadeți și 571 trupă refugiați. Capacitatea de cazare era la sfârșitul lunii august 1916 de 8.000 de oameni din rândurile trupei, în 150 de pavilioane, și de 60 de ofițeri. Administrația avea șase pavilioane, iar patru dintre acestea puteau fi amenjate pentru ofițerii prizonieri. Apă exista din abundență.

Au fost internați la Ișalnița și ofițeri austro-ungari capturați la începutul implicării României în război. Întrucât nu existau construcții speciale pentru ei, ofițerii prizonieri au fost cazați în conacul de la Ișalnița, care se afla în proprietatea Ministerului de Război. Dacă soldații locuiau în barăci și dormeau pe paie așternute pe jos, pentru ofițeri erau necesare, conform convențiilor, condiții mai bune, paturi individuale de fier sau de lemn, saltele, pături, lenjerie și articole de toaletă de strictă necesitate. Ișalnița era un lagăr de tranzit, de unde prizonierii erau repartizați altor lagăre.

La Ișalnița erau înregistrați, la 4 septembrie 1916, 15 ofițeri și 3.646 trupă prizonieri, plus trei ofițeri și 740 trupă refugiați și dezertori, pentru ca la 17 septembrie să mai existe doar 119 trupă prizonieri. Paza era asigurată de o gardă românească formată din 240 de militari.

În septembrie 1916 se aflau la Ișalnița și internați civili, inclusiv 19 infirmi. Aceștia din urmă ar fi putut fi trimiși la casele lor, dar decizia aparținea Ministerului de Război.

Prizonierii Centrali de la Ișalnița au fost evacuați în Moldova, în contextul pierderii de către trupele române a sudului României. Autoritățile de ocupație au folosit la rândul lor acest lagăr pentru a-i interna pe prizonierii români. La jumătatea lunii noiembrie 1916 erau deja închiși acolo mai mulți români capturați în timpul luptelor din Oltenia.

Lagărele Mihai Bravu, Slobozia și Hagieni

În cele trei locuri au fost făcute pregătiri pentru internarea prizonierilor încă înainte de război. Informațiile disponibile despre aceste lagăre sunt însă reduse.

Aflată în proprietatea Armatei, tabăra Mihai Bravu era situată la marginea Bucureștiului, avea 8,95 hectare și găzduia în timp de pace Regimentul 22 Artilerie și Batalionul 5 Pionieri. Avea instalații de apă, bucătării, spălătorii, latrine, infirmerie și ale utilități. În apropiere se găsea gara Mihai Bravu. În toamna anului 1916, în acest lagăr au fost internați prizonieri Centrali, dar nu avem date cu privire la numărul lor.

Lângă gara Slobozia se găsea Școala de tragere a infanteriei. Puteau fi cazați cel mult 400 de oameni. Exista instalație proprie de apă.

Una dintre taberele Armatei Române se afla la Hagieni, în suprafață de 7,876 hectare. Gara Hagieni se găsea la circa 15-16 km depărtare. Comunicațiile între gară și tabără erau însă foarte dificile. Apa era suficientă, existau și instalațiile necesarea alimentării unui număr mare de oameni.

Lagărul Brăila

Pentru internarea prizonierilor, la sfârșitul lunii august 1916 s-a dispus ca Regimentul 7 Călărași să evacueze propria cazarmă din Brăila. Unitatea respectivă urma să lase pe loc paturile, saltelele, păturile, cazanele de bucătărie, mesele și întreaga gospodărie necesară întreținerii prizonierilor. Cazarma pentru prizonieri urma să fie îngrădită și separată de celelalte cazămi cu un gard, în cazul în care acesta nu exista. Un pavilion avea să fie rezervat pentru ofițerii captivi, separat de clădirile trupei printr-un gard.

Brăila în timpul Primului Război Mondial
Brăila în timpul Primului Război Mondial


Potrivit dispozițiilor de la sfârșitul lunii august 1916, lagărul de la Brăila urma să aibă o capacitate de circa 80 de ofițeri și 2.000 trupă. În cazul în care nu erau suficiente clădirile din cazarmă, aveau să fie improvizate barăci și bordeie construite în interiorul lagărului. Lagărul de la Brăila era însă puțin pregătit pentru primirea prizonierilor în acel moment. Personalul românesc pentru administrație era redus, doar trei ofițeri, doi contabili, precum și un comandant și instructor al personalului părții sedentare a regimentului din localitate.

***

Lagărele din partea de sud a României au avut o existență scurtă, până la sfârșitul anului 1916, când au fost evacuate în grabă în Moldova, odată cu administrația și trupele române. Evacuarea prizonierilor Centrali a durat circa 40 de zile și s-a făcut fie pe jos, fie pe calea ferată, în vagoane nepotrivite. Pentru acești oameni, slăbiți sau bolnavi, îmbrăcați deseori sumar, slab alimentați, supuși relelor tratamente din partea militarilor români, aflați ei înșiși sub emoția înfrângerilor, a dezastrului general, a fost vorba de un calvar.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG