Hrana și solda prizonierilor de la Dobrovăț
Potrivit unui ordin românesc, ofițerii prizonieri primeau 750 grame de pâine pe zi, de cinci ori pe săptămână, în două zile distribuindu-se mămăligă. Rația de pâine avea să se reducă din aprilie 1917 la 500 grame/zi, la fel cum se redusese și pentru populația civilă românească. Prizonierii primeau carne zilnic, mai puțin vineri. Întrucât vitele erau extrem de slabe, carnea conținea oase în proporție de 20%. Doctorul elvețian Bacilieri avea să observe că prizonierii de la Dobrovăț mâncau mai bine în comparație cu bolnavii și cu medicii din spitalele din Iași.
La începutul anului 1918, doctorul Guillermin nota că toți ofițerii se prezentau într-o stare nutrițională bună. Mâncarea era suficientă, dar puțin variată: supe, cartofi, fasole, făinoase, brânză și paste. Se dădeau zilnic 500 grame de pâine. Prizonierii nu mai primeau carne, după cum nu primea nici populația civilă. Perioadele de lipsuri și de abundență alternaseră. În sat se găseau ouă, lapte, slănină, grăsime, nuci și prune, iar responsabilul popotei era autorizat să cumpere asemenea produse.
Pregătirea hranei se făcea în regie. Bucătarii erau și ei prizonieri și pregăteau alimentele sub supravegherea ofițerilor. Bucătăria era mică și curată, dar modul în care era servită masa nu a fost niciodată de apreciat. În 1918 masa era servită în trei schimburi, atât din cauza spațiului restrâns, cât și ca urmare a lipsei de farfurii și tacâmuri. Ofițerilor li se rețineau pentru hrană, din soldă, între 45 și 60 de lei lunar, potrivit prețului de cost.
Între august 1916-martie 1917, soldele plătite de statul român ofițerilor prizonieri erau la nivelul celor primite de ofițerii cu grade echivalente din Armata Română. Ca urmare a faptului că guvernele german și austro-ungar reduseseră în primăvara anului 1917 valoarea soldei pentru ofițerii români aflați în lagărele din Germania și Austro-Ungaria, guvernul de la Iași a redus la rândul său soldele ofițerilor prizonieri pe care îi deținea. Reducerile nu s-au aplicat în cazul ofițerilor turci prizonieri, al căror guvern nu redusese soldele prizonierilor ofițeri internați în lagărele sale.
Astfel, dacă la început un maior prizonier lua 436,50 lei, din aprilie 1917 el primea doar 262, 50 lei. Un sublocotenent austro-ungar sau german primea 226,90 lei inițial, iar din aprilie 1917, cel dintâi primea 189 de lei, în vreme ce al doilea doar 156,25 de lei; în schimb un locotenent turc primea 260 de lei.
Starea de sănătate
Prizonierii se prezentau bine în primăvara anului 1917. În iarna abia trecută nu se înregistraseră bolnavi grav, nu avusese loc niciun deces, deși populația satului fusese decimată de tifosul exantematic. În martie 1918 avea să moară aici, de difterie, un ofițer prizonier.
Un medic austriac și un medic militar român existau în lagăr în martie 1917. Toate camerele erau încălzite cu sobe, iar iarna fuseseră lemne suficiente. Prizonierilor aveau să li se facă injecții împotriva holerei. Medicamentele care erau folosite în Armata Română erau oferite gratuit și ofițerilor prizonieri. Comandantul lagărului permitea achiziționarea de la Iași sau Vaslui a unor medicamente și obiecte de toaletă pentru ofițerii prizonieri, costurile fiind suportate de aceștia din urmă. Problema era că majoritatea medicamentelor lipseau în Iași.
Infirmeria se găsea la începutul anului 1918 într-o anexă a clădirii principale. Era vorba de o cameră cu patru paturi, curată și bine încălzită. Exista posibilitatea amenajării rapide a unei alte camere în caz de nevoie.
Corespondență și ajutoare externe
Până la sfârșitul lunii martie 1917, corespondența nu funcționa. Prizonierii nu primiseră vești de la familiile lor, acestea neștiind dacă erau în viață. De altfel, în acel moment ofițerii prizonieri de la Dobrovăț ar fi preferat să fie trimiși în Rusia, unde ei credeau că erau condiții de viață mai bune în comparație cu cele din România. Elvețienii recomandau înștiințarea guvernelor german și austro-ungar în legătură cu situația prizonierilor aflați la Dobrovăț și trimiterea de rufărie, haine, pantofi, săpun și alimente. Aceste bunuri puteau fi cumpărate din Rusia sau din Suedia și trimise pe calea ferată, cu un delegat al Crucii Roșii. Și în lunile următoare, prizonierii de la Dobrovăț au cerut, prin intermediul elvețienilor, să le fie trimisă rufărie, ochelari, cărți, tacâmuri, chiuvete și alte bunuri.
Doctorul Bacilieri își asumase preluarea cărților poștale ale prizonierilor către familiile lor. După ce aveau să fie cenzurate de către autoritățile militare române, cărțile poștale urmau să fie trimise la Berna, iar de acolo în Germania și Austro-Ungaria. Și în alte vizite pe care le-a făcut în lunile octombrie și noiembrie 1917, doctorul Bacilieri, în calitatea sa diplomatică, a asumat să facă servicii poștale pentru prizonieri, aducându-le acestora scrisori sau bani de la familii sau făcând să le parvină celor din urmă scrisori de la captivi.
Unii dintre ofițerii prizonieri care aveau acasă o bună stare materială au primit sume importante de bani. Cei cu o situație modestă au fost ajutați de cei dintâi. Prizonierii de la Dobrovăț au trimis în mod regulat ajutoare cadeților și stegarilor aflați în alte lagăre românești, spre exemplu la Șipote.
Prin intermediul elvețienilor, la începutul anului 1918, ofițerii austro-ungari au primit bani din partea Crucii Roșii austriece, proveniți din surse private. Tot atunci, prizonierii austro-ungari au primit inclusiv împrumuturi, pe bază de chitanță, din partea reprezentanților Legației Elveției. Existau restricții pentru prizonieri în privința cheltuirii banilor. Exceptând cheltuielile obișnuite, spre exemplu, cele care priveau rația de hrană, un prizonier putea întrebuința doar 20 de lei pe săptămână. Ca urmare a intervenției elvețienilor, românii le-au permis ofițerilor prizonieri, din februarie 1918, să cheltuiască 20 de lei/săptămână. Elvețienii le-au făcut și alte servicii ofițerilor Centrali internați la Dobrovăț. Spre exemplu, în martie 1918 le-au adus cafea și rom, produse rare în acest moment.
Timp liber, disciplină, evadări
Ofițerii prizonieri nu aveau pentru lectură nici ziare, nici cărți în primele luni de captivitate la Dobrovăț. Dacă la începutul anului 1917 gazetele erau interzise, un an mai târziu guvernul român trimitea zilnic în lagăr 15 ziare în limbile română și franceză. În martie 1917, prizonierii au făcut liste de cărți, care urmau a fi cumpărate de la Iași, în măsura în care erau de vânzare. Ulterior, mai mulți ofițeri au primit cărți de drept și chimie.
Lecții de limbi străine erau date, reciproc, de către ofițeri. Se puteau ține conferințe periodic, spre exemplu despre agricultură. Existau câteva instrumente muzicale în lagăr, astfel încât ofițerii constituiseră o mică orchestră. Jocurile de cărți și de șah nu erau extinse, poate și pentru că nu exista un local potrivit. În lagărul de la Dobrovăț nu exista un serviciu religios pentru prizonieri, de altfel diverși din punct de vedere al credințelor împărtășite.
Prizonierii au putut face la început plimbări în apropierea lagărului. Deoarece unii ofițeri încercaseră să evadeze, li s-a impus tuturor plimbarea în curtea cea mai mică a complexului unde erau internați. La începutul anului 1918, pe cuvânt de onoare, ofițerii puteau face plimbări în libertate, între două și șase ore. În lunile care au precedat repatrierea, prizonierii puteau circula liber în apropierea lagărului, fără să-și mai dea cuvântul de onoare.
Între ofițerii prizonieri și ordonanțele lor se iviseră neînțelegeri la începutul anului 1917. Ordonanțele puteau fi pedepsite de ofițerii prizonieri dacă nu-și făceau datoria, însă numai cu aprobarea comandantului român; nu era permisă bătaia.
Unii dintre prizonierii internați la Dobrovăț au încercat să evadeze. În martie 1917, cei prinși în urma unor asemenea tentative erau închiși într-o pivniță. Un locotenent austriac și un soldat german reușiseră să evadeze la începutul lunii ianuarie 1918.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
