Astăzi satul Pâhnești este parte a comunei Arsura, iar satele Stroiești și Giurgești sunt încadrate în comuna Tătărani, județul Vaslui.
Centrul Pâhnești
Pâhnești era un sat sărac și practic izolat din cauza căilor de comunicații, în stare foarte rea nu doar în perioadele cu precipitații, ci și când solul era uscat. Nu era vorba de o situație singulară în zonă, dar observatorii din epocă au ținut să o menționeze.
Numărul internaților aflați la Pâhnești, la 10 martie 1917, era de 341, dintre care 337 în centru, iar patru (muncitori) la muncă. Se întrețineau singuri 101 internați, iar statul întreținea 81 (unul din clasa I și 80 din clasa a II-a). Două luni mai târziu, la 6 mai 1917, în același centru erau 465 de internați austro-ungari și germani, în majoritate muncitori.
Și acolo erau auzite aceleași plângeri ca în alte centre. Erau întâmpinate dificultăți foarte mari în încercarea de a cumpăra alimente de la țărani. Internații rămăseseră fără ceai dimineața timp de două săptămâni, întrucât proviziile centrului erau epuizate, iar de la regiune nu se puteau obține. Carne nu se mai primise de la Paști. Apăruse tifosul în sat, deși internații încă nu erau afectați. În școala localității era instalată o infirmerie, unde se găseau în acel moment patru bolnavi.
La sfârșitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 1917 se găseau la Pâhnești 831 de internați, dintre care 215 își asigurau singuri mâncarea, 11 erau din clasa I, 226 din clasa a II-a, iar 379 din clasa a III-a. Nu avem date în privința cetățeniei internaților. Mâncarea era mai bună de la mijlocul verii anului 1917, fapt datorat controlării distribuției alimentelor de către un membru al comitetului de internați. Infirmeria arăta bine, existând inclusiv o baie improvizată. Bolnavii erau culcați pe saltele de paie, iar cei aflați în stare gravă aveau paturi. Erau cinci bolnavi atunci, unul de nefrită cronică, altul de angină și trei de icter, aflați în convalescență. Din primăvara până în toamna anului 1917 se înregistraseră șase decese. Erau foarte multe plângeri cu privire la tratamentul aplicat internaților care erau trimiși la muncă.
În centrul de internare Pâhnești figurau 372 de internați la 2 februarie 1918, 325 dintre ei aflându-se în centru, iar 47 detașați la lucru (21 în agricultură, 26 în „diverse”). Peste mai puțin de trei săptămâni, la 20 februarie 1018, numărul internaților ajungea la 373, dintre care 115 din clasa IA, unul din clasa IB, 95 din clasa a II-a și 162 din clasa a III-a. În privința cetățeniei, era vorba de 266 de austro-ungari, 39 de turci, 32 de români, 21 de bulgari, 14 germani și un sârb.
Centrul de aici era considerat foarte bun de către elvețieni, la fel și comandantul său, căpitanul Vernescu. Exista o infirmerie foarte curată, nu erau bolnavi, băile erau suficiente, funcționa și un cuptor de deparazitare. Comitetul internaților se declara satisfăcut de situație, singura solicitare fiind aceea de a primi mai puțină mazăre și mai multă fasole, o trimitere probabilă la calitatea proastă a celei dintâi. Se puteau cumpăra alimente, prețurile fiind asemănătoare celor din alte centre; spre exemplu, un ou costa 40-50 de bani bucata.
Ultima săptămână din februarie 1918 găsea în scriptele de la la Pâhnești 368 de internați, 347 rămași în centru, iar 21 aflați la muncă; statul întreținea 86 de oameni, unul din clasa I și 85 din clasa a II-a. Cei 262 de internați aflați în evidențele centrului la finalul războiului fuseseră deja transferați, conform unei situații românești.
Centrul Stroiești (și subcentrul Giurgești)
O situație de la 5 mai 1917 ne arată că la Stroești și Giurgești erau 660 de internați austro-ungari și germani. În cel din urmă loc erau mai multe femei cu copii mici. Mai ales la Giurgești era multă mizerie. Femeile internate erau înghesuite în camerele mici din casele țăranilor, le lipseau cele necesare, inclusiv rufele pentru a-i înfășa pe nou-născuți. Suferința se putea citi pe fețele trase ale femeilor. Ele fuseseră mai grav afectate de captivitate decât bărbații, atât material, cât și psihic, la aceasta concurând privațiunile de tot felul, faptul că erau departe de casele lor, grija față de copii lăsați în urmă etc. Hrana pe care o primeau internații consta în mămăligă, care înlocuia pâinea, fasole, orez, carne de oaie, ceapă, zahăr și ceai.
Infirmeria avea opt bolnavi atunci, care erau culcați pe scânduri, deasupra cărora se punea o saltea de paie; nu existau pături. Nu erau semnalate boli infecțioase în centru. Exista un cuptor de deparazitare, care încă nu funcționa, varul pentru dezinfecția caselor lipsea, drept urmare măsurile preventive de igienă nu fuseseră luate. Centrul nu avea medic propriu, cel de la Boțești venind de două-trei ori pe săptămână; ritmul era, totuși, prea mic atunci când existau bolnavi grav. Un farmacist și un frizer erau delegați sanitari. Se găseau în centru și trei preoți catolici, care înmormântaseră 23 de persoane și botezaseră șapte copii.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
