Centrul Bohotin (și subcentrele Moșna și Isaiia)
Aflate într-o binecunoscută zonă viticolă, localitățile Bohotin și Isaiia (sau Isaia, în forma veche) aveau statut de comună în urmă cu un secol, iar astăzi sunt sate aparținătoare ale comunei Răducăneni. În vecinătatea acestor sate se află localitatea Moșna, care era comună și, în timpul Primului Război Mondial, parte a județului Fălciu, și astăzi, când aparține județului Iași. La Bohotin a funcționat în anii 1916-1918 un important centru de internați civili, de care depindeau subcentrele de la Moșna și Isaiia.
Dintr-o situație de la 10 martie 1917 aflăm că la Bohotin erau 711 de internați. În centru se găseau atunci 683 de persoane, în vreme ce 19 de meseriași și nouă muncitori erau la muncă. Existau 269 de oameni care se întrețineau singuri, iar 146 erau întreținuți de către stat (doi din clasa I și 142 din clasa a II-a).
Luciano Bacilieri, medic elvețian, a vizitat centrul Bohotin și subcentrul Moșna la 19 aprilie 1917. În acel moment erau circa 1.850 de internați austrieci și germani, aproape toți din clasa a III-a. Unii proveneau de la centrele Cozia și Covasna, aflate la nord de Răducăneni, care fuseseră închise cu câteva zile înainte. Întrucât nu existau mijloace de transport, internații au trebuit să-și care singuri toate bunurile de care dispuneau, ceea ce s-a dovedit a fi extrem de dificil pentru bătrâni, în general pentru cei lipsiți de putere. Camerele în care au fost cazați internații erau peste tot suficient de mari și destul de bine întreținute.
Marinarii de pe navele comerciale ale Puterilor Centrale, reținuți în momentul intrării României în război, în august 1916, au fost internați în cea mai mare parte la Moșna. Aceștia au avut parte de mari privațiuni în timpul iernii 1916/1917, din cauza lipsei de combustibili și a hainelor. Comandantul subcentrului de la Moșna își avea sediul la Bohotin, observa medicul Bacilieri. În locul ofițerului comandat, subcentrul de la Moșna era de fapt condus de plutonieri. Aceasta explica de ce internații de la Moșna avuseseră mai mult de suferit în comparație cu alți internați din regiune. Nu fusese vorba atât de pedepse corporale, cât de vocabularul utilizat și de modul de tratare.
Spre deosebire de marinarii de la Bohotin și din alte centre, cei internați la Moșna au avut o situație mai dificilă și pentru că nu aveau bani, așadar nici posibilitatea de a cumpăra alimente pentru a-și suplimenta meniul, cum se întâmpla de regulă în alte părți. Abia în aprilie 1917, Legația Elveției a regăsit adresele mateloților aflați la Moșna și le-a trimis, prin doctorul Bacilieri, suma de 20.000 de lei, pusă la dispoziție de Compania de navigație a Dunării. În urma propunerii lui Bacilieri, în aprilie 1917, reprezentantul guvernului român, care îl însoțea, a ordonat comandantului peste centrul Bohotin și subcentrul Moșna să-și fixeze cartierul în cel din urmă loc, pentru a putea coordona activitatea subordonaților. Nu știm dacă s-a și pus în practică această dispoziție.
Și la Bohotin, și la Moșna mâncarea pe care o primeau internații care nu munceau era suficientă, dar slabă și monotonă. Spre exemplu, la 19 aprilie 1917, așadar în ziua vizitei lui Bacilieri, internații au primit dimineața ceai îndulcit și pâine, la prânz orez cu ceapă și mămăligă, iar seara supă de fasole.
În octombrie-noiembrie 1917, centrul Bohotin avea 1.603 internați, dintre care 864 își asigurau singuri hrana, 45 erau din clasa I, 271 din clasa a II-a, iar 423 din clasa a III-a. După cetățenie, erau 1.124 de austro-ungari, 262 de bulgari și 217 germani. Centrul Bohotin cuprindea atunci trei subcentre: Bohotin, Moșna și Isaiia. Internații din clasa I erau cazați la Isaiia, în condiții bune. La Bohotin clasele erau amestecate, iar situația era acceptabilă. La Moșna erau doar persoane din clasa a III-a, însă cazarea erau mult inferioară celei de la Bohotin, igiena era atât de proastă în unele spații încât reprezentantul guvernului român a ordonat închiderea lor. În primăvara anului 1917 avusese loc o distribuire de îmbrăcăminte către internați, dar cantitățile erau reduse față de necesități, ceea ce a făcut ca în toamna aceluiași an problema să devină critică.
Internații au primit din august până în octombrie-noiembrie 1917 câte 250 grame de carne pe săptămână. Meniul internaților la 9 octombrie 1917 arăta astfel: 500 grame de pâine, 300 de grame de cartofi, 100 de grame de roșii, 100 de grame de bârnză, 50 de grame de ceapă, 10 grame de sare, 10 grame de zahăr, o jumătate de gram de ceai. Internații din clasele I și a II-a considerau că țăranii nu respectau prețurile maximale, care însă erau sub nivelul celor din alte părți.
În infirmeria de la Bohotin erau, la sfârșitul lunii octombrie-începutul lunii noiembrie 1917, 14 bolnavi, cinci cu febră tifoidă (un alt bolnav decedase), iar ceilalți cu malarie. Și la Moșna erau doi bolnavi, unul de malarie, celălalt de enterită. Malaria fusese contractată peste tot în afara centrului, la muncă. Astfel, la jumătatea lunii septembrie 1917, de la muncă reveniseră 52 de internați cu malarie. Comitetul internaților s-a plâns că nu existase o cantitate necesară de chinină pentru tratarea celor bolnavi. Internații din centru erau bine tratați, ceea ce nu se putea spune despre cei care erau la muncă. Comitetele care îi reprezentau pe internați i-au adresat lui Luciano Bacilieri, care a vizitat centrul și în octombrie-noiembrie 1917, plângeri în legătură cu medicii. Un doctor, el însuși internat, care conducea serviciul sanitar al centrului, era acuzat pe de o parte că făcea comerț cu medicamentele, iar pe de altă parte că nu se interesa suficient de bolnavii săi. Mai mult, se spunea despre el că nu îi examina decât pe bolnavii care îl plăteau. Pentru a respinge acuzațiile, cel în cauză i-a cerut reprezentantului guvernului să deschidă o anchetă oficială.
La Bohotin figurau 739 de internați la 2 februarie 1918, dintre care 594 erau în centru, iar 145 erau detașați la lucru (116 în agricultură, 29 în „diverse”). După nici două săptămâni, la 14 februarie 1918, la Bohotin-Moșna erau trecuți 740 de internați în acte, dintre care 574 în centru, iar 166 la muncă. După criteriul cetățeniei, cei aflați în centru erau austro-ungari (466), germani (52), bulgari (34) și turci (22). În cazul a 604 internați știm și împățrirea pe clase: 255 din clasa IA, șase din clasa IB, 180 din clasa a II-a și 163 din clasa a III-a. Centrul era considerat bun în acel moment, exista inclusiv o baracă mare de rezervă pentru internați. Totodată, erau semnalate câteva cazuri de scabie. În subcentrul de la Moșna spațiile de locuit erau suficiente, îndeosebi după repatriereea unora dintre internați. Mulți dintre marinari primiseră între timp bani prin intermediul Legației Elveției.
Comitetul internaților solicita la jumătatea lunii februarie 1918 eliberarea cetățenilor loiali României, plus majorarea indemnizației de internare, având în vedere faptul că alimentele erau extrem de scumpe. Totodată, Comitetul solicita dreptul de a trimite delegați pentru a inspecta locurile în care munceau internații, având în vedere cazurile grave semnalate. Spre exemplu, internații folosiți la calea ferată Băcești-Roman primiseră hrană proastă, vreme de două săptămâni li se dăduse doar pâine, fără nicio mâncare caldă. Pentru a scăpa, internații au fugit de pe șantierul de la calea ferată și s-au întors în centrul de la Bohotin, dar au fost pedepsiți cu câte un an de închisoare. Însuși comandantul român al centrului, locotenentul Vladici, ținând cont de numeroasele plângeri primite de la internați, a înaintat un raport către superiorii săi. Poate și de aceea despre comandant se vorbea elogios între internați.
Centrul de internare Bohotin a ocupat încă din decembrie 1916 curțile familiei Sturdza din localitate, cu toate acareturile: un ocol de vite, un depozit de furaje, o ogradă, un grajd, o bucătărie, o remiză, o fierărie, patru camere pentru milițieni, un corp de gardă, patru magazii și un beci. Avuseseră loc stricăciuni, devastări și jafuri. Dintr-o reclamație a Evanghelinei C. Sturdza către Ministerul de Război, la 16 februarie 1918, reiese că proprietatea încă nu era evacuată, iar pentru toate acareturile ar fi trebuit plătită drept chirie suma de 405 lei/lună. Pentru cele 15 luni era vorba de 6.075 de lei.
În ultima săptămână din februarie 1918, la Bohotin erau 730 internați, 585 dintre ei în centru, iar 145 la muncă. Existau șase internați din clasa I și 184 din clasa a II-a; cât despre întreținere, 227 dintre ei o făceau singuri. Centrul Bohotin înregistra 393 de internați la încheierea războiului: trei eliberați deja, 362 transferați și 28 dispăruți.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
