Gershkovich a participat joi, 17 iulie, la o ședință de judecată ținută pentru a doua zi consecutiv cu ușile închise, cum a informat instanța. Reporterul de la Wall Street Journal este confruntat cu acuzații pe care el, angajatorul său și guvernul american le neagă vehement.
Spre deosebire de ședințele anterioare, la care reporterilor li s-a permis să îl vadă pe Gershkovich pentru scurt timp înainte de începerea procedurilor, joi nu a existat acces la sala de judecată și el nu a fost văzut, fără a fi oferită nici o explicație. Cazurile de spionaj sunt, de obicei, învăluite în secret.
- Te-ar putea interesa și: Rusia: Începe procesul jurnalistului american Evan Gershkovich
Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat pe 29 martie 2023, în timp ce se afla într-o călătorie de documentare pentru un reportaj. Autoritățile au susținut, fără a oferi nici o dovadă, că el colecta informații secrete pentru SUA. Fiul născut în America al unor imigranți din URSS, Gershkovich este primul jurnalist occidental arestat sub acuzații de spionaj în Rusia post-sovietică.
Departamentul de Stat al SUA l-a declarat „reținut pe nedrept”, angajând astfel guvernul american să încerce eliberarea sa cu maximă fermitate.
Gershkovich riscă până la 20 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, ceea ce este aproape o certitudine. Instanțele ruse condamnă mai mult de 99% dintre inculpați, iar procurorii pot face apel împotriva sentințelor pe care le consideră prea blânde. Ei pot chiar face apel împotriva achitărilor.
Indicii despre un posibil schimb?
Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a declarat miercuri la Națiunile Unite că serviciile de informații de la Moscova și Washington discută un schimb implicându-l pe Gershkovich, conform agenției ruse de știri Tass. Rusia a mai semnalat anterior posibilitatea unui schimb, dar spune că un verdict trebuie să fie pronunțat mai întâi.
Marți, principalul emisar american la ONU i-a spus lui Lavrov că președintele rus Vladimir Putin ar trebui să îi elibereze pe Gershkovich și pe alți americani arestați, acuzând Moscova că „tratează ființele umane ca monede de schimb”.
Ambasadoarea SUA la Națiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, i-a menționat în mod special pe Gershkovich și pe fostul pușcaș marin Paul Whelan, în vârstă de 53 de ani, care a fost reținut la Moscova în 2018, condamnat pentru spionaj în 2020 și ispășește în prezent o pedeapsă de 16 ani. Atât el, cât și guvernul SUA consideră acuzația ca fiind nefondată.
„Nu vom avea odihnă până când Paul și Evan nu vor ajunge acasă, iar Rusia nu va înceta această practică barbară de a ține ostatici umani - odată pentru totdeauna,” a spus ambasadoarea Thomas-Greenfield. „Vă promitem asta”.
„Spionaj” a la russe
Procesul lui Gershkovich a început pe 26 iunie în orașul Ekaterinburg din Munții Urali, după ce a petrecut aproximativ 15 luni în închisoarea notorie Lefortovo din Moscova.
În prima zi a procesului, instanța a spus că amână procedurile până la mijlocul lunii august. Dar avocații lui Gershkovich au cerut atunci ca a doua audiere să aibă loc mai devreme, au informat marți agenția rusă de știri RIA Novosti și site-ul independent de știri Mediazona, citând oficiali ai instanței.
Procuratura Generală a Rusiei a declarat luna trecută că jurnalistul este acuzat de „colectarea de informații secrete” la ordinele CIA despre Uralvagonzavod, o uzină situată la aproximativ 150 de kilometri nord de Ekaterinburg, care produce și repară tancuri și alte echipamente militare.
Angajatorul lui Gershkovich și oficialii americani au respins aceste acuzații ca fiind fabricate și au denunțat procesul ca fiind ilegitim și o farsă.
„Evan nu a fost niciodată angajat de guvernul Statelor Unite. Evan nu este un spion. Jurnalismul nu este o crimă. Și Evan nu ar fi trebuit să fie reținut niciodată,” a declarat luna trecută purtătorul de cuvânt pe tema securității naționale de la Casa Albă, John Kirby.
În plus, interpretarea Rusiei despre ce constituie crime grave, precum spionajul și trădarea, este largă: autoritățile vizează adesea persoane care comunică străinilor informații deja accesibile publicului larg, acuzându-le de divulgarea de secrete de stat.
Arestările de americani sunt din ce în ce mai frecvente în Rusia; se știe de nouă reținuți acolo în prezent, în vreme ce tensiunile dintre cele două țări au crescut mult din cauza conflictului din Ucraina.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te