Linkuri accesibilitate

Procuratura de la Kiev susține că un grup de hackeri a furat parole și date personale de la mai multe bănci din Europa și SUA


Autoritățile din Ucraina spun că au descoperit un grup e hackeri care a pătruns în serverele rețelelor de computere ale câtorva bănci din Europa și Statele Unite, cauzând prejudicii de 2,5 miliarde de dolari.

Procuratura generală de la Kiev a spus că „hackerii din Ucraina” au folosit programe de computer malware cu care au furat încă din 2014 parole și alte date personale de pe serverele unor bănci private și de stat din Austria, Marea Britanie, Germania, Lituania, Olanda, Elveția și Statele Unite. Echipamente ale hackerilor au fost sechestrate în orașul estic Harkov.

Investigația a fost efectuată în cooperare cu agențiile europene Europol și Eurojust, dar și cu agenții din Statele Unite și Germania. Cu două săptămâni mai devreme, Europol a anunțat că a închis datorită unei investigații asemănătoare cea mai mare piață ilegală online din lume, DarkMarket, care își avea serverele tot în Ucraina, dar și în R. Moldova.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG