Procurorul general interimar Dumitru Robu a cerut parlamentului ridicarea imunității deputatului fugar Ilan Șor. Procurorii mai cer permisiunea de a-l reține, aresta, percheziționa și de a-l trimite în judecată pe Șor pe nouă capete de acuzare, inclusiv escrocherie, spălare de bani, crimă organizată în cazul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.
Nu este pentru prima dată când îi este ridicată imunitatea parlamentară lui Șor, fostul șef al Băncii de Economii condamnat în primă instanță la 7 ani și jumătate de închisoare într-un alt dosar, pentru rolul jucat în „furtul miliardului”. Dar ce contează ridicarea imunității parlamentare, când Șor este fugit din țară?
Autoritățile moldovene au obținut încă în august 2019 confirmări, prin intermediul Interpol, că deputatul fugar s-ar afla în Israel, stat al cărui cetățean este și care nu-și extrădează cetățenii, a precizat atunci un șef de sub-diviziune din poliția moldoveană care cooperează cu Interpol. O altă precizare pe care o făcea, tot atunci, oficialul era că politicianul, deși e anunțat în căutare de autoritățile moldovene, ar putea fi reținut doar dacă ar încerca să călătorească, iar ca să ajungă, eventual, și în detenție, ar trebui să existe o condamnare definitivă în R. Moldova și o solicitare de acest fel din partea ei către Israel.
Deocamdată, o condamnare pe numele lui Ilan Șor s-a produs doar într-o instanță de fond, iar apelul se judecă de vreo trei ani fără deznodământ, ceea ce înseamnă că până la formularea unei astfel de solicitări către Israel ar putea fi o cale lungă.
În vechiul parlament, în care la fel era deputat, Ilan Șor a fost deja lipsit o dată de imunitate, pe o altă cauză, dar tot legată de furtul bancar pe care a fost judecat și condamnat în primă instanță, dar nu se știu prea multe lucruri despre cum a înaintat cercetarea din 2019 și până acum.
O purtătoare de cuvânt a procuraturii generale, Mariana Cherpec, ne-a spus, pe de altă parte, azi că solicitarea nouă se referă la alte infracțiuni, decât cele invocate de procurori în 2019:
“Conform procedurilor legale, pentru fiecare component de infracțiune care i se incriminează, se solicit ridicarea imunității în mod separat. Respectiv, capetele de acuzare indicate în aceste demersuri înaintate astăzi țin de investigații pe alte infracțiuni. Respectiv, sunt nouă demersuri, pentru fiecare capăt de acuzare.”
Olesea Stamate, șefa de comisie parlamentară juridică, cea care va purcede mâine la examinarea noului demers al procurorului general, ne-a spus, la rândul ei, că este vorba și de aeroport, concesionat în 2013 către un consorțiu suspect de companii, dar ajuns cum se știe până al urmă în gestiunea unor firme controlate de Șor:
„Sunt în total nouă cereri care vizează mai multe cauze – dosarul BEM, aeroport. Mâine începepm, în ședință închisă, pentru că sunt date din investigații pe care nu putem să le facem publice, și vom continua luni și marți. ”
Demersul va fi examinat, așadar, cu ușile închise în comisie, iar în plen va ajunge cel mai probabil săptămâna viitoare.
Într-o nouă intervenție live, în care a apărut la scurt timp de la anunțul ajungerii demersului procurorului în legislativ, Ilan Șor a pretins că șefa statului s-ar răzbuna astfel pe el, pentru că a vorbit despre impeachment, și a amenințat autoritățile de la Chișinău cu proteste.