Procuratura Ucrainei: De la începutul războiului 494 de copii au fost uciși
Procuratura Ucrainei: De la începutul războiului 494 de copii au fost uciși
De la începutul războiului au fost uciși 10.500 de civili, potrivit datelor procuraturii generale din Ucraina.
În cele 500 de zile ale războiului declanșat de Kremlin împotriva Kievului, au fost uciși 494 de copii ucraineni, potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale a Ucrainei.
Alți peste o mie de copii au fost răniți, dintre care 472 sunt din Donețk, 297 - din Harkov, 129 - din Kiev, 115 - din Herson, 91 - din Zaporojie, 89 - din Mikolaiv, 83 - din Dnepropetrovsk, 71 - din Chernihiv și 67 din regiunea Luhansk.
În total, de la începutul războiului au fost uciși 10. 500 de civili. Procuratura Generală a Ucrainei precizează că datele nu sunt finale. Oamenii legii continuă să documenteze cazuri din regiunile unde au loc acțiunile militare, inclusiv cele parțial ocupate.
Procuratura Ucrainei informează că a fixat comiterea a 94 000 de infracțiuni militare. Procurorii ucraineni investighează acțiunile a 353 de bănuiți. Încă 219 persoane sunt învinuiți de comiterea crimelor de război, iar 53 deja au fost condamnați.
Procurorul general al Ucrainei Andrii Costin a comunicat că partenerii externi ai Ucrainei au format „o adevărată coaliție a dreptății”, în urma cărei în Haga a început să lucreze Centrul internațional pentru urmărirea penală a crimelor de război împotriva Ucrainei.
„Drumul spre dreptate nu este ușor. Și noi mergem înainte. Împreună cu întreaga lume civilizată”, a spus Costin.
500 de zile de război împotriva Ucrainei, în fotografii
1/3424 februarie 2022, Kiev: Războiul tocmai începuse. Mii de ucraineni înspăimântați și-au luat cu ei copiii și animalele și s-au adăpostit la metrou.
6/345 martie 2022, Lviv: Statuile din Lviv au fost înfășurate cu prelate, unele înconjurate cu saci de nisip, pentru a fi protejate în caz de bombardamente.
10/343 aprilie 2022, Bucea: Câinele care nu și-a abandonat stăpânul char și după ce acesta a fost împușcat în stradă și abandonat acolo de către trupele ruse.
19/3422 septembrie 2022, Chernihiv: Un prizonier de război, capturat în uzina Azovstal din Mariupol, este eliberat de către ruși într-un schimb de prizonieri.
30/348 iunie 3023, regiunea Herson: În urma exploziei barajului Nova Kakhovka, zeci de sate au fost inundate. Mii de oameni și animalele lor au trebuit evacuați.