Linkuri accesibilitate

Procurorii prezintă pledoaria procesului de impeachment al președintelui Trump


În Statele Unite, procurorii desemnați de Camera Reprezentanților dominată de opoziția democrată urmează să-și înceapă astăzi, în Senat, pledoaria de deschidere în procesul de impeachment al președintelui Donald Trump. Regulile după care are loc procesul au fost adoptate în cursul nopții trecute de Senatul controlat de aliații republicani ai președintelui, care au acordat părților – Camerei și Casei Albe, trei zile pentru argumente și contra-argumente. Dar procedura asupra căruia a insistat liderul majorității republicane din Senat amână pentru mai târziu decizia dacă sunt audiați noi martori sau solicitate documente suplimentare. Democrații doresc să îi poată chestiona pe demnitari importanți de la Casa Albă și să obțină documente la care accesul a fost blocat de administrația Trump în timp ce comitete ale Camerei Reprezentanților anchetau afacerile lui Trump legate de Ucraina.

XS
SM
MD
LG