Sarmale pitice „de Lalova”, plăcintă rece „de Șerpeni” sau uleiul din cătină albă de Pîrîta sunt câteva produse fabricate în Republica Moldova prin care antreprenorii locali vor să cucerească mai ales străinii și piețele din afara țării. Autoritățile moldovene speră ca în scurt timp să înscrie aceste produse ca fiind din regiuni cu indicație geografică, altfel spus, să se recunoască, inclusiv în spaţiul Uniunii Europene, că asemenea produse nu se pregătesc nicăieri în lume. Până în prezent acest lucru s-a reuşit în privinţa vinurilor, a dulceţei din petale de trandafir de la Călăraşi şi a rachiului de caise de Nimoreni. Ce şanse au şi alţi producători din Republica Moldova să obţină dreptul de a-şi înregistra mărfurile ca fiind cu „Indicaţie geografică protejată”? O întrebare la care a căutat răspuns Diana Răileanu:
Discuțiile despre necesitatea înregistrării produselor cu denumiri ce conțin indicații geografice protejate sau indicii de specialitate tradițională garantată, s-au înviorat încă în ajunul semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Atunci producătorii moldoveni au înțeles că nu mai pot numi vinul spumant - Champagne sau divinul - Cognac.
Și asta pentru aceste produse din Franţa beneficiază de așa numita protecție a indicațiilor geografice, iar utilizarea denumirilor ar însemna încălcarea dreptului la proprietate intelectuală.
Astfel, producătorii moldoveni s-au văzut nevoiți să se conformeze legislației internaționale și să înregistreze propriile produse cu indicație geografică. Deschizătorii de drum au fost vinificatorii care în 2015 au reușit să înscrie trei regiuni pentru vinuri – Ştefan Vodă, Valul lui Traian și Codru. Directorul Oficiului național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, spune că deşi la prima vedere procesul de înregistrare pare unul sofisticat, merită efortul, iar partea leului din întreaga procedură ar urma să şi-l asume asociațiile de producători:
„Nucleul pentru a produce vinul cu indicație geografică e o asociația de producători, ei trebuie să scrie regulile cum noi producem şi statul le validează. Indicația geografică e recunoscută de stat și e garantată de stat. Asta-i foarte important pentru consumator să știe. În spatele indicațiilor geografică stă un sistem de certificare foarte sofisticat fiindcă noi cunoaștem de la tufă până la sticlă toată traiectoria produsului.”
Vinificatorii recunosc că au reușit înregistrarea regiunilor cu indicație geografică protejată datorită sprijinului financiar de care a beneficiat sectorul vinicol în ultimii ani, în special din partea Agenției americane pentru dezvoltare internațională, USAID. Arcadie Foșnea este directorul executiv al unei companii vinicole care deține 260 de ha de vie și îmbuteliază anual câteva milioane de sticle. El constată că înregistrarea indicațiilor geografice reprezintă doar un prim pas în promovarea bunurilor:
„Vinurile cu indicaţie geografică asigură un nivel de calitate prin calitatea strugurilor, prin cerinţele faţă de podgoriile unde cresc aceşti struguri şi prin strategia companiilor”.
Europa Liberă: E greu să obţii această certificare?
Arcadie Foșnea: „Nu este deloc greu, deci, nu este o sarcină sau cerinţe draconice, pe care producătorii nu le-ar putea îndeplini. În Europa este un slogan – toţi pot produce, nu toţi pot vinde. Cred că asta este mai greu.”
În prezent, autorităţile, prin intermediul Agenţiei de stat pentru proprietate intelectuală, pe scurt AGEPI, au identificat câteva zeci de specialităţi tradiţionale care ar putea beneficia de protecţie. Fidea de Lipoveni, salamul de Domugeni sau Plăcinta miresei din Crocmaz sunt doar câteva produse care au şanse să fie înregistrate ca având indicaţie geografică, denumire de origine sau specialitate tradiţională garantată.
Soţii Emilia şi Sergiu Hanganu din satul Lalova, raionul Orhei, vor să promoveze sarmalele pitice „de Lalova”, despre care spun că ar fi cele mai mici din lume. Dintr-o frunză de viţă de vie gospodinele din sat învelesc până la cinci sarmale, se lauda Sergiu Hanganu:
„Vreau să ştiţi un lucru că uneori când avem nevoie de ajutor şi solicităm sprijinul femeilor din sat, chiar dacă unele nu au făcut vreodată sarmale pitice, se uită una la alta şi se pornesc să facă. Noi încercăm să le promovăm însă e o chestiune de volume, trebuie ambalate, trebuie găsită piaţă de desfacere, unde să le ducem? Noi abia suntem cu intenţia, ce o să iasă din tot asta timpul va arăta. E clar că ne-am dori oamenii să aibă de lucru acasă, să facă ceva frumos şi să ne ducă faima în lume.”
Astăzi în ţară sunt înregistrate zece produse cu indicaţie geografică, între care rachiul de caise de la Nimoreni, dulceaţa din petale de trandafir din Călăraşi sau ceaiul din plante de la Mănăstirea din Zăbriceni. Directoarea AGEPI, Lilia Bolocan, spune că marea provocare a agricultorilor moldoveni nu e certificarea naţională şi europeană a produselor, ci promovarea lor pe piaţa externă. Şi asta pentru că agricultorii trebuie să-i convingă pe consumatorii din Italia sau Franţa să procure un produs a cărui denumire şi origine s-ar putea să nu le spună mare lucru.
