Linkuri accesibilitate

Proiect de monitorizare la distanță a persoanelor cu covid și a celor în izolare


Pe fondul accelerării pandemiei de COVID-19, Ministerul Sănătății și Serviciul de urgență 112 au lansat miercuri un proiect de monitorizare la distanță a pacienților infectați cu COVID-19, a „contacților” și a cetățenilor plasați în autoizolare.

Potrivit IPN, la lansare a participat ministra sănătății Ala Nemerenco, care a spus, potrivit Moldpres, că inițiativa permite decongestionarea situației din sistemul medical, iar resursele medicale vor fi astfel utilizate mai eficient.

În elaborarea proiectulu, ca și în implementarea lui, sunt implicați studenții din anul VI de la Universitatea de Medicină. Ei vor contacta telefonic pacienții și îi vor monitoriza conform unui algoritm stabilit de Ministerul Sănătății, la perioade diferite: 48, 72 de ore, șapte, zece zile.

Conducerea Ministerului spune că în următoarea perioadă va fi lansată și o aplicație mobilă de monitorizare a pacienților COVID-19.

Anunțul vine la puțin timp după ce un oficial guvernamental a atras atenția asupra presiunii în creștere pusă asupra sistemului medical de accelerarea epidemiei.

Svetlana Nicolăescu, secretar de stat al Ministerului Sănătății, a spus marți că în prezent sunt internați cu COVID-19 2140 de pacienți, dintre care 145 în stare extrem de gravă.

Ea a mai precizat că din totalul pacienților internați cu COVID-19, 88% nu au schema de vaccinare completă, iar pacienții de la terapie intensivă – 91% nu au schema de vaccinare completă. „Acest lucru ne demonstrează încă o dată că, administrând vaccinul, putem preveni apariția cazurilor grave și probabilitate de ajunge în terapie intensivă”, a mai spus Nicolăescu.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG