Linkuri accesibilitate

Guvernarea de la Chișinău vrea să mărească alocațiile profesorilor tineri


La şcoala din Buţeni, Hânceşti
La şcoala din Buţeni, Hânceşti

Educația moldovenească între motivația financiară și tot mai frecventul recurs la datoria civică, dau de ce vrea guvernul Filip să le dea ai mulți bani dacălilor.

Guvernul R. Moldova a aprobat miercuri o decizie de mărire a alocațiilor pentru tinerii pedagogi, în primii trei ani de activitate. Premierul Pavel Filip a prezentat hotărârea drept parte dintr-un efort de a crea „un sistem eficient în educație”, printr-o „abordare sistemică”, pe fondul lipsei cronice de dascăli în școlile moldovene.

Diriguitorii din educație promit că de acum încolo tinerii specialiști repartizați în școli vor ridica în primii trei ani de activitate 120.000 de lei, față de 45.000, cât era alocația până în prezent. Creșterea vizează nu doar absolvenții instituțiilor de învățământ superior, dar și pe cei ai școlilor profesionale, pentru care indemnizația s-a triplat ajungând de la 32.000 la 96.000. Nu se știe deocamdată câți tineri au ajuns la instituțiile în care au fost trimiși. Experiența arată că unii manageri așteaptă ani la rând specialiști, deși au primit înștiințări despre repartizarea specialiștilor de care au nevoie.

Valentin Crudu, șeful direcției învățământ general din cadrul Ministerului Educației, se arată convins că aceasta și alte măsuri încurajatoare ale ministerului vor ține situația sub control. El dă asigurări că până la încheierea acestei sesiuni parlamentare, legislativul va adopta o nouă lege a salarizării, remunerarea dascălilor urmând să depindă de performanța acestora.

„Este o prioritate a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării de a veni cu această majorare pentru cadrele didactice. Totodată, trebuie să venim și cu indexări de salarii pentru cadrul didactic. Doi ani de zile această indexare a constituit aproape 20 la sută, deci un lucru care ceva timp în urmă nu se întâmpla pur și simplu. Sunt lucruri care sunt îndreptate pentru a putea să aveam această motivație pentru cadrul didactic. Poate încă nu este îndeajuns, dar faptul că am fost auziți de colegii noștri care dețin această majoritate în guvernare, noi suntem foarte recunoscători.”

Conceptul unui nou sistem de salarizare pentru bugetari, inclusiv angajații din educație a fost prezentat încă în iulie 2017, iar de atunci discuțiile s-au purtat mai mult pe culoarele puterii, fără a fi conturat un proiect de lege.

Președintele sindicatului din învățământ, Ghenadie Donos, spune că la această etapă ar fi trebuit ca publicul larg să poată dezbate deja inițiativa, însă lucrurile trenează, spre nemulțumirea celor din sistem:

Teoretic, sunt niște cuvinte frumoase, dar trebuie să fie o decizie politică. Mai departe urmează deja perioada electorală în care nimic nu se rezolvă...

„Iată legea asta noi nici nu am văzut-o, adică nu există niciun proiect, și pe mine acest lucru mă pune în gardă. Aș vrea să fie bine și frumos, dar există nuanța asta de așteptare. Pe 2 octombrie trebuia să fie comisia acesta tripartită, dar nu a fost. Legea, proiectul așa și nu a fost dat publicității, este numai conceptul publicat în luna iulie. Teoretic, sunt niște cuvinte frumoase, dar trebuie să fie o decizie politică. Mai departe urmează deja perioada electorală în care nimic nu se rezolvă. Acum e momentul să fie ceva.”

Câteva zile în urmă, spicherul democrat Andrian Candu sugera că la guvern urmează să ajungă un proiect de lege care ar reduce decalajul salarial în rândul dascălilor. Ulterior, executivul a aprobat majorarea indemnizației pentru tinerii specialiști și alocarea unei compensații anuale de 2000 de lei pentru profesori și educatori începând cu anul 2019. Banii urmând să fie folosiți pentru pregătirea profesională a cadrelor didactice.

Anterior și consilierii socialiști din primăria Chișinău au reușit să obțină susținerea consiliului pentru acordarea unui ajutor material unic de 500 de lei pentru cadrele didactice din municipiu.

Natalia Bzovaia, fondatoarea grupului „Pedagogi solidari”, nu exclude că aceste inițiative au la bază un interes electoral, dar crede că ar putea fi motivate și de criticile tot mai pronunțate ale profesorilor:

Natalia Bzovaia
Natalia Bzovaia

„Pedagogii au început să scrie scrisori deschise, să-și manifeste emoțiile, grijile, mai deschis decât în trecut, deci nu se mai vorbește la nivel de cancelarie, oameni ies și vorbesc, comentează. Dacă nu ar fi fost această atitudine, probabil că nici nu ar fi fost acești 120 de mii de lei pentru tinerii specialiști și 2000 la început de an. Eu presupun că ei au făcut un calcul prin care se vede că este totuși mai ușor să le dai ceva pedagogilor și să le arăți că ceva se face pentru ei, decât să faci o majorare.”

Natalia Bzovaia mai spune că cele două inițiative aprobate de executiv sunt foarte oportune, dar se întreabă ce-i va împiedica pe tineri să părăsească locul de muncă după trei ani de activitate și ce va întreprinde ministerul dacă dascălii pensionați pe care se contează actualmente nu vor mai accepta să revină la muncă. Autoritățile din educație nu au un răspuns cert, speră însă să-și facă efectul așteptata motivație financiară, dar și recursul tot mai frecvent la datoria civică.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG