Linkuri accesibilitate

„Aici se face carte, însă situația te constrânge să pleci”


Absolvenţii de la medicină la Palatul Naţional
Absolvenţii de la medicină la Palatul Naţional

Reportaj de la depunerea jurământului lui Hipocrate la Chişinău.

Jurământul lui Hipocrate
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:16 0:00
Link direct

Datele pe care le prezintă statisticile arată că în ultimele două decenii aproape jumătate din medicii din Republica Moldova au părăsit sistemul, în special din cauza salariilor mici, dar și a condițiilor dificile de muncă. După șase ani de studii şi trei de rezidenţiat, un medic începător poate miza pe o leafă de câteva mii de lei, prea puţin pentru a-şi asigura un trai decent. Iată de ce mulţi aleg să plece peste hotare, în căutarea unei vieți mai bune.

În această săptămână, aproape o mie de absolvenți ai Universităţii de Medicină „Nicolae Testemiţanu” au depus jurământul lui Hipocrate, promițând astfel că vor considera sănătatea pacienților prima lor grijă. La eveniment, tinerii specialiști au fost încurajaţi de profesori să nu treacă cu vederea localităţile rurale și să rămână să muncească în țară.

Îndemnul i-a lăsat însă reci pe cei cu care am stat de vorbă. Chiar dacă unii mi-au spus că s-ar putea să rămână acasă, sunt convinși că nu vor să meargă la sate.

Pentru cei șase ani de studii, familia Liubei Țâgârlaș, absolventa specialității medicină generală, au scos din buzunar peste o sută de mii de lei. Recunoscând că efortul a fost unul uriaş pentru părinţii ei, aceasta crede că și-a cumpărat indirect libertatea de a alege unde va munci în continuare. Speră într-o zi să fie doctoriță într-un stat european şi, de ce nu, poate chiar peste ocean:

„Pentru că la noi este insuficiență de cadre, care au plecat din insuficiență de salariu... Nici nu știu cum să numesc corect. Noi, ca rezidenți, vom primi 900 de lei salariu și cred că este destul de puțin.”

Europa Liberă: Ce vă oprește să mergeți anume la sat?

„Faptul că toate neamurile mele, toți cunoscuții mei se află aici, unde sunt eu sau unde o să plec pe viitor. O să fiu singurică. Nu m-am gândit niciodată la varianta asta ca la una serioasă.”

Europa Liberă: Vă faceți studiile la taxă sau la buget?

„Sunt la contract și de asta am dreptul să aleg unde-mi voi continua studiile.”

Europa Liberă: Dar cei care sunt la buget pleacă unde sunt repartizați?

„Da. Cei care sunt la buget sunt repartizați de către universitate și sunt nevoiți să plece unde vor fi trimişi.”

Și Roman Lupu, absolventul Facultății de Farmacie, nu va rămâne în țară. Și-a făcut studiile la buget, deci, teoretic ar trebui să muncească trei ani în folosul statului. Dar pentru că farmacii de stat nu există, tânărul este liber să aleagă de sine stătător viitorul loc de muncă.

Roman Lupu
Roman Lupu

„După ce am absolvit, mă gândesc să-mi găsesc un program de masterat peste hotare.”

Europa Liberă: Nu doriți să rămâneți în țară?

„Puțin probabil. Poate că Moldova nu poate să-mi ofere ceea ce vreau eu. Și poate că apoi, întorcându-mă, pot să aduc și ceva nou aici.”

Europa Liberă: Ce anume vă doriți dvs.?

„Salariu mai bun. Cunoștințele sunt suficiente. Aici se face carte, însă situația din țară te constrânge să pleci.”

Europa Liberă: De ce condiții a-ți avea nevoie pentru ca să mergeți să munciți într-un sat?

„Probabil infrastructura să fie dezvoltată, transportul. Chiar și un salariu mai bun, dar să fie cumva scoși în evidență, puși pe același cântar cu cei din spațiul urban.”

Experta în sănătate Ala Nemerenco, conferenţiar universitar la Şcoala de managment în sănătate, constată că în Republica Moldova numărul medicilor scade de la an la an, cele mai afectate fiind localităţile rurale. Astfel, medici lipsesc în fiecare a treia localitate din ţară, spune Ala Nemerenco:

„Eu tot speram că lucrurile se vor schimba spre bine, dar din câte urmăresc se întâmplă doar din mai rău în mai rău și n-aș vedea o îngrijorare atât de mare din partea ministerului referitor la faptul că pierde atât de repedele cadrele medicale, și în special medicii.”

Din cauza cheltuirii ineficiente a banilor, dar şi aplicării reformelor „de ochii lumii”, experţii anticipează că în următorii ani domeniul nu va putea face faţă numărului mare de pacienţi...

Autoritățile ridică neputincioase din umeri când sunt întrebate despre motivele din care medicii părăsesc sistemul. Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Svetlana Cebotari, recunoaște că la moment spitalele din ţară duc lipsă de medici de familie, specialiști în domeniul chirurgiei, cardiologiei sau neurochirurgiei:

„Nu în ultimul rând cred că este important atât pentru comunitatea medicală actuală, cât și pentru cei care vor veni în comunitatea medicală să dispună și de salarii demne, și salarii pe măsura necesităților reale din Republica Moldova. În acest sens, ministerul va promova și în continuare politica de menținere a cadrelor medicale la nivel național, inclusiv prin majorarea salariilor.”

Un recent studiu realizat de Centrul de analiză „Expert-Grup” arăta că sistemul medical din Republica Moldova a ajuns în impas. Din cauza cheltuirii ineficiente a banilor, dar şi aplicării reformelor „de ochii lumii”, experţii anticipează că în următorii ani domeniul nu va putea face faţă numărului mare de pacienţi. Şi asta în timp ce speranţa de viaţă creşte, iar numărul medicilor este în continuă scădere.

* Acest reportaj a fost produs cu suportul programului „Consolidarea Presei Independente și a Educației Mediatice în Moldova” implementat de IREX Europe.

Previous Next

XS
SM
MD
LG