Linkuri accesibilitate

Protest la București împotriva noilor măsuri sanitare


București: protest împotriva noilor măsuri sanitare, duminică, 12 iulie 2020.

În capitala României, duminică, câteva sute de persoane s-au strâns în Piața Victoriei, pentru a protesta față de legea carantinei și izolării, care ar urma să fie luni votată de plenul Senatului.

Protestul a fost anunțat pe Facebook, sub titlul „Lapușcărie”. În opinia organizatorilor, „nimic nu justifică adoptarea unei asemenea forme de dictatură medicală, nici dacă epidemia făcea zeci de mii de victime, nu 1000”. Datele oficiale arată că, în România, cazurile de coronavirus sunt pe un trend ascendent, sâmbătă înregistrându-se un nou record de cazuri noi înregistrate în 24 de ore: 698.

Sâmbătă, premierul Ludovic Orban îi îndemna pe români să nu participe la manifestație, argumentând: „E o adevărată campanie, care este derulată din foarte multe surse, o campanie care se vede că este organizată, finanţată şi este o campanie care este împotriva intereselor fundamentale ale cetăţenilor români. Sănătatea este bunul cel mai de preţ al omului”.

Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic a fost adoptată, lunea trecută, de guvern, după ce Curtea Constituțională a decis că internarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în spitale este contrară Legii Fundamentale.

Proiectul de lege a fost adoptat joi de Camera Deputaților, iar Senatul urma să dea, sâmbătă, votul final. Votul a fost amânat pentru luni, 13 iulie 2020.

XS
SM
MD
LG