Linkuri accesibilitate

Protest la București împotriva unei presupusei obligații de vaccinare


Romania - Protest impotriva masurilor medicale anti-covid organizat de Alianta Parintilor impreuna cu Asociatiile Pro Consumatori, Medici pentru Consimtamant Informat, Neam Unit si Pro Decizii Informate, in Parcul Izvor din fata Palatului Parlamentului, i

La București, duminică 7 martie, în jur de 1.200 de persoane au protestat împotriva unei posibile vaccinării obligatorii pentru prevenirea răspândirii COVID-19. La protestul organizat pe rețelele sociale s-au afișat pancarte cu mesaje anti-vaccin și steaguri tricolore. La eveniment au participat și co-fondatorii Alianței pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu și George Simion, relatează G4media.

S-a manifestat și împotriva unui eventual pașaport de vaccinare. Unii dintre participanţi poartă mască de protecţie sanitară, însă mulţi dintre ei nu respectă această măsură şi nici pe cea privind distanţarea fizică, relatează News.ro. Organizatorii mai susţin că „tema” protestului, aceea privind vaccinarea obligatorie, este una „care ne priveşte pe toţi indiferent de preferinţe politice”. Ei consideră că paşaportul de vaccinare este "discriminatoriu şi încalcă bazele fundamentale ale Uniunii Europene, privind libera circulaţie a cetăţenilor".

Ei reclamă faptul că proiectul legii vaccinării ar da dreptul autorităţilor să vaccineze în mod obligatoriu populaţia în condiţii epidemiologice speciale.

Acţiuni similare sunt organizate duminică după amiază şi în alte oraşe din ţară, cum ar fi Oradea şi Sibiu, notează Agerpres.

Mai multe despere proiectul legii vaccinări, care a trecut de Senat și sa află acum în Camera Deputaților.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG