Zeci de mii de oameni au manifestat din nou duminică, 3 iulie, la Tbilisi, capitala Georgiei, pentru a cere demisia guvernului, acuzat că nu a reuşit să obţină statutul de candidat la Uniunea Europeană, relatează corespondenții redacției georgiene a postului de radio Europa Liberă „Cerem ca oligarhul Bidzina Ivanişvili (fondatorul partidului de guvernământ „Visului georgian”) să renunţe la puterea executivă şi să o transfere, respectând Constituţia, unui guvern de uniune naţională”, au solicitat organizatorii protestului într-un mesaj pe Facebook înainte de manifestaţie. La Tbilisi au mai avut loc proteste similare pe 20 și 24 iunie, când s-a lansat și noua mișcare „Acasă în Europa”, coagulată în jurul unei mișcări mai vechi, „Rușine”.
La toate protestele s-a cerut, în primul rând, „dezoligarhizarea” țării – una din condițiile ca Georgia să spere la statutul de țară candidată la aderarea la UE, statut obținut deja – condiționat – de Ucraina și R. Moldova. Și să o ajute să se apropie mai mult de NATO, ambele țeluri înscrise în Constituție.
Guvernul, dacă este după declarația citită la protestul din 24 iunie, ar avea până luni, 4 iulie timp să demisioneze, să creeze un nou guvern de „uniune națională” și să înceapă reformele.
Mișcarea civică „Rușine”
Motorul protestelor, care acum se desfășoară sub sloganul „Acasă în Europa”, este mișcarea „Rușine”, născută la rândul ei din protestele din 2019 de la Tbilisi. I s-au alăturat o serie de organizații neguvernamentale, formând o coaliție difuză, care s-a declarat „neutră” politic.
„Societatea civilă în Georgia este puternică, dar are și multe puncte slabe”, apreciază Stephen Jones, director de studii georgiene la Centrul Davis pentru Studii Ruse și Eurasiatice de la Universitatea Harvard.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Jones explică: „Este foarte vizibilă și se face auzită în Occident – ceea ce este important. Dar nu este foarte cunoscută sau populară în Georgia”, mai departe de hotarele capitalei Tbilisi.
Mulți analiști sunt de părere că revendicările mișcării „Rușine” sunt nerealiste, deși se bazează pe o nemulțumire reală în rândul populației, pentru că nu țin cont de popularitatea și mai ales de forța economică ale partidului de guvernământ Visul Georgian, aflat de zece ani la putere, și ale fondatorului său, miliardarul Bidzina Ivanișvili.
Nu ar fi prima dată că mișcarea „Rușine” organizează proteste pentru a cere mai mult decât poate obține.
Ce cer, ce ar putea obține
A apărut în 2019, în urma protestelor provocate de apariția în Parlament a deputatului rus Serghei Gavrilov, proteste de stradă soldate atunci cu peste 200 de manifestanți răniți.
Prin proteste, mișcarea „Rușine” a reușit de atunci să obțină o reformă a sistemului electoral, dar nu și anularea și reluarea votului în alegerile din 2020. A protestat, fără succes, și împotriva interdicțiilor impuse în timpul pandemiei de coronavirus, pe care le considera o încercare mascată a autorităților de a limita libertatea de expresie.
Unul din liderii informali ai mișcării civice este jurnalistul Șota Digmelașvili, care la unul din proteste declara: „Până acum, oamenii veneau la mitingurile politicienilor, acum politicienii sunt nevoiți să vină la mitingurile oamenilor”.
Cu toate acestea nu este clar dacă mișcarea „Rușine” poate evolua de la un „fenomen” urban la o mișcare națională de protest, care să exercite presiuni suficiente asupra guvernanților.
„Mișcarea „Rușine” este foartea activă, dar nu știu câți georgieni sunt conștienți de activismul său”, mai spune Stephen Jones de la Universitatea Harvard.
Un punct forte al mișcării civice este faptul că a rămas „neutră”, deoarece georgienii sunt „total dezamăgiți de partide”.
Un fenomen urban sau național
Jones crede însă că există pericolul unei „deconectări” între mișcarea „Rușine” și georgienii obișnuiți, în ciuda aparentei vitalități a societății civile georgiane în comparație cu cea din Armenia vecină și, în special, din Azerbaidjan.
„Realitatea politicii și a societății georgiene este că mișcarea „Rușine” e numai o voce între multe altele, fără putere sau pârghii reale pentru a influența opinia politică”, a mai spus Jones. „Din păcate!"
Partidul Visul Georgian se află la guvernare, neîntrerupt, din 2012, anul când a fost creat iar în acest deceniu, democrația a făcut un mare pas înapoi: când vine vorba de libertatea și pluralismul presei, de drepturile omului și ale minorităților, de lupta împotriva corupției, mai ales a oligarhilor, castă din care face parte și Bidzina Ivanișvili, fondatorul și finanțatorul partidului de guvernământ.
La începutul lunii iunie, Parlamentul European a adoptat o recomandare, în care cerea Uniunii Europene să impună sancțiuni împotriva lui Ivanișvili pentru „rolul său distructiv” în politica și economia Georgiei.
Pe 23 iunie, Consiliul European a acordat statutul de țara candidată la aderare Ucrainei și R. Moldova, cu anumite condiții atașate, dar nu și Georgiei, căreia i-a cerut să facă o serie de reforme înainte de primi acest statut.
Ceea ce nu înseamnă că Georgia nu ar putea începe mai repede negocierile de aderare, remarca și președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, pentru că viteza cu care este parcurs procesul aderării depinde aproape numai de eforturile țărilor candidate. A fost însă pentru mulți georgieni confirmarea că guvernul lor nu vrea sau nu poate face reformele necesare.
Șansele reformelor
Comisia a făcut în total 12 recomandări, de la justiție, la bună guvernare și protecția minorităților.
Mișcarea „Rușine” cere acum demisia premierului, responsabil de eșecul Georgiei în fața Comisiei Europene și un nou guvern de uniune națională care să asigure că aceste recomandări sunt puse în aplicare, a explicat recent Șota Digmelașvili, într-un interviu pentru redacția georgiană a postului nostru de radio.
„Nu cred că guvernul va lua în serios acest ultimatum, și nici nu are de ce”, apreciază Stephen Jones, analistul de la Universitatea Harvard. „Are o majoritate solidă în parlament, un sprijin solid în țară așa că va face anumite reforme cerute de UE dar în ritmul său”, mai spune Jones.
Georgienii sunt unii din cei mai entuziaști europeni, dintre țările aspirante la integrare, constant peste 80% spun că sprijină aderarea la Uniunea Europeană. Ceea ce de multe ori îi aduce într-o stare de conflict cu guvernul, continuă Stephen Jones, care „pare că s-ar opune acestui țel. Nu cred că ese adevărat, însă politicienii pentru moment nu sunt interesați sau mai degrabă dispuși să facă rapid toate reformele cerute de Uniunea Europeană pentru integrare”, mai spune Jones în interviul cu Europa Liberă.
