Linkuri accesibilitate

Proteste în Europa occidentală contra creșterii costului vieții


„Nu o să plătim criza”, demonstrație la Paris, 18 octombrie 2022.
„Nu o să plătim criza”, demonstrație la Paris, 18 octombrie 2022.

La apelul a patru mari sindicate din Franţa, o grevă interprofesională afectează întreaga activitate a ţării, în centrul revendicărilor fiind menținerea puterii de cumpărare, erodată de o inflație care a trecut de 6%.

Noua mobilizare inter-profesională survine într-un context tensionat provocat de greva din rafinării, urmată de decizia guvernului de a rechiziţiona personalul grevist, de a limita deci libertatea de a protesta.

Ca urmare a grevei din rafinării, cam o pătrime din benzinăriile din Franța nu au carburanți, și asta cu numai câteva zile înainte de vacanța de toamnă a copiilor, relatează RFI.

Concomitent cu greva națională de marți, în toată Franța au fost organizate mai bine de 150 de manifestaţii de protest, la care zeci de mii de oameni au cerut „mărirea salariilor şi apărarea dreptului la grevă”.

Greva de marţi vine de asemenea la doar 48 de ore după „marşul contra scumpirii vieţii şi pentru tranziţia ecologică”, organizat duminică la iniţiativa Noii uniuni populare, ecologice şi sociale, alianţă de stânga din parlamentul francez, creată la inițiativa lui Jean-Luc Mélenchon, liderul partidului Franţa Nesupusă.

Apelul la grevă a afectat aproapte toate sectoarele, private și de stat, de la transportul feroviar, la companiile de camioane și autobuze, școli și spitale publice.

Protest la Marsilia, 18 octombroe 2022
Protest la Marsilia, 18 octombroe 2022

Marți dimineață circula doar un tren din două în regiunea de sud, provocând întârzieri serioase în timpul orelor de vârf, relatează Reuters. Au fost perturbate mersul trenurilor de mare viteză în nordul țării, circulația trenului Eurostar pe sub Canalul Mânecii, dar și a trenurilo interurbane care leagă Franța de Spania.

Proteste similare, provocate de inflația galopantă și scumpirea energiei, s-au înregistrat în toată Europa în ultimele luni. Mii de persoane au protestat la Praga de două ori luna trecută, în Germania și Suedia au fost în grevă angajații companiilor aeriene, care la fel au cerut majorarea salariilor în ritm cu creșterea inflației.

În Marea Britanie, toată lumea, de la asistentele medicale la angajații feroviari, au organizat greve spontane, cerând ca salariile să țină pasul cu scumpirea costului vieții.

Protestele de marți din Franța au venit după ce sindicatul de stânga CGT a respins acordul de majorare a salariilor cu 7% și un bonus la care ajunsese gigantul petrolier Total Energies cu alte două sindicate, .

Greviștii de la Total spun că este dreptul lor să profite măcar un pic de pe urma câștigurilor enorme ale companiilor energetice, care au profitat de explozia prețurilor pe piața europeană, ca urmare a războiului din Ucraina și a reducerii drastice a exporturilor de energie din Rusia.

De săptămâni, la multe benzinării din Franța sunt cozi interminabile. Unele s-au închis chiar temporar, în așteptarea livrărilor.

Un protestatar lovește cu piciorul ușa unei bănci în timpul ciocnirilor cu forțele de ordine la demonstrațiile de protest, PAris, 18 noiembrie 2022.
Un protestatar lovește cu piciorul ușa unei bănci în timpul ciocnirilor cu forțele de ordine la demonstrațiile de protest, PAris, 18 noiembrie 2022.

Inflația a crescut în lumea întreagă, pe măsură ce economiile și-au revenit în urma pandemiei de COVID-19. Situația s-a agrava însă serios ca urmare invaziei Rusiei în Ucraina, care a făcut ca prețurile alimentelor și carburanților să crească exponențial, precizează Associated Press.

Rata inflației în Franța este de „numai” 6,2%, cea mai scăzută din cele 19 țări ale zonei euro, potrivit Eurostat. Alimentele, în septembrie, s-au scumpit cu 10%.

În comparație, Estonia a înregistrat o creștere a prețurilor de consum cu 24% luna trecută față de un an mai devreme, în Olanda, inflația a ajuns la 17%, iar zona euro, per ansamblu, are o inflație de 10%.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG