Profilul anului 2017 este ca și conturat. El se încheagă într-un puzzle de amintiri – bune și rele – și pleacă în istorie, unde i se vor rezerva, poate, două-trei fraze cu sau fără adjective, cu sau fără figuranții principalelor evenimente. Un fel de bilanț pe urmele proaspete ale plecării în istorie a anului 2017 vom încerca să facem cu invitații mei.
Prestigioasa revistă „Time” a ales în acest an pe coperta de final să pună victimele hărțuirilor sexuale, ca un portret colectiv. Cu semnificație ușor descifrabilă – a consacrat acest an celor care s-au dezrobit de o tăcere, de o pudoare falsă sau de un trecut. În sensul acesta, dacă aș fi eu revista „Time”, l-aș pune pe copertă, de exemplu, pe Uliukaiev, cel care în cuvântul lui de final în fața instanței a spus că este vinovat că nu a spart până acum tăcerea sau că a acceptat niște reguli care, iată, l-au înghițit pe el. Mica lui rebeliune l-a costat, iată, condamnarea. Oprobriu clar – nu se mai întoarce în sistem.
Încercăm să facem și noi un fel de bilanț al anului 2017, pentru că, în aparență, a fost un an relativ liniștit, dar foarte zbuciumat, poate chiar mai zbuciumat decât cel care va să vină, 2018, fiind un an electoral, fiind anul centenarului, sigur că o să fie cu patimi, dar acolo o să fie mai mult sau mai puțin clar cine și în ce redute se încadrează. 2017 a fost așa un an în care filatura s-a magnetizat și se formează aceste poluri și am găsit de cuviință să invit pe comentatorul nostru de miercuri, Vitalie Ciobanu, și un alt comentator columnist, Mircea V. Ciobanu. Să încercăm să construim această discuție pe evenimente, dar mai ales pe tendințe, pe fenomene.
Și dacă tot am pornit pe figura anului 2017, în versiunea „Time”, am să-l întreb pe Vitalie Ciobanu: Dacă dumneata ai avea libertatea să faci așa un top sau o alegere, persoana care reprezintă anul 2017, cel puțin din ce zonă ai alege-o? Bănuiesc că din literatură, pentru că ție mai aproape un laureat Nobel s-ar putea să-ți fie, dar totuși…
Vitalie Ciobanu: „Simona Halep. Și nu vreau cu numele acesta să te surprind pe tine sau pe Mircea, ci pentru că m-am agățat de ideea din preambulul discuției noastre când spuneai, iată, că nu mai apar neapărat lideri puternici, mușchiuloși pe coperta revistei „Time”, ci chiar un personaj colectiv, cum sunt victimele. Bine, Simona Halep sigur că nu este o victimă, din contra, ea încheie en fanfare acest an, 2017, ca sportivă în postura de number one, racheta nr. 1 în tenisul mondial feminin. Sigur, este o satisfacție, o bucurie pentru noi toți.
Ea simbolizează pe undeva și îndârjirea sportivului care nu renunță, care mult timp s-a aflat în poziția a doua în acest clasament al tenisului și care, în ciuda unor rateuri la milimetru în finala unor mari turnee de tenis, inclusiv la Roland Garros de două ori a ratat, în doi ani consecutiv, câștigarea trofeului, iată că, deși tot nu are un Grand Slam în spate, deocamdată, motiv pentru care este controversată această postură a ei de nr. 1, dar și-a atins un scop.”
Europa Liberă: Mircea V. Ciobanu, alegerea dumitale?
Mircea V. Ciobanu: „Mie mi se pare mult mai evidentă o altă figură, că tocmai la începutul anului trecut a fost învestit, emblematic, bine, el era și previzibil, lumea știa încă înainte de învestitura lui că va oferi multe surprize. Este Donald Trump, cel care, într-un fel, ca să-i fac un compliment, a scos masca de pe un soi de fariseism tradițional al politicienilor, care exact în aceeași cheie procedau ca și el, dar nu făceau aceleași declarații ca și el, controversat și inconsecvent cu sine însuși, pe de altă parte, schimbând felul de a privi lucrurile și spunând chiar ceea ce crede. Nu fac din el un erou al anului, dar fac un tip emblematic al anului.
Mi se pare că unii au și încercat să-l repete, să mimeze anume această formulă a lui și n-o să ajung numai până la, știu eu, președintele Turciei, dar mi se pare că și președintele Republicii Moldova mai degrabă îl imită pe acela, deși îl simpatizează pe Putin. Adică lui i se pare că a te arăta tare și a spune, domnule, a întoarce lucrurile altfel decât s-a obișnuit lumea, la noi s-a ajuns până și la limbajul acesta foarte banditesc, dacă vreți. Atunci când limbajul lui Dodon sună cam în felul acesta: „Vî cito strah sovsem potereali”? Or, chestia asta nu mai vine din frica de Dumnezeu biblică, ci vine din limbajul interlopilor. Iată de ce eu îl iau așa ca pe unul pe care lumea a încercat să-l imite.”
Europa Liberă: Am înțeles. Asta nu-i neapărat simpatie…
Mircea V. Ciobanu: „Da, da…”
Europa Liberă: …deși la Vitalie Ciobanu e multă simpatie în alegere. Dar eu încerc să adun aceste două alegeri împreună și să spun că în felul acesta formulați de fapt paradoxul acestei discuții sau întrebarea generică: Lumea continuă să se ia după aceste figuri emblematice sau deja caută alternative în zona asta de confort intelectual, de alternative spirituale? Iată, cine din fotbaliști iar a luat Balonul de Aur?
Vitalie Ciobanu: „Ronaldo, portughez.”
Europa Liberă: Ronaldo. Deci, am impresia că asta e exact ancora de care se leagă oamenii ca să scape de Putin, dar ăștia dau buzna peste noi. Ai pomenit în șirul acesta Dodon, eu aș zice și Ungaria, și Polonia, și o sumedenie de oameni care înțeleg că are priză mai curând să dai cu piciorul în oale și să intri așa, zgomotos, peste ei decât să fii un Havel, să fii un președinte, părinții fondatori ai Statelor Unite.
Vitalie Ciobanu: „Se năruie pe undeva un model al, hai să spunem, succesului obținut urcând așa, treaptă cu treaptă, în vârful ierarhiei prin merit, printr-o biografie adunată cărămidă cu cărămidă și mai curând surâd multora salturile astea spre vârf. Indiferent prin ce mijloace, scrupulele încep tot mai puțin să conteze.
Ne uităm și în lumea politică, în lumea artelor, în lumea culturală e mai greu. Acolo topurile se bazează pe valoare, o valoare care trebuie mereu confirmată și nu prea poți s-o faci pe golanul intrând într-un salon de muzică clasică; evident, vei fi, pur și simplu, scos afară. Când mă gândesc la anul acesta 2017, vorbind puțin și înaintea întâlnirii noastre, da, e un an cumva de tranziție spre o altă paradigmă.
Da, anul viitor ne așteaptă niște aniversări importante – alegeri, evenimente politice clar fixate în mentalul nostru deja și în așteptările noastre. Dar anul acesta a fost surprinzător, ne-a prins mereu cam pe picior greșit și deschideam în fiecare zi fluxurile de știri ca să mai vedem o surpriză, să mai încasăm o lovitură, să mai dea un duș rece peste noi de unde te așteptai mai puțin.
Iată, Germania, să zicem, alegerile din Germania. Am răsuflat ușurat și după victoria lui Emmanuel Macron în Franța. Zic, slavă Domnului, acum marea miză e cu CD-ul și cu Angela Merkel și când acolo, iată, poftim, Angela Merkel nu poate face un Guvern din aliații ei ca și cum ideologici. Ce-o să se întâmple?
Amestecul Rusiei în toate aceste alegeri din Occident. Bomboana pe tort sau cireașa pe tort, sau bomboana de pe colivă – intervenția ei în alegerile americane. Până unde se va ajunge? Se vorbește de o posibilă, nu știu, demitere a președintelui Trump, în cazul în care se vor demonstra, dar procedurile sunt foarte meticuloase în Statele Unite, știm foarte bine, că totuși alegerea lui a fost influențată de ruși, cu consimțământul președintelui, pentru că se putea întâmpla și, mă rog, cumva indirect. Nu știm ce ne așteaptă.”
Europa Liberă: Mircea, răspunsul dumitale la întrebarea asta: „Magnetismul” unui Trump sau al unui Putin?
Mircea V. Ciobanu: „Tocmai asta voiam să spun, că în general nu trebuie să-l penalizezi și nu știu de ce am fi noi cei care trebuie să-l penalizeze pe un om politic, că politicianul nu ar trebui să fie numaidecât un om simpatic, trebuie să fie omul eficient. Dar succesul lui se măsoară într-o democrație, că nu-l punem aici pe liderul coreean, dar într-o democrație se măsoară prin voturile acumulate la o alegere.
Să vedem la următoarele alegeri, de exemplu, chiar și ordinare, din Statele Unite. Și în cazul în care el convinge, nu îi poți face nimic, pentru că este o alegere a contribuabilului, dacă vreți, dar mai trist este că lumii poate să-i placă acest model. Deci, nu că el este așa, pentru că, dacă el procedează așa, el mizează pe cineva care-l va alege. Și aici depinde, totuși, și de alegător, nu depinde numai de lider și nu depinde numai de țară. Mă bucur că Vitalie a amintit de ceea ce eu aș numi „fenomenul Macron”, dar asta înseamnă și țara. Emmanuel Macron tocmai că a avut – eu am urmărit toate confruntările directe pe ultima fază cu Marine Le Pen și să fii tânăr și, mă rog, ambițios, dar atât de delicat și punctual să poți să confrunți pe cineva care vine așa ca tăvălugul și cu toată susținerea aceasta, acum practic fără îndoială și a Rusiei, este un succes. Și după asta să obții că iată și o lecție franceză și de alt soi, deci nu trebuie să simpatizezi un lider, nu trebuie să faci idol dintr-un lider și nici măcar dintr-un partid, pentru că partidul cvasi-inexistent al lui Macron imediat după asta obține cele mai multe voturi. Covârșitor este un câștig, fără să existe, ziceam, liderul încă mai exista, dar, uite, partidul parcă nu.
Eu tare aș vrea ca lumea de la noi să gândească în felul acesta. Adică, mizezi pe cel care este bun și eficient, și nu pe cel care tradițional te-ai obișnuit să votezi pentru el, pentru că, vezi, domnule, trebuie să fim noi consecvenți, dar nu trebuie noi să fim consecvenți, trebuie să fie consecvenți cei care încearcă să facă politică.”
Europa Liberă: Continuând subiectul acesta, aș vrea să vă întreb dacă nu cumva, iată, moartea Regelui Mihai chiar este un semn că s-a încheiat epoca asta în care aveam repere sigure? Culmea este că, la o zi diferență, francezii ne anunță într-un mod absolut fascinant despre moartea lui Johnny Holliday. Eu m-am uitat la transmisiunile astea, în primul rând, că a fost pentru mine instructiv jurnalistic cum poți să vorbești despre moartea unui om-epocă. Aveau fețe suficient de sobre, suficient de adecvate evenimentului, dar vorbeau anume despre discografia lui, despre epoca asta pe care a constituit-o. Îmi pare bine că Europa Liberă la fel a știut să gestioneze și plecarea Regelui Mihai. Vitalie Ciobanu, cum ai perceput dumneata acest test pentru societatea română, dar și pentru autoritățile de la Chișinău?
Vitalie Ciobanu: „E un test și un motiv de reflecție, nu doar de tristețe și de comemorare firească. Regele Mihai era acel reper și model pentru mulți dintre noi, hai să spun pentru România, pentru Republica Moldova, pentru toți cei care se recunoșteau în această personalitate istorică. Un reper de moralitate și de legitimitate.
Tot timpul în mine se dă un soi de dilemă sau un soi de luptă între real-politic, un fapt pe care nu-l putem adesea contesta, pentru că vine peste noi și nu ne întreabă, și conceptul de legitimitate, moralitate și adecvare, care vine cumva din străfunduri, care are acoperire istorică probată și prin fapte, nu doar în cazul Regelui Mihai printr-o augustă descendență din regii care au pus bazele României Mari sau statului român modern, dacă vorbim de Carol I.
Comuniștii au furat alegerile în noiembrie ’96, de atunci România a luat-o razna. Republica Moldova nici nu mai spunem, în general a devenit o colonie sovietică. Și atunci, Regele plecat în exil, de acolo încă mai semnaliza că există o altă Românie și pe lângă foștii ofițeri, soldați, care au servit sub suzeranitatea Regelui în Armata Română și care au plecat în munți să lupte împotriva comuniștilor sperând zadarnic că vor veni americanii să salveze și să scoată România din sacul acesta fără fund al lui Stalin. Nu s-a întâmplat așa. Deci, ideea asta de legitimitate mi se pare foarte importantă, chiar dacă ea este supusă unor mari presiuni și contestată de mulți.”
Europa Liberă: Întrebarea primitivă: Cu moartea Regelui, au pierdut partida cei care sperau, nu neapărat la revenirea la monarhie, dar au pierdut ei oare meciul, pentru că cei care spun că românii ne-au bătut cu rigla în palmă, memoria asta acum rămâne valabilă? În felul acesta putem privi lucrurile?
Vitalie Ciobanu: „Nu cred. Până la urmă, chiar dacă e un eveniment trist, e un bun prilej pentru toată societatea noastră să rememoreze și să se întoarcă la cartea de istorie. Mai ales vorbeam de anul 2017, de bulversări. Există un concept care s-a lansat și a făcut carieră anul acesta – post-adevăr sau fake new-urile, știrile false, fabricate și lansate nu pentru a informa publicul, ci pentru a influența opinia publică într-o direcție sau alta. Iată mi se pare că Regele prin această tristă dispariție a lui într-un fel ne îndeamnă să ne întoarcem la adevăratele valori și mai ales să cădem pe gânduri. Și aici, în Republica Moldova, e un bun prilej, mă gândesc, în momentul acesta funerar pentru clasa politică de aici, chiar și acei care sunt ostili, declarat ostili României și viziunii naționale asupra istoriei…”
Europa Liberă: Chiar și acei care n-au vrut să se scoale în picioare atunci când s-a anunțat un moment de reculegere.
Vitalie Ciobanu: „Da, ăștia au fost comuniștii lui Voronin, că până și socialiștii s-au ridicat.”
Europa Liberă: Mircea, dumneata spuneai despre omul emblematic Trump. Mai există un om emblematic, care a fost pe coperta „Time”, Vladimir Putin, care și-a anunțat la GAZ (companie producătoare de automobile) intenția de a mai lua un mandat. Totuși, lumea l-a sancționat, excluzând Rusia in corpore de la Jocurile Olimpice. Înseamnă totuși că există o zdreanță de speranță, pardon pentru rima asta nereușită, că lumea are mijloace ca să sancționeze comportamentul acesta cu datul picioarelor în oale?
Mircea V. Ciobanu: „Da, eu sper să fie așa. Chiar bine ai remarcat că a fost o lovitură în general sistemului. Este deja demonstrat că tot ce ținea de comisia necesară antidoping rusească, de fapt, a funcționat tocmai invers. Or, asta era. Miza era pe un rege gol de fiecare dată când se făceau aceste concursuri. Deci, trebuiau să câștige cu orice preț și orice preț asta însemna, de fapt, un atac la sănătatea sportivilor de dragul unor succese de moment, pentru că altfel ei nu-și puteau închipui. Da, sigur că a fost o lovitură și au mai fost și altele. Cred eu, cam de fiecare dată penalizările vor fi pe terenuri de acestea foarte concrete. De exemplu, eliminarea lui din liga celor mai mari a ținut de niște personalități care l-au eliminat.”
Vitalie Ciobanu: „Pe Putin. Vorbim de Putin?”
Mircea V. Ciobanu: „Da, vorbim de Putin. Aici a ținut de principialitatea Comitetului Olimpic și a celor care au adus aceste probe. Cam de fiecare dată din toate cluburile acestea el poate să fie eliminat. Până când și unde? Spuneam că el încearcă să-și reconstituie așa un alt cerc… M-a amuzat extraordinar o emisiune de sinteză de la postul de televiziune rus, retransmis de postul președintelui Partidului Democrat de la noi, în care spunea că „ce-i acolo Europa, că în Evul Mediu, Asia, califatul arab, deci, toate aceste forțe intelectuale, de fapt, dominau când Europa era în întuneric”. Nu era! Evul Mediu a fost un ev al universităților și al unei ascensiuni… El așa era tratat în perspectiva ideologiei sovietice.
Să spun despre altceva. Și atunci a început să adie și fotografia ceea a lui Putin cu Erdogan și cu președintele Iranului, care ar fi reluat simbolic fotografia, că tot era la Ialta, a lui Roosevelt, Churchill și Stalin – oamenii care au salvat lumea. Doamne ferește de o asociere de felul acesta! Pe de o parte, un model de califat arab ca viitor spectru coagulant al unei lumi în speranță de a schimba ceva, și asta ar însemna Rusia plus Siria, plus Iran, plus Turcia. Deci, vă dați seama, atunci când este eliminat din aceste cluburi, probabil că sunt inevitabile lucrurile acestea.”
Europa Liberă: Dar eliminarea lui cineva totuși o regretă. Din prietenii lui europeni, în special din Europa de Est, teoria lor este că „dacă nu-l luăm noi în brațe, iată, o să-l ia lumea teroriștilor”…
Mircea V. Ciobanu: „Exact, dar asta-i inevitabil. Nu putem să-i facem nici pe ruși să voteze altceva. Eu mă tem că la anul nu se va schimba nimic, că nu o s-o voteze lumea pe Xenia Sobceak, hai să fim serioși. El și concurentul și l-a găsit așa ca să nu-i fie prea complicat.”
Europa Liberă: Traian Ungureanu, într-o notiță la Europa Liberă a introdus o sintagmă interesantă: „Tot mai des vorbim despre dreptul de a tolera intoleranța”. Iată, în sensul ăsta, Putin, care mereu era ca și cum contestat de lumea civilizată, acum a devenit un factor tolerabil, după ce a fost de fapt împins spre extrema cealaltă, devine și tolerabil, pentru că, vezi, Doamne, nu ai ce să-i faci, e înarmat până în dinți.
Pe de altă parte, ne întoarcem la gestul lui Trump de a declara capitala Ierusalim, e motivată, foarte interesant, spune: „Dacă tot n-a funcționat până acum, de ce să mai facem politețuri gratuite?”. Întorcându-ne la, pardon, acesta-i proverbul, berbecii noștri, ce ați remarca emblematic și simptomatic pentru anul 2017 în ce privește gestionarea puterii și lupta politicienilor?
Vitalie Ciobanu: „Păi este acest ping-pong al unei false confruntări dintre actuala guvernare, declarată proeuropeană, dar contestată în interior de un număr mare de cetățeni și privită cu reticență de aliații noștri occidentali, și de cealaltă parte, zisul președinte Dodon, ales cu sprijinul acestei puteri proeuropene declarat, care a atins o culme nemaicunoscută, nemaiînregistrată, poate decât în scriptele vechilor cronicari al slugărniciei față de Rusia, față de Înalta Poartă, sublima Poartă de la Răsărit. E de un penibil desăvârșit, pentru că l-am avut și pe Voronin tot cântând aceeași piesă, jucând în primii ani, în primul său mandat, după care însă totuși a avut generalul butucănos niște viraje așa, ajutat și de occidentali, sigur.
Traian Băsescu, într-o declarație, rugat să-l compare pe Dodon cu Voronin, zicea, „uite, Voronin, cu tot pro-sovietismul lui, totuși era un om al pământului, un moldovean adânc ancorat în aceste realități, în stătulețul ăsta al lui”, pe când Dodon este un personaj parașutat (expresia asta mie îmi aparține, nu domnului Băsescu), care face jocul și are o agendă dictată din altă parte. Asta mi se pare grav, asta n-am mai avut-o în ultimii 26 de ani sau de când ne-am declarat independența, așa bună sau rea.
Avem, în schimb, în acest an de zile o paradă a simulacrelor. Falsa confruntare dintre, hai să spunem, regimul Plahotniuc și partida lui Dodon asta a expus. Acum scena politică s-a redus, mă rog, așa vor ei să se reducă doar la acești doi poli, volens-nolens trebuie să aderi la una sau la alta și se îngustează foarte mult spațiul public și spațiul de dezbatere, spațiul de emisie a unor idei alternative.
Asta mi se pare, totuși, un semnal grav, pentru că, dacă domnii guvernanți proeuropeni pe bune se gândesc să mergem spre Occident, atunci trebuie să dea drumul la dezbateri publice și orice decizie pe care o clocesc acolo în cabinetele lor capitonate să fie mai întâi dezbătută public, nu să ne pună în fața, bunăoară, a votului mixt, care, pur și simplu, elimină de pe scena politică, dacă vorbim de cetățeni, de alegători, diaspora noastră care întreține Republica Moldova cu banii pe care-i trimite aici și acest segment politic proeuropean antioligarhic care a început să se coaguleze tot mai mult.”
Europa Liberă: Deci, dacă înțeleg eu, votul mixt până la urmă ca și cum e o hârtie de turnesol?
Vitalie Ciobanu: „Cam așa.”
Europa Liberă: Mircea, dumneata ce evenimente sau fenomene ai alege pentru anul 2017, dacă ar fi să-l trimiți într-o enciclopedie?
Mircea V. Ciobanu: „Poate cam ceea ce a spus Vitalie, doar așa coagulat, că mi-am amintit de această imitație a luptei. Dacă îți amintești, tu scriai încă prin aprilie-mai despre lupta cu propaganda rusă, tocmai de cel care transmite, deci, el atunci lupta, continuând să transmită toată această propagandă rusă…”
Europa Liberă: Luând bani pe asta…
Mircea V. Ciobanu: „Da, și luând bani pentru asta. A doua este această expresie supremă a mariajului dintre PD și PSRM, care a fost votul mixt. Chiar frumos se numește – „mixt”, adică, ceea ce ne convine și unora, și altora…”
Vitalie Ciobanu: „Eu m-am gândit la magazin mixt.”
Mircea V. Ciobanu: „Da, exact.”
Vitalie Ciobanu: „Era o expresie în epoca interbelică – „magazin mixt”.”
Mircea V. Ciobanu: „Întrebai și despre toleranță, intoleranță. Mi-am dat seama că a fost un discurs absolut intolerant al liderilor. Și Dodon aici a strălucit prin asta. Orice fel de opoziție, de orice fel, pe care nu o acceptă, nu mai vorbesc de unioniști, nu mai vorbesc de partidele proeuropene, exact același mesaj l-au avut tocmai cei care au spus că „noi nu vom lupta cu partidele proeuropene”, declarațiile președintelui PD, și care a început metodic să bată așa, fără cruțare. Nu mai zic acum de partidele proeuropene, care un niciun caz nu vor accepta cel puțin un gest cât de cât, care poate merită aplauze din ceea ce face guvernarea de astăzi.
Ar trebui să fim mai atenți aici și să dăm Cezarului ceea ce-i al Cezarului, dar pe acest fundal toată lumea chiar nu a făcut nimic. Mie mi s-a părut un an absolut lipsit de culoare, de parcă toți așteaptă 2018. Deci, nu fac ca el să vină, dar toți îl așteaptă. Unioniștii, mulți sunt convinși că atunci se va produce a doua Unire, fără ca ei să miște două degete pentru asta…”
Vitalie Ciobanu: „Să facă și altceva decât marșuri și declarații…”
Mircea V. Ciobanu: „Să facă și altceva, exact. Să apropie acest an, că el nu vine de la sine. Dacă vă amintiți, că facem o legătură, el a venit începând cu Declarația de constituire a Sfatului Țării, care a fost o revoluție în sine și, pe de altă parte, toată echipa lui Dodon, deci, socialiștii în frunte cu el așteaptă să vină mai degrabă anul 2018, pentru că ei speră că atunci vor lua puterea integral și bineînțeles că și cei care sunt adepții forțelor proeuropene, că aici ar fi câteva partide, așteaptă într-un fel acest an cu gândul că atunci îi vom da în sfârșit jos și pe Dodon cu echipa, și pe Plahotniuc cu echipa și iarăși fără să facă mare treabă pentru asta. Deci, toți așteaptă.
Și ca să vă mai spun o chestie emblematică, poate asta cumva leagă. Anul acesta s-a vândut cea mai scumpă lucrare, pictură – „Salvator Mundi”, „Salvatorul lumii”; „Mântuitorul lumii”, de fapt, așa s-ar traduce. Foarte frumos, în primul rând, mie mi-a plăcut că interesul pentru artă a sporit atât de mult. Apropo, tot în acest an, prin mai-iunie, s-a vândut cea mai scumpă lucrare a lui Brâncuși, „Muza adormită”, tot frumos, așa ca pentru noi, „Muza adormită”, cu un preț de 59-60 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă o sumă foarte bună, pentru că, dacă vă amintiți, înainte de „Băiatul cu pipa” al lui Picasso de vreo 150 de milioane și aproape de 100 de milioane a fost „Irișii” lui Van Gogh, toate celelalte erau așa cam la 60-70, dar erau prețuri-record pentru toată lumea, așa că Brâncuși deja a făcut să…”
Europa Liberă: …intră întru-un club select.
Mircea V. Ciobanu: „Exact, exact! Și am zis că este foarte emblematic pentru anul acesta că lumea a pus preț, chiar și în materie de artă a fost un „Salvator…”, care ar trebui să vină, nu altceva…”
Vitalie Ciobanu: „Leonardo da Vinci…”
Europa Liberă: Eu sunt nevoit să vă aduc în bazinul cu broaște, pardon, și să vă mai întreb ceva. Ați pornit discuția despre acest fariseism. Un eveniment care arată fariseismul la el acasă, după mine, este atitudinea față de limba română, care, potrivit Curții Constituționale, în sfârșit ar trebui să-și găsească locul și definiția cuvenită. Nu, iată mai există stăpânii clipei, care pun piciorul în prag că o votează sau nu. Dvs. cum tălmăciți această situație? S-ar părea că deja e anacronic să vorbești despre limba română că continuă să fie „moldovenească”, dar iată realitatea politică este că se pune de-a curmezișul…
Vitalie Ciobanu: „Da, sunt puse sub semnul întrebării niște adevăruri perene limpezi, dar care, ziceam, real-politicul moldovenesc își are metabolismul lui uneori greu de pătruns, deși totu-i cam la suprafață, nu trebuie să-l chemăm pe taica Freud ca să sondeze în mentalul unora. E rușinos, e rușinos, dar, după ce o să depășim această fază a stuporii și a indignării justificate, mutându-ne puțin pe terenul lor, ar trebui văzut că e un nonsens ceea ce fac ei, pentru că se agață de baloane de săpun, se agață de indolența, ignoranța multor moldoveni care continuă să creadă că mai poate învia fantoma, sperietoarea românească interbelică.
Din contra, cred că între timp realitățile spun altceva – maximumul de schimburi comerciale îl avem tocmai cu România și cu Uniunea Europeană. Și în aceste condiții să mai învii fantoma, cealaltă fantomă a limbii moldovenești transnistrene, este penibil, dar e și rușinos, pentru că nu poți merge prea departe. Unii au acuzat PLDM-ul, bunăoară, că au venit cu această inițiativă, ei fiind partid parlamentar, că au venit cu această idee și că, uite, acum Partidul Democrat, care are majoritatea absolută, scoate la mezat; el poate juca, el poate pune condiții. Dincolo de faptul că e rușinos, e și perdant, pentru că lumea nu mai este chiar atât de proastă, iar PLDM-ul a făcut bine, pentru că conjuncturile se schimbă mereu, tot timpul vor fi jucători care vor încerca să profite, inclusiv de aceste valori perene despre care vorbim.
Pentru mine, una din revelațiile triste ale anului trecut este că valori fundamentale, cum e limba română, cum e istoria națională, Unirea ca obiectiv național, pot deveni și ele materie primă în niște jocuri politicianiste. Adică un regim, care nu a excelat printr-un mare românism, deodată folosește unele dintre grupările acestea unioniste împotriva celor care pledează, cu o voce din ce în ce mai articulată, pentru integrarea europeană, dar nu prin vorbe, ci prin fapte, prin reforme adevărate și, în primul rând, prin eliberarea justiției de control politic. Asta în timp ce România oferă în același timp dincolo, sigur și acolo se dă o luptă acerbă, după cum vedem, totuși modelul unor instituții anticorupție care funcționează. Mi se pare în acest moment DNA-ul cel mai bun agent al Unirii pentru unioniști, să zicem, dacă ar fi să iei lucrurile în serios, să le tratezi în serios.”
Europa Liberă: Sau mașina„Dacia”, pe care, iată, o cumpără bine-mersi pe banii Guvernului. E adevărat că guvernanții nu circulă cu „Dacia”. Mircea, dumneata ce spui despre acest episod cu limba română?
Mircea V. Ciobanu: „Era de așteptat că vor încerca să joace iarăși acest detaliu, dar m-a amuzat cât de mult a fost comentată decizia Curții Constituționale, care a spus că ea poate fi pusă în discuție și poate fi votată. Păi bine, Curtea Constituțională verifică dacă o propunere este conformă Constituției ca propunere, pe de o parte, pe de altă parte, Curtea Constituțională, din câte știam eu, și-a dat verdictul absolut care nici nu mai trebuie acum pus în discuție în Parlament.”
Europa Liberă: Trebuie executat.
Mircea V. Ciobanu: „Declarația de Independență este… Putea doar să facă un comentariu că este conformă și deciziei acesteia și să lase să se rezolve o problemă tehnică. Și ea trebuia prezentată ca o rezolvare tehnică. Acum lucrurile, dacă ați văzut, sunt foarte interesante, până și în comisii se votează foarte ciudat, la ultima comisie…”
Europa Liberă: Cineva nu se prezintă…
Mircea V. Ciobanu: „N-au fost prezenți tocmai liberalii sau foștii liberali. Nu mai vorbesc că democrații aici nu mai votează atât de unanim, ci votează așa cum le spune conștiința, da? Eu aș spune altfel: până la urmă, ei pot să se joace și cu acest subiect, nu au decât s-o facă, dar cred că cei pentru care mai degrabă limba română ar fi un argument, eu cred că ei își dau seama destul de bine, pentru că acest joc este pe un teren intelectual. Deci, nu este pe terenul alegătorului simplu, cum ar fi niște decizii economice favorabile lucrătorului sau pensionarului, și nu știu dacă asta le va aduce puncte.”
Vitalie Ciobanu: „Dar este un detaliu, dacă îmi permiteți…”
Europa Liberă: Da.
Vitalie Ciobanu: „Nu e doar luptă politică aici, ideea cu limba română este fundamentală, pentru că atinge problema identității și automat și problema apartenenței noastre la un anumit spațiu de civilizație; limba română este limbă oficială între celelalte 27 de limbi ale popoarelor componente ale Uniunii Europene și atunci când te declari măcar vorbitor de limbă română, dacă nu și român, mă rog, prin convingeri, deja expui un argument foarte serios de apartenență la Uniunea Europeană și la civilizația occidentală, la latinitate, dacă doriți.”
Europa Liberă: Eu într-o polemică cu cineva care insista că limba este moldovenească îi spuneam doar atât: Moldova este în stare să țină pe rețele un spell check de limbă moldovenească? Nu? Salute, du-te la bancomat și vezi – e limba română, pentru că e mai simplu cu milioane, zeci de milioane de utilizatori să ții o limbă în condițiile de astăzi. Acum, vorbind despre limba română, când așa cum iarăși înțeleg eu ce a făcut Curtea Constituțională, a zis: „Fraților, dacă nu vă erau suficiente argumente de bun-simț, argumentele academice, na-vă naibii și un argument constituțional, juridic – executați”! La care politicienii ce au făcut? A, dacă tot ne-ați dat și acest ultim argument, hai măcar să ne târguim un pic – voi ne dați dreptul să introducem în Constituție orientarea europeană, noi vă dăm limba ca, de fapt, până la urmă tot să dribleze. O singură speranță sigur că eu am, așa cum spuneați, că oamenii pentru care limba română înseamnă mai mult decât pur și simplu un instrument de lucru vor fi înțelegând ce stă îndărătul acestor jocuri și eu sper că tot mai mulți o să sancționeze, într-adevăr, comportamentul acesta șmecheresc, pentru că cei care ne râd în față și spun: „Și ce folos că tu, Vitalie Ciobanu, ai citit mai multe cărți decât mine, dacă totuna eu decid ce impozite să plătești dumneata”? Îți râde în față, tu nu ai ce să faci, trebuie să aștepți patru ani ca, eventual, să-l sancționezi, dacă îți mai găsești încă doi oameni care să te ajute să-l dobori pe el. Pun speranță în faptul că în 2018 atitudinea asta sfidătoare, râsul acesta în față al politicianului s-ar putea să fie sancționat. Dvs., în sensul acesta, ați paria cu mine pentru un an care va sancționa politicianul șmecher?
Vitalie Ciobanu: „Da, aș paria. În ciuda unor rezerve, în ciuda unei prudențe pe care experiența de viață și de observator al fenomenelor de aici ți-o pretinde, aș paria pentru că nu aduce anul cât aduce ceasul și pe urmă nu știm încă procesele de profunzime. Vorbeam cu un politician din garda nouă în care ne punem speranțe, care își manifesta scepticismul și se întreba dacă vom fi în stare noi, tabăra cea bună, să înfrângem tabăra cea rea, așa, zic „da, vom fi în stare și o să te surprindă, dragă prieten, că eu chiar rămân optimist, sigur și realist, optimismul moderat, dar mă uit la cetățenii noștri, mă uit la nivelul totuși limbii române în mass-media care este net superior batjocurii pe care o aveam în anii ’90, bunăoară”. Chiar dincolo de aceste simulacre, formele astea trucate, în mare măsură mimate, își vor găsi și un anumit conținut, va veni eșalonul doi, va veni o altă generație care va lua din ce în ce mai în serios niște legi, niște formule.”
Europa Liberă: Care va spune enough. Mircea, dumneata împărtășești optimismul nostru? Deja suntem doi.
Mircea V. Ciobanu: „Da, da, da! Da, chiar îmi pare rău, că mie îmi place să polemizez, dar aici trebuie să fiu de acord cu voi. Există o speranță. În primul rând, totuși, referendumul pentru Chișinău a fost și un test. Există lume suficient de inteligentă și la noi care își dă seama că jocurile acestea sunt gratuite. Ca să dau un simplu exemplu, eu sper să se dumerească lumea. Dacă încearcă să câștige Partidul Socialist, mă rog, un teren mai mare decât l-a avut, deci, totuna va trebui să aibă relații bune cu Occidentul, pentru că Rusia nu poate finanța nici Transnistria; Rusia ne-o pune nouă în cârcă, de fapt, prin toate manevrele acestea foarte abile și de care se lasă cumpărați și guvernanții de la Chișinău, dacă nu le-o fi fost și lor convenabil s-o facă. Și atunci, decât să mizezi pe cei care oricum vor încerca să găsească limbaj comun cu Europa, e mai bine să mizezi pe cei care au deja relații bune.
Ați văzut deja aceste două partide de opoziție proeuropene, pe care le numim tradițional DA și PAS, deci au devenit membre ale Partidului Popular European. Este un lucru care prescrie toată agenda și încearcă să programeze altceva decât se aștepta lumea pentru anul 2018. Eu, dimpotrivă, i-aș sfătui pe cei de la PD să caute un teren exact acolo unde li s-ar potrivi conform ideologiei, că ei sunt membri ai Internaționalei Socialiste, deci exact pe terenul lui Dodon, adică să dislocuiască acest mediu infect creat de ei și să încerce să le propună aceleași programe sociale care vin de la socialiști, aceleași relații bune cu toți, deci fără nicio problemă, aceeași toleranță pe care nu o are. Partidele socialiste au fost mult mai tolerante decât partidele de dreapta, ca să le spunem. Uite că aici tocmai aceștia sunt intoleranți, așa că speranța există, rămâne lumea să înțeleagă ceea ce încercăm noi să înțelegem.”
Doamnelor și domnilor, aici se încheie emisiunea noastră de astăzi, la care au participat doi scriitori și comentatori politici, Vitalie Ciobanu și Mircea V. Ciobanu. Ne reauzim duminica viitoare.
