Linkuri accesibilitate

Putin îi critică pe cei care amintesc de parteneriatul dintre Rusia și Germania nazistă


Putin la Ierusalim
Putin la Ierusalim

Vorbind la World Holocaust Forum, comemorarea a 75 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului, eveniment care are loc la Ierusalim, în Israel, Vladimir Putin a criticat punctele de vedere legate de cel de-al Doilea Război Mondial, care sunt utilizate, spune el, încă pentru a alimenta rivalitățile politice moderne. O declarație a Uniunii Europene emisă anul trecut părea să facă o echivalență între Uniunea Sovietică și Germania nazistă învinovățindu-le pentru începerea războiului și susținând că pactul Molotov-Ribbentrop încheiat de cele două puteri ar fi dus la invadarea Europei răsăritene. Rusia a condamnat în repetate rânduri declarația: "Din păcate, memoria acestui război, lecțiile sale și ale perioadei de după aceea devin din ce în ce mai des subiecte ale adversității politice", a spus Putin într-un discurs la evenimentul la care au participat numeroși lideri mondiali. Putin a cerut o colaborare sporită între puterile mondiale pentru soluționarea problemelor de importanță globală, propunând o întâlnire a liderilor celor cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU: Rusia, China, SUA, Franța și Marea Britanie.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG