Linkuri accesibilitate

Putin a mai înlăturat un „agent străin”: Memorial International


Curtea Supremă a Rusiei a ordonat închiderea organizației Memorial International, una dintre cele mai vechi și mai respectate organizații pentru drepturile omului din Rusia în ceea ce criticii spun că este o încercare sistematică a guvernului de a suprima instituțiile societății civile.

Putin a mai înlăturat un „agent străin”: Memorial International
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:12 0:00
Link direct

Curtea Supremă a Rusiei a lichidat Memorial International”, a scris Centrul pentru Drepturile Omului Memorial într-un tweet pe 28 decembrie, după ședința de judecată în care a fost anunțat verdictul.

Yan Rachinski, președintele consiliului de administrație al organizației, a declarat că decizia va fi atacată și că activitatea organizației nu se va opri, deoarece anumite filiale ale acesteia nu sunt persoane juridice.

Zeci de oameni se aflau în fața clădirii instanței, susținând activitatea Memorialului. Organizația a fost înființată cu puțin timp înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, parțial pentru a documenta represiunea sovietică. În deceniile de după, a monitorizat activ situația respectării drepturilor omului în Rusia și a documentat nedreptățile și abuzurile actuale. Organizația a fost adusă în fața instanței de către procurori în temeiul controversatei legi a „agenților străini”, care este din ce în ce mai folosită de autoritățile ruse pentru a reduce la tăcere societatea civilă și organizațiile media independente din Rusia.

În anunțarea deciziei, judecătorul Alla Nazarova a spus că Memorial International a încălcat legea „agenților străin” nemarcând toate publicațiile sale cu eticheta care sa precizeze acest lucru: ​Curtea a decis lichidarea organizației internaționale Societatea Memorial pentru Istorie Internațională, Educație, Caritate si Drepturile Omului , (lichidarea) filialelor sale regionale și alte unități ale structurii ei....

Activiștii pentru drepturile omului spun că nu există temeiuri legale pentru lichidarea organizației, care este, de asemenea, implicată - de la sfârșitul anilor 1980 - în promovarea drepturilor omului în Rusia și în fostele republici sovietice. Ei spun că cererea procurorului general de a închide Memorial International este „o decizie motivată politic”.

Agenția de presă Interfax a citat un avocat al grupului care a spus că va face recurs, atât în Rusia, cât și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Memorialul, o insulă a gândirii libere

Este trist deoarece Memorialul, o insulă a gândirii libere și unul dintre ultimele bastioane ale societății civile democratice din Rusia, va fi lichidat. Politica autoritară internă și politica externă agresivă merg mână în mână", a spus Ralf Fuecks, directorul general al Centrul pentru Modernitate Liberală și fost politician din Germania. Memorial International, organizația-umbrelă sub care funcționează Centrul Memorial pentru Drepturile Omului și alte câteva grupuri de activiști, se numără printre mai multe instituții de presă și organizații ale drepturilor omului care au fost etichetate drept agenți străini în Rusia în ceea ce este văzut ca o represiune dură împotriva societății civile și a celor care critică regimul Putin . „Lichidarea forțată a respectatei organizații pentru drepturile omului International Memorial este un alt pas în degradarea deplorabilă a drepturilor omului în Rusia”, a declarat ministrul danez de externe Jeppe Kofod. „Facem apel la Rusia să-i protejeze pe apărătorii drepturilor omului, mass-media independentă, jurnaliştii şi personalităţile opoziţiei”, a adăugat el.

Marți, Tribunalul orașului Moscova va organiza o audiere cu privire la cererea unui procuror de a închide și Centrul Memorial pentru Drepturile Omului, în baza aceleiași legislații a agenților străini. Aceasta lege a fost adoptată în 2012 și a fost în mod repetat modificată. Ea cere ca organizațiile neguvernamentale care primesc asistență străină și pe care guvernul le consideră implicate în activitate politică să fie înregistrate pe o lista specială, identificându-se ca „agenți străini” și să se supună auditurilor autorităților ruse.

XS
SM
MD
LG