Uniunea Europeană a sancționat, luni 13 decembrie, grupul paramilitar rusesc «Wagner», împreună cu opt persoane și trei companii care îi sunt asociate, pentru «acțiunile de destabilizare» duse în Ucraina și în Africa, iar pe acest fundal, cotidianul Le Monde are astăzi, pe o pagină întreagă, o serie de revelații în exclusivitate.
Documente consulare consultate de Le Monde proiectează o lumină nouă asupra violențelor și abuzurilor comise în țări din Africa de către mercenarii companiei private rusești «Wagner».
Aceștia sunt prezenți în Libia, Mozambic și Republica Centrafricană, în vreme ce în Mali, odată cu retragerea forțelor franceze, prezența și activitățile mercenarilor din Wagner sunt pe cale de a fi oficializate printr-un acord cu guvernul puciștilor. Compania rusească Wagner, legată de Kremlin, pare a fi foarte interesată, în această țară sahariană, de exploatarea unor mine de aur.
Documentele revelate de Le Monde cuprind contracte, note despre echipamente, rețelele la fața locului, dar și, cu fotografii și note care justifică acuzațiile de abuzuri – jafuri, torturi și arestări arbitrare. Numai în Republica Centrafricană (RCA), au fost înregistrate peste două sute de acuzații, din decembrie 2020 încoace. Toate acestea confirmă că, sub pretextul unei oferte de securitate, Wagner este o complexă întreprindere de jaf și prădare a resurselor, precum și de control prin violență al țărilor care fac apel la Wagner.
În Republica Centrafricană, de altfel, scrie Le Monde, implicarea directă a Rusiei este flagrantă, după ce Kremlinul a trimis și elicoptere militare în sprijinul companiei Wagner. Pe lângă violuri și jafuri, continuă Le Monde, mercenarii ruși sunt direct acuzați de a fi ucis militari centrafricani, parteneri de-ai lor, «în focuri fratricide împotriva unor militari centrafricani considerați prea necombativi».
(Am mai scris aici, dar și în repetate alte rânduri despre faimoasa companie de mercenari Wagner, o nebuloasă paramilitară rusă, fondată și condusă de un apropiat al lui Putin și care este de câțiva ani foarte activă în țări precum Republica Centrafricană, iar aici am scris, menționând mercenarii din Wagner, și despre șeful lor, „bucătarul lui Putin”, Evgheni Prigojin.)
Boris Johnson salvat de... opoziția laburistă
La Londra, Boris Johnson a primit ieri o foarte solidă palmă simbolică, în parlament, unde a prezentat noul pachet de măsuri sanitare și sociale restrictive propus de guvern în legătură cu valul galopant de noi infecții cu omicron. Johnson a fost dezavuat ieri de aproape 100 din propriii săi deputați conservatori, Tories, opuși noilor restricții suplimentare, și a reușit să facă să fie adoptate măsurile doar datorită sprijinului deputaților din opoziție.
Cum o scrie la Paris Libération, o asemenea rebeliune împotriva unui prim-ministru cu o majoritate de 80 de locuri este enormă și nemaivăzută. Un număr important de parlamentari conservatori s-au opus, de asemenea, vaccinării obligatorii pentru lucrătorii din domeniul sănătății. Cele două măsuri, precum și purtarea obligatorie a măștii în interior, cu excepția pub-urilor și restaurantelor, au putut fi adoptate numai grație voturilor Partidul Laburist. Partidul Labour s-a prezentat astfel ca o „opoziție responsabilă”, punând sănătatea populației înaintea oricărei dispute politice.
„Nemulțumirea este palpabilă în rândurile partidului Tory. Scandalurile multiple, corupția, costul renovării apartamentului lui Johnson plătite de un donator și nedeclarate, vacanțele de lux plătite de binefăcători misterioși, dar mai ales acea #ChristmasPartyGate, sărbătoarea de Crăciun fără protecție organizată de Johnson anul trecut, în timp ce restul țării era în carantină, toate acestea au uzat sprijinul lui Johnson. Ca să nu mai vorbim de ceea ce este văzut ca o incompetență din ce în ce mai vizibilă în gestionarea afacerilor țării.”
“Boris Johnson tocmai a încasat cea mai brutală rebeliune a trupelor sale pe care o putea imagina”, analizează Daily Telegraph… cotidianul în care Johnson însuși a scris până în momentul în care a devenit premier.
Poziția lui Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator, și deci soliditatea guvernului, va fi „contestată acum, de Anul Nou”, dacă turbulentul premier nu schimbă atitudinea, a avertizat clar, vorbind pe Sky News, Geoffrey Clifton-Brown, un deputat tory rebel. În Marea Britanie, șeful guvernului se poate schimba fără a se trece prin alegeri. „Chiriașul din Downing Street” (reședința premierului britanic) este doar liderul partidului cu o majoritate în parlament. Dacă Partidul Conservator ar decide să-și schimbe liderul, premierul ar fi automat schimbat. Acest lucru ar necesita ca 54 de parlamentari conservatori să publice o scrisoare prin care să ceară un vot de încredere împotriva lui Boris Johnson.
Parteneriatul Estic și pasul pe loc
La Bruxelles, Le Soir are un interviu cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care se află la Bruxelles pentru a lua parte astăzi, miercuri 15 decembrie, la cel de-al șaselea Summit al Parteneriatului Estic, din care mai fac parte: Armenia, Azerbaidjan, Belarus (doar teoretic, pentru că Minskul și-a suspendat participarea în luna iulie), Georgia și Republica Moldova.
În timpul după-amiezii, astăzi, președintele ucrainean Zelenski se va întâlni la Bruxelles cu Emmanuel Macron și cu noul cancelar german Olaf Scholz. În interviul cu Le Soir, Zelenski a cerut încă o dată primirea țării sale în NATO, asta în vreme ce, cum am scris-o ieri, pentru prima oară un responsabil rus, vice-ministrul de externe Serghei Riabkov, adjunctul foarte durului șef al diplomației Kremlinului, Serghei Lavrov, a declarat, pentru agenția RIA-Novosti, că Rusia își rezervă dreptul de a răspunde „militar” în cazul în care NATO continuă să se extindă la frontierele sale, dar mai ales dacă Ucraina este primită în NATO.
Într-o mare analiză publicată astăzi, în ajunul summitului UE de mâine, Le Soir scrie, la Bruxelles, că „Europenii nu pot să-și permită un nou pact de la Ialta (Yalta) al sec. XXI”, doar pentru a-i face pe plac lui Putin.
Conform declarației finale, redactate deja, la care am avut acces, summitul de astăzi al UE cu țările Parteneriatului Estic (printre care și Moldova), va confirma sprijinul Uniunii Europene pentru integrarea europeană a țărilor est-europene, dar nu va oferi niciun fel de calendar sau o dată teoretică a posibilei aderări.
(Am prezentat ieri și discursul Maiei Sandu în deschiderea celei de-a zecea reuniuni a Conferinței autorităților regionale și locale (CALM) din Parteneriatul Estic, care întrunește primari și lideri locali din regiune, dar și din statele europene.)
Tot la Bruxelles, ieri, Comisia Europeană și-a făcut publice noile reguli ale intrării în spațiul Schengen (Schengen Borders Code). Site-ul specializat în afaceri europene Politico decriptează toate detaliile noului cod.
Premiul Saharov acordat lui Navalnîi
Astăzi la prânz, în plenara Parlamentului European, are loc ceremonia acordării Premiului Saharov pentru drepturile dizidentului rus întemnițat Aleksei Navalnîi. Premiul este primit de către fiica opozantului întemnițat, Daria Navalnîi, în prezența șefului de campanie al dizidentului pentru alegerile prezidențiale din 2018 Leonid Volkov.
În 2009, premiul fusese acordat asociației rusești pentru drepturile omului Memorial, fondată chiar de răposatul dizident Andrei Saharov, de la care își trage numele premiul Parlamentului European, și care este amenințată acum cu dizolvarea de către puterea lui Putin, cum o scrie la Moscova Novaia Gazeta.
Simultan, a fost decernat un alt premiu important: Le Monde reproduce astăzi discursul integral al lui Dmitri Muratov, laureat al premiului Nobel pentru pace pe anul acesta și redactor șef al principalului ziar de opoziție din Rusia, Novaia Gazeta.
Sex, minciuni și video în România: „Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” (de Radu Jude)
În sfârșit, trecând la rubricile culturale: miercuri este ziua când în Franța și Belgia cinematografele lansează noile filme, iar astăzi pelicula cea mai lăudată în toată presa este filmul lui Radu Jude „Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” (Ursul de Aur la Berlin, un „Urs al provocării”, cum a scris-o atunci La Libre Belgique).
Libération rezervă astăzi două pagini pline filmului, inclusiv un interviu cu actrița Katia Pascariu.
Larvatus prodeo
„Larvatus prodeo” („Avansez mascat”) era deviza lui Descartes. Filmul a fost turnat și are loc pe timp de pandemie, așa încât scenele exterioare au numai oameni cu măști. Evident, asta sugerează imediat depersonalizarea, începând cu profesoara, eroina, personajul principal, profesoara Emilia (Emi, jucată de Katia Pascariu), care, după ce a ajuns rușinea școlii în care lucrează, în urma difuzării pe rețelele sociale a unei secvențe în care face amor cu soțul ei, umblă ca o somnambulă prin oraș, îndreptându-se spre tribunalul politic de la școală (o ședință cu părinții), întrebându-se ce se va întâmpla, iar prin șocul ei psihologic redescoperim deodată totul, Bucureștiul, România, ca pe un decor străin, artificial. Ea traversează în transă un București în permanentă reconstrucție: biserici între blocuri, fresce murale cu Decebal sau Burebista, librării care au în vitrină cărți despre Isus.
Ea este foarte profesorală, sau pro-fesă-orală (pro-fesse-orale, cum o scrie, cu un joc de cuvinte voit de prost gust, Le Canard Enchaîné). Același Canard scrie că ceea ce reușește Radu Jude să ne facă să vedem este că adevărata obscenitate nu stă în inocenta secvență filmată de porno domestic, ci «în publicitate, în mercantilizarea lumii, în circulația obsedantă, disputele din stradă care se transformă în insulte degradante, în ură sexistă și rasistă». Același ton și aceeași concluzie în Le Figaro (cronica doar în ediția pe hârtie): «o satiră desenată cu bazooka, unde obscenitatea e peste tot, mai puțin în viața sexuală a Emiliei»!
Ce este «obscenitatea»?
La fel, într-un interviu cu Le Soir, la Bruxelles, regizorul Radu Jude spune că titlul inițial al filmului trebuia să fie: «Eseu despre obscenitate», dar că asta părea puțin prea intelectual.
Scrie Libération, în Franța: «Atenție, intrăm într-o zonă de turbulențe și într-un film țicnit (loony), într-o operă somptuoasă și fertilă. Bad Luck Banging sau Loony Porn (cum e titlul englezesc) este o ficțiune amețitoare, care ne învârte în buclă. Lungul titlu, ca și cel al precedentului film al lui Radu Jude lansat în Franța (Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, 2018, despre care mai scrisesem aici), indică inspirația de cartoon, dadaistă (Dada, această mișcare estetică aproape românească, din vina lui Tristan Tzara). Un film atipic pe care trebuie să-l vezi înainte de a spera să ții minte și să înțelegi sensul titlului, în spatele unui nonsens de termeni lipiți unul de altul într-o frază tradusă à la Sade, în maniera: Les Infortunes – nu ale virtuții, ci: – de la baise, ou porno chez les fous. Adică: Porno pentru nebuni.»
Libération, în interviul cu actrița Katia Pascariu publicat astăzi, o întreabă cum a fost turnată scena hard care deschide filmul și cum a fost relația sa cu Radu Jude:
— «A fost ceva nou și pentru Radu. Am cercetat, am discutat, am privit porno împreună pentru a elabora scena. Inițial, el imaginase o scenă de striptease, ea dansa și nu puteam să-l vedem pe soțul care filmează. Urma o felație și gata. Apoi l-am întâlnit pe Ștefan [Steel, soțul și partenerul de sex], care este actor și regizor de filme „pentru adulți”, și care a venit cu alte propuneri. Eu și Radu eram ca niște copii care se confruntă cu un profesionist. El a subliniat că ceea ce se caută și funcționează acum în porno este genul home-made. Pentru că nu aveam mulți bani, cu o echipă mică, am turnat scena cu „camera” în biroul producătoarei, Ada Solomon, pe care l-am redecorat: am pus obiecte de-ale mele, fotografii, afișe. Turnajul a fost foarte comic, cu noi toți trei în pat, Ștefan filmând cu telefonul și Radu întins lângă noi, dând indicații.»
Un OZN cinematografic
«Un adevărat OZN» cinematografic, consideră și Le Soir, la Bruxelles. Cotidianul de tendință catolică La Libre Belgique îl compară pe Radu Jude cu Godard! De Morgen, cotidianul intelectualității flamande, este ceva mai puțin entuziast, dar îi acordă totuși 3 stele din 5, considerând că este “o oglindă a societății române”. Celălalt mare cotidian flamand, De Standaard, scrie că este “o satiră a modului în care se petrece linșajul pe rețelele sociale”.
(O cronică a filmului publicasem și eu, imediat după ce fusese premiat la Berlin.)
Cel mai mare omagiu îi este adusă, însă, filmului, tot de către Libération, care îl numește, printr-un joc de cuvinte de netradus: «Un vrai film des Lumières». „Les Lumières” desemnează în franceză „Iluminismul” (Aufklärung, the Enlightenment), perioada istorică a depășirii prejudecăților, a eliberării și a trecerii la epoca modernă. Dar, în același timp, în acest context este și o aluzie la numele fraților Lumière, fondatorii cinematografiei.
