Cum o rezumă simplu Libération, acum, la începutul unei săptămâni în care două importante forumuri internaționale (G7 și NATO) se reunesc pentru discuții diplomatice decisive, «Rusia lovește tare pentru a se face auzită».
Este vorba de bombardarea, duminică, a unor cartiere din Kiev (primele bombardamente în capitală de o lună încoace), în vreme ce se deschidea summitul grupului G7 din Bavaria.
Le Monde estimează că Emmanuel Macron este slăbit acum la nivel european, după ce a pierdut majoritatea parlamentară la ultimele alegeri, deși tot Le Monde recunoaște că la nivel european, un guvern de coaliție este o banalitate. Doar în cinci țări de pe continentul european funcționează un guvern majoritar. În toate celelalte țări, guvernele funcționează pe baza compromisului politic.
Guvern care nu va putea fi anunțat înainte de 1 iulie, deoarece, după summitul european de la Bruxelles și cel în curs al grupului G7 din Bavaria, Macron mai participă săptămâna aceasta la summitul NATO de la Madrid, 29-30 iunie.
Tot Le Monde publică un interviu cu cercetătorul Peter Pomerantsev, care spune pe șleau: «Rusia se comportă ca un copil dement cu jucării nucleare»
Spune el: «Rusia vorbește cu Ucraina, ca un bătrân cu un frate mai mic. Capitala, Kiev, este zeificată ca „mama orașelor rusești”, apoi retrogradată la rangul de prostituată vândută Occidentului sau victimă a violurilor „inevitabile” [de către Rusia]. Avem aici un limbaj infuzat cu referințe familiale – dar venind dintr-o familie foarte nefericită, săracă și marginală! Putem merge mai departe studiind expresii care nu se referă la interesele naționale raționale ale Rusiei, ci exprimă acumularea de frustrări și umilințe. Teritoriul pe care îl merită Rusia se schimbă tot timpul: într-o zi este o Ucraina neutră; a doua zi, este tot spațiul unde se vorbește limba rusă. Este o dorință fluctuantă, care nu poate fi stinsă niciodată. Rusia este ca un copil care își înțelege greșit propriile limite.»
Am mai vorbit aici despre vocabularul mafiot și scatologic folosit de Putin. Peter Pomerantsev spune la rândul său:
«Referințele lui Putin sunt mai presus de toate scatologice. În 1999, promisese deja că va „ucide teroriştii [ceceni] în toaletă”. Istoricul rus al culturii Mihail Bakhtin [1895-1975] a scris pe larg despre „limbajul carnavalului”, care este cel al mădularelor, al scârnei și al fecalelor. Sigur, avem acolo parțial o strategie populistă clasică, menită să indice că cineva aparține poporului. Donald Trump și [președintele brazilian] Jair Bolsonaro folosesc și ei un limbaj similar. În Rusia, însă, mai mult decât sexul, avem o obsesie cu defecarea. Este o chestiune de control asupra corpului. Se observă și în folosirea permanentă a verbului срать („a defeca”, vulgar). Ambasadorul Rusiei în Suedia a folosit-o când s-a referit la sancțiunile occidentale. E ceva foarte ciudat în aceste recidive.»
O nouă eră a sărăciei
În acest timp, pare a fi început o nouă eră a sărăciei, iar săptămânalul duminical britanic The Observer (cel mai vechi din lume, apărând fără întrerupere din 1791) publică o serie de revelații despre starea catastrofală a căminelor pentru copii din Anglia, dar și cum criza din sistemul de sănătate britanic (NHS) a fost declanșată de proasta politică bugetară a guvernului, iar nu de Covid.
Același Observer mai oferă o anchetă din care reiese numărul mare de decese printre migranții aflați în grija guvernului, decese datorate fie nepăsării sau cruzimii funcționarilor, fie sinuciderilor din pricina condițiilor cazării migranților.
Situația nu este diferită pe continent. Analizând adâncirea sărăciei, foarte popularul tabloid belgian La Dernière Heure a revelat ieri o mare creștere a furturilor de carne din magazine. Rămânând la sărăcie, până și foarte conservatorul The Times scrie într-un comentariu că dat fiind felul în care se prelungește actuala criză, cei înstăriți ar trebui să arate mai multă solidaritate.
In această dimineață, cotidianul de stânga The Guardian (cu care The Observer a fuzionat) continuă revelațiile făcute ieri de The Sunday Times, care a dezvăluit cum Prințul Charles a primit o valiză cu un milion de euro în cash, din partea unui fost prim-ministru din Qatar. Au fost trei asemenea valize, iar prințul a răspuns imediat, insistând că banii au fost dați imediat unei fundații caritabile. The Guardian trece în revistă reacțiile, în primul rând cererile, din toate taberele politice, ca o anchetă independentă să facă lumină asupra detaliilor.
Care sunt frontierele Europei?
În sfârșit, pornind de la această situație, cea actuală, inedită de la al Doilea Război Mondial încoace, editorialul dn Libération al lui Jean Quatremer, corespondentul permanent la Bruxelles al cotidianului fondat de Jean-Paul Sartre, pune chestiunea chestiunea frontierelor Europei. De-a lungul ultimului mileniu, europenii s-au hăcuit reciproc cu înverșunare, iar dupa Revolutia Franceza au tot continuat sa caute sa defineasca esenta identitatii europene, dar nimeni nu a stiut vreodata sa traseze exact hotarele Europei.
Truismul cel mai repetat este: Europa începe acolo unde sfârșeste Asia. Dar unde e asta? Unde este regiunea in care cele doua continente se topesc unul in celălalt? Există oare o zona cenușie unde Europa nu mai e europeana si unde Asia abia începe, pe nesimțite? Acum trei decenii, Consiliul Europei, reunit atunci parcă dinadins la Istanbul, a incercat sa defineasca granitele continentului. Din păcate, criteriile acceptate atunci s-au dovedit atat de vagi, incat situatia a devenit si mai complicată.
Dacă in vest criteriile sunt simple, Europa sfârșindu-se de la sine acolo unde e oprita de Oceanul Atlantic, in schimb in est e nevoie de mai multa fantezie – sau de încăpățânare – pentru a trage o limita clara. Daca rusii sunt europeni, atunci Europa se intinde pana la Vladivostok si acopera toata Siberia si ceea ce traditional se numeste Asia Centrala. Unii au vrut sa introduca elementul crestin in definirea Europei. Altii, precum filosoful francez André Glucksmann, au dat o definitie mai larga: „in Europa intră elemente mult mai importante decât credința în Cristos: scepticismul Iluminismului sau chiar militantismul ateu”.
Ba chiar, s-ar putea spune, intră și Islamul: dacă acceptăm definiția aprobată de Consiliul Europei (Europa se oprește la Muntii Urali, la Caucaz si la Marea Caspica), atunci Kalmîkia si Cecenia fac parte din Europa, dar Georgia si Armenia nu!…
Apoi trebuie luate in seama si vocile celor care cer ca Israelul sa fie considerat a face parte din Europa…; la urma urmei e vorba de o țară creată de coloni europeni exact pe acele ţărmuri pe care trăia tânăra Europa, fiica unui rege levantin, fenician, înainte de a fi dusă în tropot taurin de Zeus către bârlogul nupțial care avea să devină continentul nostru. Europa = o imigrantă!…
