Linkuri accesibilitate

Războiul pandemic și războiul identitar


Vladimir Putin și invitații săi speciali la Ziua Victoriei, 24 iunie 2020

Republica Moldova traversează criza sanitară în stilul ei paradoxal, stupefiant și contradictoriu.

Datele statistice sunt demolatoare. Marți, 23 iunie, guvernul a decis să prelungească starea de urgență în sănătate publică până pe 15 iulie cu posibilitatea extinderii acestui termen.

Medicii, angajați în lupta cu pandemia, descriu o situație tristă. Chiar și premierul Chicu formula un apel către populație să fie responsabilă, să respecte regulile de igienă și protecție individuală, întrucât nu doar locurile în spitale sunt limitate, ci, mai grav, „în curând nu va mai avea cine să ne îngrijească.”

S-a anunțat că Republica Moldova ar mai avea teste doar pentru o lună și jumătate. Medicul Ala Halacu, șefa Direcției Diagnostic de Laborator, relata într-un interviu că mulți moldoveni se grăbesc să își facă teste la o zi-două după ce au venit în contact cu un pacient confirmat cu coronavirus – o procedura irelevantă, spune ea, deoarece organismul persoanei testate nu conține o cantitate suficientă de virus pentru ca infecția să fie detectată.

Pe acest fundal de derută și nesiguranță sanitară, Dodon, cel care a ignorat condițiile impuse cetățenilor, adică portul măștii și distanța socială, a plecat la Moscova, la parada victoriei sovietice, eveniment transferat de pe 9 mai pe 24 iunie, adică azi. Înainte de pandemie, Dodon se ducea la Moscova aproape săptămânal. Acum, deși criza medicală e în creștere și în Moldova, și în Rusia, interesele sale politice nu i-au permis să amâne deplasarea. E un ritual obligatoriu al obedienței, de la care unul ca el nu poate lipsi.

Mai rău e că prezidentul pro-rus de la Chișinău a luat cu el la paradă 75 de ostași moldoveni din garda de onoare, detașați la Moscova o săptămână în urmă ca să exerseze pasul defilării în Piața Roșie.

Inițiativa lui Dodon și a Ministerului Apărării, care pune în pericol viața și sănătatea militarilor moldoveni, a fost aspru criticată în presă și pe rețelele de socializare. Din păcate, nu s-a făcut o dezbatere în parlament, nu am avut un demers solid, concertat, al opoziției proeuropene pe acest subiect, ci doar comunicate și luări de atitudine separate, fără șanse să anuleze această decizie abuzivă și iresponsabilă a autorităților.

Chestiunile identitare nerezolvate tulbură Moldova chiar și pe timp de pandemie. Dodon continuă să vorbească despre „marele război pentru apărarea patriei”, fără să se sinchisească de faptul că acum 29 de ani Republica Moldova și-a declarat independența față de respectiva „patrie”, alături de celelalte foste republici sovietice. Doar că în timp ce balticii, georgienii și, mai nou, și ucrainenii au asimilat acest adevăr, Republica Moldova încă se leagănă în hamacul unor iluzii și nostalgii exploatate cinic de partida pro-rusă.

La noi polemica legată de cel de-Al Doilea Război Mondial nu a încetat nicio clipă. În această dispută s-a implicat în acest an și Ambasada Rusiei de la Chișinău, care a protestat pe pagina ei de Facebook după ce TVR Moldova a difuzat un reportaj despre „începerea operațiunilor armatei române, pe 22 iunie 1941, împotriva Uniunii Sovietice, pentru recuperarea teritoriilor românești ocupate de Stalin în iunie 1940.”

Se atacă adesea violent, fără nuanțe și fără contextualizări istorice

Agenda identitară în Republica Moldova s-a acutizat în 2020 nu doar pe fundalul crizei sanitare, dar și în contextul tensiunilor și unor mișcări de stradă din Occident – a se vedea faimosul „război al statuilor” –, care invocă tarele colonialismului și ale rasismului. Se încearcă o nouă ierarhizare valorică, se atacă adesea violent, fără nuanțe și fără contextualizări istorice, moștenirea unor personalități politice dar și culturale, care au avut sau n-au avut nicio legătură cu segregările rasiale.

În acest vertij „semiotic” și „hermeneutic” global, Moldova își are o contribuție originală, când pentru o parte a populației sale războiul de-acum 75 de ani a însemnat eliberarea de dictatura sovietică, iar pentru alta – eliberarea de fascism. Totuși, indiferent cum este percepută, ziua de 22 iunie 1941 este prinsă într-un cert raport de cauzalitate cu 28 iunie 1940.

Mulți au tentația decupării unor felii convenabile de istorie, în care țara ta apare ca victimă, nu (și) ca agresor. Asta a făcut Uniunea Sovietică până să se destrame, asta face și Federația Rusă care i-a moștenit tradițiile. Este uitat sau justificat Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939, care i-a dat libertate lui Hitler să atace Europa Occidentală, după ce, împreună cu Stalin au împărțit „frățește” Polonia. Tot „grație” înțelegerii cu Germania, Uniunea Sovietică a atacat în noiembrie 1939 Finlanda, iar în iunie 1940 a invadat, succesiv, Țările Baltice și România, ocupând Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herței. Aceste etape clar fixate cronologic nu sunt evenimente separate, ele fac parte din același scenariu al agresării unor state naționale suverane.

Or, pentru Moscova anexările teritoriale din 1939-1940 sunt acțiuni legitime, care nu-i pot știrbi gloria de „eliberator”. Dacă ar fi fost altfel, Moscova nu și-ar fi continuat, după 1991, politica de agresiune și anexare teritorială în Ucraina, Georgia și Moldova.

Rusia e animată de o patimă revizionistă fără leac, vrea să rescrie istoria celui de-al doilea măcel mondial, să minimalizeze aportul aliaților occidentali la înfrângerea lui Hitler, să-și adjudece în exclusivitate victoria. Într-un articol recent, Putin declară că Țările Baltice au fost încorporate benevol în URSS, iar în 1991, atunci când au ieșit din URSS, unele republici și-ar fi însușit „teritorii care istoric, aparțineau Rusiei”. Cu alte cuvinte, întinsă cum e pe două continente, Federația Rusă se simte foarte strâmtorată teritorial, stârnind mari îngrijorări nu doar fostelor republici sovietice, ci și Occidentului care i-a impus sancțiuni pentru anexarea Crimeii și războiul din Donbass.

Dodon, socialiștii și celelalte forțe rusofile din Republica Moldova ignoră în mod deliberat imaginea integrală a celui de-Al Doilea Război Mondial și interpretează evenimentele din 28 iunie 1940, 22 iunie 1941, 9 mai 1944 și consecințele ocupației sovietice postbelice, nu drept repere tragice ale unui destin național în secolul XX, ci ca argumente într-un război ideologic și geopolitic cu Occidentul și cu România democratică și europeană de azi, război care nu mai are sfârșit. Trecutul este manipulat grosier la nivel oficial în Republica Moldova, în siajul propagandei revanșarde a Kremlinului, a cărei obiectiv este ațâțarea patriotardă a rușilor pentru a-i oferi lui Vladimir Putin acces nelimitat la pârghiile puterii, în urma referendumului din 1 iulie 2020.

Trendul revizionist al Rusiei, care reprezintă un pericol la adresa securității naționale, este privit cu bunăvoință în Republica Moldova. Conducerea statului moldovean nu mai prididește să-i trimită lui Putin dovezi de supunere și aprobare – cum este și participarea militarilor noștri la parada militară de la Moscova –, pentru a-și asigura dividende politice acasă. Adică un nou mandat pentru Igor Dodon și garanții de guvernare pentru Partidul Socialiștilor.

Ravagiile pandemiei și confuzia identitară din care Republica Moldova, iată, nu mai reușește să iasă sunt fețe ale aceleiași medalii. În ambele cazuri vorbim despre apartenență, despre un sentiment de apartenență: fie la o civilizație modernă, care știe să lupte, să-și învingă crizele, pornind de la interesul public, fie la o lume în care nu drepturile cetățeanului contează, ci setea de putere a unui regim cleptocratic și autoritar.

* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG