Linkuri accesibilitate

R. Moldova la egalitate cu România în ce privește drepturile minorităților sexuale


Republica Moldova se află la egalitate cu vecina sa de la vest, România, în ce privește drepturile minorităților sexuale, dar este depășită de vecina estică, Ucraina. Toate cele trei țări est-europene se numără însă printre codașe în clasamentul european al drepturilor LGBT, publicat anual sub forma unei „Hărți a curcubeului”, deja de 11 ani, de ILGA-Europe, cea mai mare asociație-umbrelă europeană a grupărilor pentru apărarea minorităților sexuale. În raportul anual lansat joi, 14 mai 2020, ILGA-Europe spune că Europa se află într-un moment de răscruce în ce privește asigurarea egalității în drepturi a minorităților sexuale, și avertizează împotriva pașilor înapoi înregistrați în ultima vreme în țări ca Ungaria, Polonia sau Turcia, trei state care se îndepărtează în general de standardele democrației liberale. În fruntea clasamentului libertăților LGBT se află și anul acesta țări din vestul Europei ca Luxemburg, Malta, Belgia ș.a. Cel mai bine s-au clasat din fostele țări comuniste sunt Slovenia și Estonia.

XS
SM
MD
LG