Linkuri accesibilitate

R. Moldova va primi 40 de milioane de euro pentru sporirea capacităților de apărare


Maia Sandu și Emmanuel Macron, 15 iunie 2022
Maia Sandu și Emmanuel Macron, 15 iunie 2022

Republica Moldova va beneficia de 40 de milioane de euro pentru sporirea capacităților de apărare. Despre asta a vorbit președintele francez, Emmanuel Macron, aflat într-o vizită la Chișinău.

„Știu că sunteți hotărâți să arătați că neutralitatea R. Moldova nu înseamnă demilitarizare. Cele 40 de milioane de euro, de care veți beneficia în cadrul Fondului european de apărare, sunt un aport deosebit de important, care va duce la dublarea bugetului militar al țării dumneavoastră. Trebui să ajutăm țările care suferă de efectele directe ale acestui război. Moldova este în prima linie”, a subliniat Macron.

Declarațiile au fost făcute după o întrevedere cu președinta Maia Sandu, care a confirmat dorința Republicii Moldova de a „coopera cu UE în domeniile politic și de securitate”.

Vizita lui Emmanuel Macron în Republica Moldova face parte din primul său turneu de trei zile în estul Europei, de la declanșarea războiului din Ucraina de către Rusia. Macron se află la Chișinău după o vizită de două zile în România, unde NATO a staționat trupe suplimentare în ultimele luni pentru a descuraja agresiunea rusească.

XS
SM
MD
LG