Linkuri accesibilitate

Raluca NAGY. Teo de la 16 la 18


Raluca Nagy

Un „roman vizionar, zguduitor de dens – un fel de interstiţiu între viaţă şi moarte –, care se leagă subteran nu doar de proza conştiinţei (…), ci şi de poezia vie” (Simona Sora) semnează Raluca Nagy (n. 1979), Teo de la 16 la 18, Nemira, 2021, iar dedicaţia de pe carte – „Lui Vintilă, căruia n-am mai apucat să i-o trimit” – face trimitere la antropologul Vintilă Mihăilescu (1951 – 2020), a cărui discipolă este autoarea clujeană.

Or, tocmai intrarea în scenă a unui… „nu Papa-Papa, Cristina Papa, o antropoloagă” – „Papa.ea ocupa toate cuvintele. Se făcuse vid de cuvinte în jurul ei şi m-am gândit că sigur e ilegal ca cineva să ocupe atâtea cuvinte, atât de devreme dimineaţa” – marchează ruptura de nivel a naraţiunii: „Am decis iar că n-aveam nimic mai bun de făcut în Cartonaţi decât să o văd pe Papa.ea, cum n-avusesem nimic mai bun de făcut (…) când mă urcasem pe clădirea din Regali să-l văd pe Papa.el. Aşa e viaţa, când n-ai nimic mai bun de făcut, te duci să vezi diverşi Papa”. Dar abia odată cu „PapaNicolau. Testul”, ieşit prost, şi care, „într-un final (P)apoteotic (…) se transformă în cancer”, lucrurile iau o turnură gravă: „important e să le reţinem [HPV – human papilloma virus] pe 16 şi 18, că sunt cele mai «agressive», până şi felul în care a zis agresiv în limba cealaltă a sunat mai grav decât în limba franca sau în orice altă limbă auzisem eu”. Aşadar, cifrele din titlu nu fac trimitere la vârsta unei jeune fille en fleur, cum pare la prima vedere, ci la un pericol de moarte, iar de-aici încolo naraţiunea te ia cu vertijuri de montagnes russes: „În spital, după masacrul din Mirodeni, văzuseră pe analize că situaţia nu era roz (…). De data asta, prin vechiul meu prieten, speculul, şi-a introdus fadoul Mariza – da, o femeie, să cad de pe scaunul ginecologic. (…) dar mă durea, în plus, mi-a confirmat că leziunile se întorseseră, turbate”. Peste câteva pagini: „Mi-a explicat cum iniţial crezuseră că era metastazat la plămâni cancerul, (…) în schimb s-a văzut pe artera iliacă (…) ceva ca o mandarină; la biopsie a ieşit că e carcinom cu urme de P16 şi P18…”. Şi sentinţa, implacabilă: „Dacă nu accepţi tratamentul, e vorba de zile, maximum săptămâni. Am întrebat de cât e vorba dacă îl accept. S-a ridicat şi-a ieşit din salon”. Răvăşitoare, paginile în care tânăra femeie se supune tratamentului – ceea ce o va face să exclame la un moment dat: „În zilele acelea, oamenii căuta-vor moartea şi n-o vor găsi şi îşi vor dori să moară şi moartea va fugi de ei. John se îngrijora degeaba, nu mai voiam să mor. Încercasem atâta timp să o fac, încât efortul devenise să trăiesc”. Mă opresc aici – cât să-mi trag sufletul! –, înainte de a păşi în capitolul final, Rezistenţa.

Dacă-i adevărat – şi este! – că „o carte scrisă e o boală-nvinsă”, Raluca Nagy a ieşit, prin Teo de la 16 la 18, de două ori învingătoare: o dată ca autoare la cea de-a doua carte – şi se ştie cât de greu este să confirmi, după un start foarte bun –, şi o doua, ca fiinţă ce, abia mărturisindu-se în scris, se va fi mântuit. 17 ianuarie ’22

Previous Next

XS
SM
MD
LG