Doisprezece candidaţi în Chişinău şi opt în municipiul Bălţi. Campania electorală anticipată locală a demarat în trombă. Care sunt aşteptările, provocările şi disonanţele? O discuţie matinală astăzi cu sociologul şi analistul politic bucureştean care ne-a vizitat în ajun biroul, Raluca Răducanu.
Raluca Răducanu: „Cred că este o campanie cu o miză mult mai importantă decât înțeleg locuitorii din Chișinău și din Bălți. De rezultatele acestor alegeri o să depindă, probabil, și mobilizarea în perspectiva alegerilor parlamentare. Și este foarte important ca în momentul acesta candidații cu șanse să reușească să le explice localnicilor importanța prezenței la vot și importanța rezultatului acestor alegeri în economia alegerilor parlamentare care au să vină.”
Europa Liberă: Și care e importanța prezenței la vot?
Raluca Răducanu: „O să vă dau un exemplu. Cred că este cel mai bun în momentul de față – exemplul României. În București, care a devenit un oraș administrat foarte prost sau deloc administrat, primăria a fost câștigată de PSD din cauza faptului că cetățenii nu s-au prezentat la vot. Nu pentru că preferințele ar fi fost pentru candidatul propus de PSD, ci pentru că oamenii nu au considerat suficient de importante aceste alegeri.
În București, care a devenit un oraș administrat foarte prost sau deloc administrat, primăria a fost câștigată de PSD din cauza faptului că cetățenii nu s-au prezentat la vot. Nu pentru că preferințele ar fi fost pentru candidatul propus de PSD, ci pentru că oamenii nu au considerat suficient de importante aceste alegeri....
Mai departe, după campania de la locale, PSD a câștigat alegerile și pe fondul neparticipării la vot a unor cetățeni puțin mai sofisticați, care își imaginau că nu sunt reprezentați, iar acum ce se întâmplă cu statul de drept în România este o urmare directă a dezinteresului alegătorilor pentru alegeri.
Și dacă în acest moment în Republica Moldova majoritatea consideră că alegerile sunt deja câștigate sau sunt deja pierdute, alegerile vor fi câștigate în momentul în care oamenii vor pune ștampila pe buletinul de vot și în capitală, și la Bălți, dar și la parlamentare. De aceea cred că este foarte important ca exemplul României să nu se repete în Republica Moldova, pentru că, iată, întotdeauna se poate și mai rău decât este, dar există acum șansa ca cetățenii să se păzească de mai răul care poate veni.”
Europa Liberă: Ce vi se pare că ar fi important să înțeleagă cetățeanul, uitându-vă la felul cum se derulează lucrurile, la felul cum decurge această campanie, ce candidați s-au lansat în cursă, cum își fac ei campanie, ce teme se discută?
Raluca Răducanu: „N-aș spune că văd o campanie care chiar să fi început la modul serios. Prin urmare, cred că este și responsabilitatea politicienilor să încerce să mobilizeze cât mai bine electoratul sau indecișii, astfel încât să nu există surprize neplăcute. Impresia mea este că nici toți candidații nu cred în șansa lor și de aici riscul de demobilizare este foarte mare. Este adevărat că în Chișinău sunt candidați care au intrat în cursă țintind strict alegerile parlamentare, dar locuitorii din Chișinău au în continuare trei candidați cu șanse reale, deci pot alege, au de unde să aleagă. Important este să se prezinte la vot.”
Europa Liberă: Cei trei fiind?
Raluca Răducanu: „Cei trei fiind: candidatul socialiștilor, candidatul comun al PAS și al Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, și doamna Silvia Radu, candidatul susținut de guvernare.”
Europa Liberă: Există, probabil, un punct în care aceste alegeri sunt similare altor scrutine electorale din Chișinău, faptul că electoratul proeuropean ar putea fi forțat în turul doi să voteze cumva de nevoie. Dvs. ce le-ați spune?
Raluca Răducanu: „Că este foarte important să voteze. Și dacă ne uităm puțin nu doar în Republica Moldova, dar și în jurul Republicii Moldova, observăm că elita politică, inclusiv din Uniunea Europeană, nu
Este foarte important să înțeleagă că fiecare vot contează, fiecare vot se adună...
este neapărat reprezentativă pentru toți cetățenii, dar puterea este exercitată de popor în momentul alegerilor. Dacă cetățenii nu se prezintă la vot, atunci nu cred că ei sunt îndreptățiți să mai critice sau să mai ceară ceva.
Este foarte important să înțeleagă că fiecare vot contează, fiecare vot se adună și din toți pretendenții la titlul de primar sau la titlul de parlamentar, cu siguranță vor găsi ceva care să îi determine să meargă la vot. Trebuie să voteze și acum, și la alegerile parlamentare, dar mai ales acum, ca dovadă a faptului că nu este imposibil ca puterea să fie schimbată. Este un semnal pe care cetățenii trebuie să-l transmită clasei politice actuale și guvernării și cel mai important este prezența masivă la vot, trebuie să vină la vot.”
Europa Liberă: De la începutul acestei campanii, o temă care voit sau nevoit a fost cumva propulsată în spațiul public era că va fi din nou o bătălie geopolitică, că din nou se dă lupta pe viață și pe moarte între Est și Vest și a existat și ideea că Chișinăul ar putea în acest moment încăpea pe mâna Estului. Dvs. vi se pare real acest risc în acest moment?
Raluca Răducanu: „Poate să fie real, dar eu cred că cetățenii n-o să mai fie mobilizați o perioadă îndelungată de genul acesta de mesaj. Au votat de foarte multe ori fiindu-le frică de venirea rușilor sau au votat de foarte multe ori fiindu-le frică de venirea românilor, însă cu toții își doresc mai mult.”
Europa Liberă: Dar s-ar putea ca în această campanie în turul doi, în aceste alegeri cetățeanul să aibă de ales între doi candidați care ar face parte din așa-zisul binom? Ați auzit cu siguranță despre el.”
Raluca Răducanu: „Va fi o situație mai puțin plăcută pentru cei cu orientare progresistă, care vor să meargă spre Uniunea Europeană fără corupție și fără control guvernamental total asupra vieții sociale, dar chiar și în situația aceasta presupun că vor găsi resorturi astfel încât să meargă totuși la vot. Cred că întrebarea la care trebuie să răspundă în cele din urmă este dacă preferă ca PSRM să plece în alegerile din toamnă cu un avantaj foarte mare pe care l-ar avea dacă ar câștiga alegerile în Chișinău.”
Europa Liberă: Și dacă avantajul cu care va pleca cineva la drum va fi al PD-ului?
Raluca Răducanu: „Dacă ne uităm peste sondaje, o să vedem că PD-ul este un partid care nu a crescut pe măsura dorinței liderului, deci nu știu în ce mod varianta în care doamna Silvia Radu ar câștiga alegerile ar mobiliza electoratul PD, care este deja mobilizat la maximum, mai mult nu prea mai au de unde să ia. Dar există și varianta despre care se vorbește mai puțin din rațiuni cumva neclare în care candidatul propus de PAS și PDA să ajungă în turul doi și să câștige Primăria Chișinău.
Eu nu cred că lupta se dă acum doar între candidatul socialiștilor și candidatul indirect susținut de PD. Lupta se dă între cei trei candidați – al PSRM, al PD, putem spune cu certitudine, și al coaliției PAS-PDA. Prin urmare, este devreme să spunem că rezultatul este tranșat. Rezultatul se va ști exact în ziua alegerilor, după ce cetățenii vor vota.”
Europa Liberă: Ați spus că cu siguranță despre Silvia Radu se poate spune că este candidatul PD. De ce?
Raluca Răducanu: „Am spus că este cumva susținută de guvernare, iar guvernarea aparține PD-ului. E foarte ușor să facem o comparație între ce s-a întâmplat în perioada mandatului lui Dorin Chirtoacă. El nu a avut niciun fel de susținere pentru majoritatea proiectelor pe care le inițiase, în timp ce în acest moment doamna fostă primar interimar a beneficiat de suport și de absența criticilor, plus o întreagă campanie mediatică, care a venit în sprijinul dumneaei. Deci, semnele sunt foarte clare pentru orice ochi analitic independent.”
Europa Liberă: Încă o precizare, care se cere de făcut după ceea ce ați spus mai sus. Aveți impresia că se induce cumva artificial ideea că bătălia, de fapt, e între PSRM și Silvia Radu, candidat independent sau candidat susținut puternic de guvernare?
Raluca Răducanu: „Am impresia că se induce ideea că rezultatul alegerilor din Chișinău și rezultatul alegerilor parlamentare este deja știut. Și, potrivit acestei idei, câștigătorii cerți sunt PSRM și PD. Eu nu cred că lucrurile stau așa. Eu cred că există un potențial foarte mare de mobilizare a cetățenilor atât pentru alegerile locale, cât și pentru alegerile parlamentare, dar lucrul acesta nu se poate întâmpla dacă oamenii nu au încredere în puterea lor și dacă politicienii din partidele acum extraparlamentare nu au la fel încredere în puterea lor. Cred că cel mai mare inamic din Republica Moldova în acest an este lipsa încrederii.”
Europa Liberă: Ați observat și alte disonanțe la fel ca cea că e un scrutin cu rezultatul ca și știut?
Raluca Răducanu: „Aceasta mi se pare cea mai importantă și am mai remarcat ideea că votul nu contează, că orice s-ar vota este irelevant atât timp cât jocurile sunt deja făcute, însă eu cred că jocurile nu sunt deloc făcute și toată campania aceasta foarte agresivă a guvernării, inclusiv a Partidului Democrat la adresa primarilor din teritoriu, la adresa partidelor de opoziție mi se pare mai degrabă un semn de slăbiciune, și nu un semn de putere. Doar că pericolul aici este ca oamenii să perceapă toată această campanie de intimidare ca un semn de putere. Or, este exact opusul – atunci când ai puterea, nu ai nevoie de practici de intimidare. Prin urmare, cred că este un potențial foarte mare de mobilizare atât pentru locale, cât și pentru generale. Dar, repet: importantă este încrederea că se poate!”