Una din concluziile raportului, care are calitate consultativă, este că autoritățile moldovene întârzie unele reforme în special cele din domeniul justiţiei şi lupta anticorupţie. Europarlamentarul Dragoş Tudorache care a coordonat elaborarea raportului a precizat că autorităţile de la Chişinău întârzie reformarea Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi adoptarea unor legi, care să contribuie la independenţa procurorilor faţă de factorul politic. Oficialul a subliniat că investigarea fraudei bancare, în care nu se atestă mari evoluţii, va fi un indicator important al reformelor din justiţie.
Europa Liberă a stat de vorbă cu europarlamentara Ramona Strugariu, vicepreședinta comisiei de asociere UE - R. Moldova:
Ramona Strugariu: „Este un raport la care colegul meu Dragoș Tudorache care este raportor a muncit foarte mult. E un raport amplu, există un capitol care se referă la reforme și la cadrul instituțional și acolo menționăm și despre vize, menționăm și despre anumite eforturi pe care le depun autoritățile pentru punerea în aplicare a recomandărilor formulate în rapoartele anuale, salutăm o serie de acte legislative, dar, în același timp, ne uităm și la lucruri care nu s-au făcut, menționăm și faptul că este necesară o punere în aplicare mai eficientă și mai sustenabilă a Acordului de Asociere; menționăm că este foarte importantă o reformă mai cuprinzătoare privind descentralizarea; menționăm reforma justiției care iarăși este foarte importantă și lupta anticorupție; ne uităm și la pluralism, și la independența mass-media; ne uităm și la felul în care sunt tratate societatea civilă și acei actori instituționali sau non-instituționali care contribuie în mod direct la democrație.
Mergem mai departe și la independența energetică, și acolo sunt multe lucruri de spus, iarăși este un capitol separat, la statul de drept și la buna guvernare.”
Europa Liberă: Eu înțeleg că acest raport arată că nu sunt făcute toate reformele pe care și le-a asumat Republica Moldova sau nu sunt implementate complet, fie pentru că a lipsit sau mai lipsește voința politică, fie pentru că nu există suficientă capacitate administrativă. Acest refren deseori se repetă pentru autoritățile de acasă. Chiar credeți că ele nu apleacă urechea să se mobilizeze, să existe această voință politică?
Nu Republica Moldova este cea care îndeplinește parțial sau nu îndeplinește anumite obligații asumate, ci Guvernul Republicii Moldova.
Ramona Strugariu: „Nu Republica Moldova este cea care îndeplinește parțial sau nu îndeplinește anumite obligații asumate, ci Guvernul Republicii Moldova care se află în funcție. Oamenii, ca să fie clar, nu au nicio vină. Mi-e greu să interpretez într-un fel sau altul, nu aș vrea să fiu subiectivă, dar consider că ar trebui să fie mai responsabil acest guvern în legătură cu angajamentele pe care și le ia. Una dintre dovezile de notorietate, să spunem, este această a treia tranșă a asistenței macrofinanciare care a fost pierdută într-un mod absolut aiurea, aș spune absolut iresponsabil, pentru că sunt bani despre care se discuta de foarte multă vreme, care au fost lăsați pe ultima sută de metri sau poate chiar ignorați și atunci consecința directă a fost că s-au pierdut niște bani care erau foarte-foarte importanți pentru oameni.
Vă mai dau un exemplu cât se poate de aplicabil și la realitățile pe care le trăim, inclusiv apropo de vecinătatea cu România, care este un stat membru al Uniunii Europene – am finalizat acest gazoduct Iași-Ungheni despre care s-a discutat atât de multă vreme și care, într-adevăr, ajută foarte mult la independența energetică, la interconexiunea reală între cele două țări și chiar este nevoie ca România să facă acest lucru pentru Republica Moldova și ajută foarte mult. Prin acea țeavă a trecut fluxul de gaz o singură dată, în momentul în care s-au făcut testările, după aceea nu s-a mai întâmplat nimic și nu s-a mai întâmplat nimic pentru că, înțeleg, guvernul și autoritățile de la Chișinău nici măcar nu au solicitat, ele, direct, acest sprijin.
Deci, da, mi-ar plăcea să văd un guvern mult mai proactiv și în îndeplinirea condiționalităților din Acordul de Asociere și în îndeplinirea altor condiții referitoare la tipuri de ajutoare sau împrumuturi pe care le primesc oamenii prin a-și crește singuri șansele de integrare și de independență energetică, și de progres economic. Și o să vă spun imediat de ce.
Pentru că în toate statisticile sunt impresionante cifrele în ceea ce privește încrederea în Uniunea Europeană care vine din partea cetățenilor. Și vi le spun imediat, pentru că chiar le aveam notate: statisticile arată că cetățenii din Republica Moldova identifică Uniunea Europeană și Parteneriatul Estic cu prosperitatea economică în proporție de 83 la sută. Deci, aici vorbim despre oameni, nu mai vorbim despre guvern sau autorități. În ceea ce privește drepturile omului, această analiză se ridică la procentul de 79 la sută, respectarea drepturilor omului și libertatea de exprimare este de 78 la sută. Deci nu sunt date surprinzătoare din punctul meu de vedere și în ceea ce privește încrederea oamenilor, dar ar trebui să fie și date care să vorbească guvernului despre responsabilitatea pe care o are.”
Europa Liberă: Să vedem pe ce se bazează neîncrederea Bruxelles-ului, pentru că de la Bruxelles deseori autoritățile moldovene au fost atenționate că Uniunea Europeană așteaptă din partea celor de la putere rezultate concrete în ceea ce privește dosarul fraudei bancare și dacă nu se înregistrează aici rezultate, atunci devine problematică reforma justiției, independența justiției sau că acest caz este un test pentru lupta Republicii Moldova împotriva corupției și testul nu e susținut.
Ramona Strugariu: „Discutăm de un caz major de fraudă bancară, care a scuturat Europa, și nu discutăm de ieri sau de azi despre el, ci discutăm din 2014, dacă nu mă înșel, încoace.”
Europa Liberă: Așa este.
Ramona Strugariu: „Iar rezultatele nu se văd în continuare, rezultatele nu se văd în condițiile în care tot investigăm, tot constituim comisii și comitete de analiză, de colaborare, de cooperare. Sigur, dacă structural aceste comisii și aceste grupuri, și acești pași se fac pe hârtie, ei poate sunt bifați acolo undeva, dar rezultatele înseamnă nume, înseamnă condamnări, înseamnă rezultate concrete ale investigațiilor și ale acestor grupuri și echipe, și comisii de lucru, comune sau nu, asta înseamnă să ai rezultate în domeniul combaterii corupției, în domeniul combaterii marii infracționalități, în ceea ce privește independența justiției și eficiența sistemului. Recuperarea acestor bani și prejudiciul acesta imens în momentul în care se recuperează sunt bani care se întorc la oameni sau sunt bani care se întorc și beneficiază toți oamenii.
Apropo de beneficii și apropo de aceste cuvinte abstracte, dacă le explicăm în felul acesta oamenilor înțeleg și ei de ce e atât de important să avem rezultatele scontate. După aceea vă mai dau un exemplu: Republica Moldova are un proiect extraordinar de bun, știu că l-am discutat, l-am văzut și chiar m-am gândit, nu ne-a mai lăsat pandemia, dar voiam să-l aduc în Parlamentul European ca să-l prezentăm ca model de bune practici și colegilor de aici în ceea ce privește legislația de tip Magnițki, care zace în continuare în parlament, nu s-a mai întâmplat nimic cu el.
Între timp, Uniunea Europeană a dat un mesaj foarte puternic și chiar am publicat intenția Uniunii Europene și a Comisiei de a propune un regulament cu ceea ce înseamnă legislația de tip Magnițki, care să se aplice uniform la nivelul întregii Uniuni Europene. De ce acel proiect care putea să constituie model de bune practici zace în continuare în sertarele parlamentului?
Al treilea exemplu, ca să mergem pe trei puncte importante: presiunile asupra Curții Constituționale în ceea ce privește împrumutul pentru Rusia. A fost o presiune fantastică atunci care nu este de acceptat, nu este de acceptat în niciun fel de stat european sau care ar aspira să fie membru al Uniunii Europene și, de fapt, nicăieri în lume. Curtea Constituțională este un actor independent în sistemul judiciar și deciziile ei trebuie respectate.”
Europa Liberă: În cooperarea bilaterală, ce urmează după audierea acestui raport?
Ramona Strugariu: „Bruxelles-ul în continuare își face treaba pe partea de asistență, inclusiv în context de criză ne-am făcut-o, ne-o vom face în continuare pe partea de monitorizare la fel. Prioritatea de pe partea cealaltă, deci din partea Republicii Moldova, din partea guvernului, în primul rând, este să asigure organizarea de alegeri independente, libere și corecte pe 1 noiembrie, pentru că vine imediat, adică e o chestiune...”
Europa Liberă: Deci ar fi testul pentru democrație și statul de drept aceste alegeri prezidențiale din 1 noiembrie?
Ramona Strugariu: „Da, și n-o spun numai eu, o spune practic într-o singură voce Uniunea Europeană în acest moment și salut cu această ocazie și Misiunea OSCE de observare a alegerilor. Ați văzut-o și ați auzit-o la Înaltul reprezentant, este reflectată și în acest raport și vine acest mesaj din partea Comisiei.”
Europa Liberă: Dar aceste alegeri sunt mai dificile, că totuși vor avea loc pe timp de pandemie de COVID-19 și ar putea să fie îngreunat votul cetățeanului?
Ramona Strugariu: „Cu atât mai mult, guvernul trebuie să se asigure și să garanteze că ele sunt organizate corect, în siguranță pentru oameni și că sunt, într-adevăr, libere și lipsite cât mai mult de tentative de fraude sau de presiuni de vreun fel. Chiar este o obligație imediată și un semnal imediat, dacă discutăm în tranșă de timp, să spunem că intențiile guvernului sunt acelea pe care și le-a exprimat, de altfel în multe rânduri, dar nu le-a prea concretizat în la fel de multe rânduri.”
Europa Liberă: Cooperarea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană va depinde și de cel care va ajunge la cârma statului Republica Moldova?
Ramona Strugariu: „Cred că depinde de fiecare actor instituțional în parte foarte mult. E foarte important ca să realizeze fiecare dintre acești actori instituționali și să fie date semnale că există o voință reală de integrare și o voință reală de parcurs european al Republicii Moldova. Cu fiecare ocazie pe care o am atunci când discutăm vă spun același lucru: noi nu renunțăm și nu vom renunța niciodată la perspectiva unei Republici Moldova care să fie parte a proiectului european! Pentru simplul fapt că cifrele, așa cum ați văzut, vorbesc și că oamenii au atâta încredere în această arhitectură, încât chiar își merită locul în ea și că fiecare guvern și fiecare președinte, și fiecare structură instituțională care este în fruntea Republicii Moldova trebuie să se asigure că respectă această încredere și această voință a oamenilor.
Acesta este rolul lor, nu e un joc de interese personale la mijloc, nu e despre cine câștigă mai cu spor alegerile prezidențiale sau parlamentare și cine trișează mai cu spor – sper din suflet că nu, Doamne ferește! –, mai cu spor ca să le câștige. Este vorba despre cum își doresc să trăiască oamenii din Republica Moldova – european, onest, transparent, cu o justiție independentă și eficientă. Sunt mesajele lor, până la urmă.”
Europa Liberă: Aici, la Chișinău, deseori se aud voci care se întreabă: până la urmă, cine are mai mult nevoie – Uniunea Europeană de Republica Moldova sau, invers, Republica Moldova de Uniunea Europeană?
Ramona Strugariu: „Eu cred că Republica Moldova are nevoie de Uniunea Europeană, dar și Uniunea Europeană are nevoie de Republica Moldova. Și cred că este o reciprocitate pe care bine e să o susținem și să o alimentăm cu fapte și de o parte, și de cealaltă. Noi până acum ne-am ținut de cuvânt și am vrea să vedem acest cuvânt dat respectat și dincolo.”
Europa Liberă: Ați amintit că Republica Moldova a ratat cea de-a treia tranșă din asistența macrofinanciară, dar ați spus că pe timp de pandemie Bruxelles-ul s-a gândit și la statele din Parteneriatul Estic și oferă ajutor. Ce va fi cu asistența în continuare din partea UE pentru Republica Moldova? Din câte cunoaștem, în bugetul pentru 2021 există sume care ar urma să fie direcționate și către Republica Moldova. Va continua să vină asistența?
Ramona Strugariu: „Da, dacă respectăm condițiile care o însoțesc. Acesta este un lucru care trebuie să ne fie cumva clar tuturor și ține, până la urmă, de respectul reciproc al ambelor părți și de angajamentele deja asumate.”
Europa Liberă: Colegul Dvs., europarlamentarul Dragoș Tudorache, a solicitat Parlamentului European eforturi politice și economice pentru susținerea cetățenilor Republicii Moldova și pedepsirea guvernanților care încalcă principiile democratice. Cum vedeți Dvs. această pedeapsă aplicată?
Ramona Strugariu: „Eu aș îndrăzni să interpretez mesajul lui Dragoș într-un fel foarte practic și pragmatic. Eu, cel puțin, în cheia asta îl citesc: cea mai mare pedeapsă pe care le-o dai guvernanților sau, mă rog, aleșilor în momentul în care nu își respectă angajamentele este să aduci pe alții care reușesc să facă lucrurile mai bine. De fapt, cea mai directă și mai clară pedeapsă pe care o poate aplica o națiune unor guvernanți care nu sunt eficienți, unui parlament care nu-i reflectă și nu-i reprezintă interesele este să aducă alții mai buni în loc. Și asta se face la vot, apropo de contextul alegerilor și este un moment extrem de important în care se vede foarte clar cât de mult contează puterea fiecărui cetățean în parte și puterea poporului, până la urmă.
Aș vrea să-i aud cum cer experți de la Uniunea Europeană care să-i ajute să combată efectele pandemiei mai eficient, informație medicală.
Acela este un moment important, dar apropo de asistență și apropo de ajutor, e un lucru pe care l-am subliniat și în discuțiile pe care le-am avut în cadrul Comitetului Parlamentar și am transmis direct colegilor din partea moldoveană acest mesaj, că aș vrea să aud vocile lor și ne-am dori să auzim vocile lor și Uniunea Europeană, și Comisia să audă vocea lor foarte puternică prin a solicita acest sprijin.
Noi ne-am zbătut la Bruxelles să obținem acest sprijin și am scris mesaje, și am trimis mesaje, și am făcut presing, aș vrea să-i aud cum cer experți de la Uniunea Europeană care să-i ajute să combată efectele pandemiei mai eficient, informație medicală, niște rețete pe care le pot aduce concret experții ca să poată naviga mai bine prin ce se întâmplă acum, pentru că iarăși nu se întâmplă doar în Republica Moldova. Este o chestiune amplă care ne afectează pe toți și încercăm să o gestionăm cum e mai bine. Aș vrea să le aud vocile solicitând activ acest sprijin și această expertiză pentru cetățenii din Republica Moldova.”