Mulţi cetăţeni consideră că Republica Moldova e un fief al hoţilor. Mărturisesc că am şi eu convingerea că aici, în anii tranziţiei, s-a furat ca-n codru. Hoţia mi se pare o mare problemă a Moldovei şi, dacă s-ar fi furat mai puţin, viaţa moldovenilor ar fi fost în mod sigur mai suportabilă.
Inspectoratul General al Poliţiei a trimis mai mulţi poliţişti pe străzile Chişinăului ca să le dea trecătorilor nişte fluturaşi. „Siguranţa ta contează! Nu crea condiţii hoţilor să acţioneze!” citim în acest fluturaş care conţine un set de recomandări „privind prevenirea futurilor din buzunare, poşete şi genţi”. În linii mari, e vorba de un şir de banalităţi, lucruri pe care le ştie orice om cu un dram de discernămînt. Bunăoară, ni se spune să fim atenţi în locurile aglomerate, să ne ţinem poşetele şi borsetele mereu „în partea din faţă a corpului” sau să nu numărăm banii pe stradă.
În principiu, faptul că Poliţia împrăştie în stradă asemenea sfaturi nu e rău. Avem de-a face cu o încercare de a pune la respect hoţii de buzunare. E un soi de luptă cu hoţia mică. Bună, necesară şi asta, fără doar şi poate. Dar ce facem cu hoţia mare?
A trecut deja mult timp de cînd nişte flăcăi şmecheri au scos sume uriaşe din trei bănci moldoveneşti. Şmecheria nu putea fi făcută fără ca cineva din culoarele puterii să ştie cum stau lucrurile. În loc să-i găsească pe vinovaţi şi să recupereze miliardul, conducătorii ne spun că raportul Kroll e burduşit cu oameni oneşti ale căror nume cetăţenii nu trebuie să le afle. Aţi înţeles, stimaţi ascultători? Nu mai am ce să zic.
