Linkuri accesibilitate

Recunoașterea internațională a Basarabiei (II): Ratificarea de către Parlamentul României


Ședința Parlamentului României din 1919 (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)

În cultura istorică a spațiului românesc, dar și în afara lui, s-a înrădăcinat puternic stereotipul că actul juridic care consfințește Unirea Basarabiei cu România este votul Sfatului Țării din 27 martie/9 aprilie 1918. În realitate, au fost mai multe legi și decizii care au completat și confirmat acest act, printre care enumerăm: 1. Decizia Sfatului Țării din 27 noiembrie/9 decembrie 1918, prin care s-a renunțat la condițiile Unirii; 2. Declarația de Unire a celor 90 deputați și 37 senatori din Basarabia, care la 16 noiembrie 1919, imediat după primele alegeri parlamentare, reconfirmau adeziunea față de actele Unirii din 27 martie și 27 noiembrie 1918; 3. Aprobarea actului de Unire a Basarabiei cu România de către Adunarea Deputaților și Senatul Parlamentului român la 29 decembrie 1919; 4. Lege asupra ratificării Unirii Basarabiei cu România, promulgată de regele Ferdinand I la 31 decembrie 1919.

Despre deciziile din 27 martie și respectiv 27 noiembrie 1918 am publicat mai multe articole pe paginile Blogului Centenarului. În ceea ce urmează, ne vom referi la restul declarațiilor și legilor, care ofereau suportul politic și juridic în bătălia diplomatică pentru Basarabia.

Harta României Mari (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)
Harta României Mari (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)

Înainte de a pleca la București, cei 90 de deputați și 37 deputați ai Basarabiei, aleși în primul Parlament al României întregite, s-au întâlnit la 16 noiembrie 1919 în localul Sfatului Țării, acolo unde un an în urmă se vota Unirea. Cu această ocazie, aceștia și-au reafirmat adeziunea față de acest act și au expediat o telegramă Consiliului Suprem al Conferinței de la Paris în care au reafirmat că în numele populației ținutului reconfirmă „declarațiunea de unire pentru totdeauna cu Patria-mamă România, unire pe care nu va putea nimeni desface decât călcând pe trupul nostru și al poporului nostru”. Deputații au cerut forului diplomatic „să dezlege pentru totdeauna soarta Basarabiei și să facă să înțeleagă pe tiranii de ieri că nu vor mai putea subjuga poporul basarabean eliberat de revoluție de sub călcâiul moscovit pe baza principiului naționalităților și că o reîntoarcere sub acei barbari este imposibilă”.

Vasile Stroescu (Portret Conacul Vasile Stroescu)
Vasile Stroescu (Portret Conacul Vasile Stroescu)

Ședința solemnă de deschidere a Parlamentului a avut loc la 20 noiembrie 1919. În cadrul ședinței, Președinte al Camerei Deputaților a fost ales basarabeanul Vasile Stroescu, un gest de recunoaștere a contribuției sale imense la întreținerea mișcărilor de renaștere națională din Basarabia și Transilvania.

Discursul Regelui Ferdinand I la inaugurarea primului Parlament (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)
Discursul Regelui Ferdinand I la inaugurarea primului Parlament (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)

La deschiderea lucrărilor primului Parlament al României Mari, Regele Ferdinand I avea grijă să releve că „gândul nostru cel dintâi trebuie să fie la acei cari prin truda, prin vitejia și prin jertfele lor, au luptat pentru întregirea neamului... Acum nouă ne revine înalta datorie de a pune așezământul viitor al patriei pe temeiuri solide, astfel ca poporul român să rămână neclintit santinela civilizației latine la răsăritul Europei”.

La rândul său, Vasile Stroescu constata că „aceea ce nici în vis n-am putut vedea s-a înfăptuit în realitate, adică Unirea tuturor provinciilor românești într-un singur stat. Poporul român însuși este creatorul acestui important act istoric, care în lupta pentru neam și țară a arătat cea mai mare bravură, a suferit cele mai mari, chiar și supraumane suferințe”.

Pregătindu-se să plece într-un turneu la Paris și Londra, pentru a negocia problemele pendinte rămase între România și Marii Aliați, Al. Vaida-Voievod, prim-ministru și titular al Externelor, care avea să fie suplinit la București de Ștefan Cicio-Pop, a ales data de 29 decembrie 1919 pentru a depune pe birourile Parlamentului proiectele de lege pentru ratificarea Unirii tuturor provinciilor istorice cu România în 1918. Erau documente care – considera Vaida- Voievod, fiind confirmat de fapte – aveau să-i slujească în cursul misiunii sale în Occident.

În această zi, Regele Ferdinand, în baza rapoartelor lui Al. Vaida- Voievod, președintele Consiliului de Miniștri, și miniștrilor de stat delegați cu administrarea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei (I. Inculeț, I. Nistor și Ștefan Cicio-Pop), a înaintat, mai întâi Adunării Deputaților și apoi Senatului, separat, cele trei proiecte de lege, însoțite de câte o expunere de motive, prin care decretele-legi nr. 842, 3.744 și 3.631 din 1918 erau supuse ratificării, fiind, astfel, investite cu putere de lege.

Prima a fost, evident, adoptată „Legea asupra Unirii Basarabiei cu Vechiul Regat al României”, al cărei raportori au fost V. Stroescu (deputat de Tighina) în Camera Deputaților și Z. Arbore în Senat. În expunerea de motive pentru ratificarea actului, Vasile Stroescu făcea o radiografie a pașilor principali care au determinat Basarabia să se alipească României: „După sute de congrese ținute spontan în toate orașele, târgurile și satele din Basarabia, ca și în afară de Basarabia, congrese care au determinat crearea Sfatului Țării în 20 octombrie 1917, deschiderea lui în 21 noiembrie 1917, proclamarea Republicii în 2 decembrie același an și independența în 24 ianuarie 1918, făcute toate acestea cu participarea tuturor naționalităților, confesiunilor și claselor sociale, economice și profesionale din toată Basarabia – s-a desfăcut pentru vecie de Rusia, îndrumându-se spre ținta supremă, spre care orice neam conștient trebuie să meargă”.

Stroescu amintea momentul intrării armatelor române în Basarabia, când „anarhia rusă amenința să înece totul în valurile ei năprasnice...această armată a ridicat la Nistru un zid neclintit în drumul anarhiei, a redat poporului din Basarabia putința de a-și făuri mai departe soarta lui așa cum dânsul o înțelege”. Omul politic basarabean menționa beneficiile revărsate asupra Basarabiei după 27 martie 1918: împroprietărirea țăranilor; restabilirea limbii și culturii poporului român basarabean în toate drepturile și rosturile din care fusese alungat – din școală, biserică, administrație, justiție; acordarea pentru minorități a dreptului de a-și cultiva limba în școală și în afara școlii. El încheia pledoaria cerând „în numele acestei dreptăți ca Adunarea Națională a României Mari să ratifice această Unire a Basarabiei, încorporând-o în Statul român al neamului întregit”.

Documentul adoptat cuprindea un singur articol: „Se ratifică, investindu-se cu putere de lege, Decretul Lege Nr. 842 din 9 aprilie 1918, privitor la unirea Basarabiei cu Vechiul Regat al României”.

După adoptarea în unanimitate a tuturor proiectelor de lege privind unirea provinciilor istorice cu România de către Cameră, sub președinția lui N. Iorga, i-a revenit acestuia misiunea de a rosti alocuțiunea ce anunța rezultatul votului și, totodată, descifra atotcuprinzător semnificația lui. Președintele în exercițiu al Camerei a adăugat, la însemnătatea excepțională a actului proclamat, celebritatea unui discurs care, din chiar momentul acela, a rămas în paginile de aur ale oratoriei românești parlamentare: „… Adunarea Deputaților adaugă, o dată cu forma legii, devotamentul absolut al unei țări întregi în a menține întregi și a transmite urmașilor cele dobândite cu sânge și lacrimi de fericita generațiune a Marelui Război. Ca Președinte al ei și ca unul din reprezentanții acestei Românii dintre Carpați și Dunăre, care a purtat șase sute de ani prin cele mai mari primejdii, o dată cu steagul românesc, soarta însăși a neamului întreg, în numele României mutilate de ieri, care strângea în inima ei rănită atâta din jalea și nădejdea ținuturilor înstrăinate, în numele României care a plâns cu frații pierduți și a nădăjduit cu ei și în care n-a fost om cinstit care să nu păstreze în sfânta sfintelor a sufletului său dorul desăvârșitei uniri naționale și hotărârea de a ne jertfi toți pentru aceasta, simt negrăita fericire de a putea face, în numele dv. al tuturor, acest legământ solemn pentru viitorul neamului în sfârșit și pentru vecie unit. România unită o avem, o vom apăra și o vom întregi”.

Nicolae Iorga (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)
Nicolae Iorga (Foto: Biblioteca Centrală Universitară, Iași)

La Senat, dezbaterea proiectelor de legi privind Unirea a urmat de îndată după votul Camerei Deputaților. Spre deosebire de Cameră, în care socialiștii s-au abținut, Senatul a adoptat documentele Unirii în unanimitate. Din partea guvernului au fost prezenți, în primul rând, premierul Vaida-Voievod și miniștrii de stat I. Inculeț, I. Nistor și Ștefan Cicio-Pop. Fiecare dintre proiectele de lege privind Basarabia, Bucovina și Transilvania erau recomandate de câte un Mesaj Regal, însoțit de expuneri de motive distincte, semnate de premier și de miniștrii de resort ai provinciilor.

În toate cazurile, s-a cerut și s-a obținut procedura de urgență. Discuțiile s-au desfășurat, de la un capăt la altul, într-o atmosferă înălțătoare, fapt pe care desprindem din stenograma ședinței: „Aplauze frenetice. Senatul întreg se ridică în picioare și aplaudă mai multe minute. Mare entuziasm în sală și în tribune”. Fiecare dintre expunerile de motive ale proiectelor de lege cuprindea date istorice specifice, exacte și precizări asupra rostului provinciilor reunite. Spre exemplificare, în expunerea de motive a proiectului de lege relativ la Basarabia, Vaida-Voievod și Ion Inculeț precizau: „…Făcută în libera voință a întregului norod, reintrarea Basarabiei în unitatea românească trebuie înțeleasă nu ca un act de putere, ci ca un act de cea mai înaltă echitate, ca ultima etapă a unui proces complex de restaurarea dreptății, călcate în picioare de țarismul rus în timp de 106 ani … Unirea tuturor românilor într-un singur stat este un act al dreptății istorice și al civilizațiunii umane”.

Ratificarea unanimă a Unirii Basarabiei cu România, urmată de cea a Bucovinei și Transilvaniei, a relevat înainte de toate primordialitatea rolului jucat de provincia dintre Prut și Nistru în finalizarea procesului de întregire. Prin acest pas se realiza, pe de o parte, întregirea deplină a Basarabiei în viața statului român, iar pe de altă parte, se ofereau suplimentar diplomației românești argumentele politice și juridice în lupta pentru recunoașterea internațională a Basarabiei.

Despre blogul centenarului 1918 - 2018

1918 – 2018. Un centenar văzut de pe ambele maluri ale Prutului, de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Timp de un an și jumătate, cei doi istorici vor analiza, dezbate (poate și în contradictoriu) și comenta evenimentele anului 1918 si repercusiunile acestora până astăzi. Țelul acestui blog „în tandem” nu este numai de a arunca o nouă privire asupra anului 1918 dar și de a demistifica multe locuri comune ale istoriei contemporane, de a repune in contextual lor istoric „corect” fapte și persoane deseori manipulate de politicieni, de presă sau chiar de istorici.

Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău
Istoricul Octavian Țîcu, Chișinău

„… fenomenul Unirii de la 27 martie 1918 trebuie privit într-un context amplu al transformărilor la nivel european și regional, în care efectul cumulat al războiului mondial, al revoluției ruse, al pretențiilor teritoriale din partea Ucrainei independente exprimate față de Basarabia și al pericolului bolșevizării, a determinat opțiunea provinciei pentru revenirea în cadrul statului român întregit.” (Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei )

Istoricul Dorin Dobrincu, Iași
Istoricul Dorin Dobrincu, Iași

„ Războiul și ceea ce a urmat nu reprezintă în România doar istorie, ci și memorie. Ambele sensibile. Ca și în alte locuri. Există o istorie oficială, patriotică, justificativă, care mai degrabă pune note la discursul oficial din epocă, după cum există și o istorie critică, care caută să înțeleagă și să explice. ” (Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995).

XS
SM
MD
LG