Linkuri accesibilitate

Angela Bostan (Curtea de Apel, Chișinău): „Orice reformă a sistemului judecătoresc are nevoie de susținere din interior”


Nicio guvernare, din toate câte s-au perindat în Republica Moldova, nu s-a remarcat prin lipsa unor intenții declarate de a reforma în vreun fel justiția, de a redresa situația și de-a spulbera pronunțata nemulțumire din societate față de acest sector. Sinceritatea intențiilor, în acest sens, s-a amestecat până la urmă deseori cu resemnarea sau a fost înlocuită, în cel mai rău caz, cu interese obscure. Va fi altfel acum? Și ce-ar trebui să se facă ca deznodământul să fie altul decât cel obișnuit. Punctul de vedere al unei magistrate, Angela Bostan, de la Curtea de Apel Chișinău.

Interviu cu judecătoarea Angela Bostan, Curtea de Apel Chișinău
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:43 0:00
Link direct

Europa Liberă: Nu a existat în istoria tânărului stat Republica Moldova guvernare care să nu vorbească că e o voință politică pentru ca să fie reformată justiția. De fapt, o reformă veritabilă în justiție trebuie să fie promovată doar în baza voinței politice a celor care ajung la putere sau trebuie să existe această voință și pe interior?

Judecătoarea Angela Bostan, Curtea de Apel, Chișinău, 22 septembrie 2021
Judecătoarea Angela Bostan, Curtea de Apel, Chișinău, 22 septembrie 2021

Angela Bostan: „Desigur o intenție de reformare, de reformare obiectivă trebuie să aibă o susținere din interiorul sistemului și chiar, vreau să vă spun, o forță motrice din interiorul sistemului, care ar colabora cu puterea politică, pentru ca această reformă să fie într-adevăr una efectivă, să fie una care răspunde soluționării acelor probleme din interiorul justiției. Pentru că de ce este necesară colaborarea pe această dimensiune?

Nimeni decât membrii sau participanții, sau actorii sistemului judecătoresc nu cunosc acele probleme în cel mai obiectiv mod. Politicul, de regulă, aceste probleme le vede sub prisma orientării politicii pe care o promovează. Nu întotdeauna aceasta este una obiectivă și nu întotdeauna este una îndreptată într-adevăr spre a eficientiza justiția, deseori intenția politicului este pentru a subordona, într-un fel sau altul, justiția unor anumite criterii sau voințe ale sale.”

Europa Liberă: Dar care sunt problemele cele mai importante care nu permit sistemului să fie reformat?

Angela Bostan: „Dar eu nu văd probleme care nu permit sistemului să fie reformat.”

Europa Liberă: Se zice că ar exista o rezistență pe interior sau, cel puțin, ar exista o castă a celor care și-au găsit confortul în acești ani și acum interesele lor nu se suprapun neapărat cu interesele cetățeanului.

Angela Bostan: „Această situație este mult prea mărită atât despre castă, cât și despre opunere, doar că în interiorul sistemului sunt într-adevăr oameni care și-au găsit confortul și, evident, aceștia nu ar vrea să deroge de pe aceste poziții confortabile. Altă aripă în sistem, aripa tânără este acea care, într-un fel sau altul, nici nu s-ar teme de unele reforme, doar cu condiția că aceste reforme ar ridica imaginea, ar ridica eficiența justiției și, nu în ultimul rând, ar acorda și anumite garanții sociale necesare justiției.”

Europa Liberă: De ce e blamată justiția și de politician, și de cetățean?

Angela Bostan: „De ce? În primul rând, atunci când blamează, politicianul se acoperă sub acea, să zicem, perdea a libertății de exprimare. El își promovează politica partidului pe care îl reprezintă, el nu poartă răspundere pentru opinia pe care și-o expune, cetățeanul deseori, adică de pe băncile justiției niciodată nu apar doi justițiabili împăcați, unul din ei este defavorizat în favoarea celuilalt. Evident, cel defavorizat își va manifesta poziția în modul pe care îl vede el. Noi nu suntem obligați să facem justiție pe placul societății, noi suntem obligați să facem justiție pe placul legii și să știți că nu întotdeauna aceasta este pe înțelesul societății.”

„Procesul judiciar nemulțumește, nu actul de justiție”

Europa Liberă: Dar deseori s-a zis că dreptatea a fost făcută în favoarea celui care fie că a putut să mituiască judecătorul, fie că a putut să-și apere interesele inclusiv sub acoperământul politicului și foarte multă lume este dezamăgită de calitatea justiției în Republica Moldova? Mă refer la omul simplu, cel de la firul ierbii.

Angela Bostan: „Eu nu aș zice că este nemulțumită de calitatea actului de justiție, este nemulțumită de calitatea procesului judiciar. Aceste procese de lungă durată care durează, aceste supraaglomerări de dosare ale unui judecător creează o percepție a societății că judecătorii nu lucrează. Nu atât soluțiile sunt discutate, cât modul de examinare a dosarelor. Și aici chiar este o problemă care necesită a fi reformată pe interior.”

Europa Liberă: Cum?

Angela Bostan: „Cum? Prin mărirea numărului judecătorilor. În Republica Moldova noi avem, de fapt, circa 504 funcții de judecător care pe moment sunt acoperite doar în mărime de 384 de judecători în funcție; procurori avem 800, procurorii acoperă doar domeniul dreptului penal, judecătorii acoperă mult mai multe domenii – și civil, și administrativ, și penal – și ei sunt mult mai puțini numeric. Evident, procesele din societate generează multe procese judiciare. Acest lucru este înțeles, dar nu vedem o reacție pe interior care ar lua act de această situație și ar enunța aceste lucruri, și ar intenționa să le modifice spre bine. Este stringent necesar situația aceasta de remediat pe interior. Noi ne-am împotmolit în dosare și instanțele de apel, despre primele instanțe nici nu mai vorbesc.”

Europa Liberă: Și care ar fi deznodământul problemei ca un judecător să nu fie atât de supraîncărcat cu dosare?

Cetățeanul este acel care suportă consecințele acestei supraaglomerări.

Angela Bostan: „Iată, închipuiți-vă că îmi lipsesc în Curtea de Apel astăzi vreo 8 funcții de judecător, noi le muncim, compensând acea sarcină a judecătorului, a noastră e mare și noi o muncim compensând-o, și nu suntem remunerați pentru asta. Judecătorul acum nu are dreptul nici la premii, nici la adaosuri salariale, noi avem acel salariu care, da, se spune că este foarte mare, dar vreau să vă zic că cetățeanul este acel care suportă consecințele acestei supraaglomerări. Eu cred că suplinirea și mărirea numărului de judecători, nu în ultimul rând simplificarea procedurilor judiciare, pentru că avem supraaglomerate instanțele penale cu dosare ce țin de infracțiuni minore, care ar putea fi „decriminalizate” sub aspect de încadrarea lor în fapte contravenționale, aceasta...”

Europa Liberă: A și propus procurorul general. Acum, cel puțin, cei care încalcă regulile de circulație să sufere.

Angela Bostan: „Da, sunt și alte componențe de infracțiuni care sunt absolut minore și ar fi posibil de îmbrăcat în altă componență contravențională, cum am zis eu, și aceasta tot ar despovăra instanțele de judecată.”

Europa Liberă: Să revenim la percepția cetățeanului. Totuși, deseori se aude de la omul simplu că cel care fură o găină ajunge în pușcărie sau cel care a furat un sac cu porumb, iar cei care sunt „rechinii” corupți, aceia mai greu ajung după gratii?

Angela Bostan: „Eu înțeleg subtextul întrebării Dvs. Pe de o parte, haideți să vorbim că nu întotdeauna acel care fură acea găină o face pentru prima dată, el fiind deja cu antecedente penale și nu este posibil să i se aplice o altă pedeapsă decât cea cu privațiune de libertate. Pe de altă parte, acele infracțiune de care vorbiți Dvs., care sunt unele mult mai periculoase, de rezonanță, să zicem persoanele care sunt declarate inculpate de săvârșirea acestora întotdeauna apelează la avocați de talie profesionist înaltă...”

Europa Liberă: Deseori avocați sunt fie cei care au lucrat în procuratură, fie în justiție...

Angela Bostan: „Păi avem așa o oportunitate pentru cel care și-a realizat un stagiu să obțină licență și să facă avocatură de calitate. Și aceia știu anumite momente, situații vulnerabile procesuale pe care le utilizează în a proteja clienții lor, inclusiv tergiversarea sub orice formă a proceselor judiciare, cu diferite demersuri, cu solicitarea expertizelor care durează în timp.

Noi astăzi avem Centrul de expertize supraaglomerat, rândul este de ani și eventual dacă s-a dispus o expertiză în cadrul unui dosar penal, acesta nu poate fi finalizat până când nu se obține expertiza solicitată.

Aceasta duce la expirarea acelor termene de prescripție pentru atragere la răspundere penală și aceasta, într-un mod sau altul, creează niște premise pentru a evita o pedeapsă promptă, o pedeapsă echitabilă în termenul stabilit și eu vreau să vă spun că, pe de altă parte, în acest proces penal este și acea parte vătămată, care suportă consecințele acestei tergiversări. Și eu îi înțeleg pe oameni atunci când ei acest lucru îl pun pe seama justiției la general, pe faptul că judecătorul ar fi acel care ar avea interes să tergiverseze, dar, credeți-mă, eu vorbesc în cunoștință de cauză, niciun judecător nu-și dorește un dosar de ani tergiversat, pentru că el în fiecare sfârșit de an face un raport, unde își elucidează dosarele de termen lung și el poartă răspundere procesuală pentru asta.”

Nu suntem înțeleși!

Europa Liberă: Și totuși, dezamăgirea cetățeanului, mai ales în justiție, e că justiția nu face dreptate, pentru că există contrastul acesta mare între cei bogați și cei săraci, iar la categoria celor bogați ei îi trec pe cei care au castele, pe cei care au mașini de lux, cei care nu-și pot neapărat îndreptăți avuția pe care o au?

Angela Bostan: „Ce trebuie să facă un judecător atunci când pe banca acuzaților stă o persoană social bine asigurată? Ce trebuie, s-o defavorizeze?”

Europa Liberă: În fața legii toți trebuie să fie egali.

Angela Bostan: „Toți sunt egali. Altă situație este că noi nu avem în sistem posibilitatea să argumentăm acele decizii, acele situații, să răspundem la întrebarea societății: de ce un caz stă pe masa judecătorului mai mult de 2-3 ani? Eu consider stringent necesară instituirea acelor funcții de judecători, purtători de cuvânt care vor fi responsabili de comunicarea cu mass-media pentru a explica societății care pune aceste întrebări aceste situații, pentru că noi astăzi nu avem, după lege, dreptul să dăm explicații asupra unor situații până când nu se pronunță o sentință și chiar și atunci, fiind pronunțată, judecătorul își redă acele argumente logico-juridice doar în conținutul hotărârii sau sentinței. El nu are dreptul să divulge nici secretul deliberării, nici acele momente care au stat la baza aprecierii probelor, judecătorul este limitat în a comunica cu societatea și aceasta tot creează anumite impedimente și anumite stereotipuri din partea societății noastre. Nu suntem înțeleși.

Și atunci când vom avea acești purtători de cuvânt cu statut de judecător, noi vom avea persoane responsabile să aducă societății adevărul obiectiv, din interior, pe măsura în care poate să fie adus, desigur. Și eu sunt sigură că acest fapt va ridica nivelul de înțelegere și percepție a problemelor justiției. Pe această cale a mers România, care a instituit aceste funcții și lucrurile au mers în alt mod atunci când există o persoană care este obligată să explice, să răspundă la întrebările societății și aceste întrebări trebuie să fie nu așa, voalate, dar concrete. Atunci noi vom avea o doză de credibilitate mult mai înaltă.”

Evaluarea poate duce și duce deja la politizare

Europa Liberă: Despre evaluarea judecătorilor, ce punct de vedere împărtășiți?

Angela Bostan: „Eu sper că această tendință și această inițiativă de evaluare cu orice preț a judecătorilor este într-adevăr îndreptată spre a evalua obiectiv corpul judecătoresc, dar nu a subordona judecătorii politic, pentru că observ că de la o vreme încoace, de când se tot vorbește de evaluare, de când avem schimbarea guvernării, unii judecători se declară foarte bine pregătiți de acea evaluare doar prin faptul că se străduie cumva să obțină acea simpatie politică, prin anumite hotărâri convenabile politicului, prin anumite acțiuni care ar fi pe placul politicului ș.a.m.d. Această evaluare nu trebuie în niciun caz să se intersecteze cu principiul separării puterilor, în primul rând, și nu trebuie să afecteze inamovibilitatea judecătorului, garanțiile sociale ale judecătorilor. Dacă vrem o evaluare obiectivă, s-o facem pe niște criterii absolut legale, constituționale, deschise și să aibă acel judecător și dreptul la un recurs efectiv.”

Europa Liberă: Dar în opinia Dvs. o reformă adevărată în justiție ce rezultate trebuie să dea?

Angela Bostan: „Eficiență, transparență și sporirea calității actului de justiție, dar sporirea calității actului de justiție asta nu înseamnă o hotărâre plăcută, ci o hotărâre legală și înțeleaptă.”

Europa Liberă: În baza buchiei și spiritului legii să fie toate deciziile.

Judecătoarea Angela Bostan, Curtea de Apel, Chișinău, 22 septembrie 2021
Judecătoarea Angela Bostan, Curtea de Apel, Chișinău, 22 septembrie 2021

Angela Bostan: „Sigur că da, dar să știți Dvs. că, mai ales, iată eu vorbesc din punctul de vedere al judecătorului administrativ, care are o ramură specifică de verificare a activității organelor administrației publice. Cum credeți Dvs., va fi pe placul politicului o hotărâre foarte bine argumentată, dar care îi dă câștig de cauză cetățeanului, dar nu autorității publice? Și, invers, va fi pe placul cetățeanului acea dorință de a nu intra în contradictoriu cu politicul sau cu administrația prin susținerea oricăror decizii la nivel administrativ și respingerea oricăror contestații asupra acestora?”

Europa Liberă: Își cunosc cetățenii drepturile?

Angela Bostan: „Eu văd o evoluție pe parcursul anilor la acest capitol, dar eu nu cred că la momentul actual cetățenii își cunosc pe deplin drepturile, dar nici obligațiile nu le cunosc tot atât de bine.”

Europa Liberă: Și credeți că va continua această confruntare între putere și justiție?

Angela Bostan: „Dacă scopul va fi controlul asupra sistemului judecătoresc, da, dacă nu va fi, eu, ca reprezentantă a sistemului judecătoresc, voi fi absolut deschisă pentru a fi evaluată și la criteriul profesionalism, integritate și tot ce vreți și de-alde mine cred că sunt minimum jumătate din sistem. În rest, rămâne pe seama acelor politicieni care vor crea acele criterii de evaluare, să nu ajungem soarta statelor vecine, în care după acea evaluare acum stă Curtea Europeană și pe bandă rulantă emite hotărâri prin care foarte dur critică acele evaluări care au avut loc și acele criterii de evaluare care au fost puse la baza pretinselor dorințe de a se reforma justiția.”

Europa Liberă: Dar eu îmi amintesc declarația fostului ministru al justiției, Alexandru Tănase, care spunea câțiva ani în urmă că din sistem ar trebui să plece 90 la sută și doar după asta începe adevărata curățare în sistem.

Angela Bostan: „Eu nu m-aș da cu procentaj să zic câți trebuie să plece, dar cu certitudine că sunt persoane care ar trebui să plece, pentru că și-au luat deja tot pachetul de garanții sociale pe care au putut să le ia, așa, bine, fără a se jena. În rest, confortul și-l asigură, inclusiv pentru a fi simpatici, mai mult sau mai puțin, puterilor care vin și se duc. Ei la toate puterile le-au fost simpatici și eu cred că aceia vor și pleca, dar din nou avem riscul să fie plecați sau să plece oameni cu adevărat profesioniști și integri.”

Europa Liberă: Dar cât de solidară e tagma judecătorilor?

Angela Bostan: „Ați atins o problemă foarte sensibilă. Este viciul nostru fundamental, nu suntem solidari, nu suntem consolidați, mai ales că ultima perioadă nu am avut un organ de autoadministrare care ar fi contribuit să fim consolidați și să fim uniți sub anumite generice, nu doar sub anumite fraze care sună bine, dar cu scopul de a soluționa anumite probleme, o parte din ele le-ați elucidat și Dvs., care cu adevărat, la acest moment, subminează autoritatea judecătorească. Noi în sistem, la momentul actual, suntem, o să zic așa..., un adevăr, noi suntem racul, broasca și o știucă.”

Europa Liberă: Așa cum e în întreaga societate...

Angela Bostan: „Probabil, dar este mult mai periculos ca acest lucru să persiste într-un sistem judecătoresc care cu adevărat reprezintă puterea a treia într-o societate și din considerentele respective pericolul când el este absolut dezorientat, absolut nemobilizat este mult mai mare decât pur și simplu societatea când o vedem așa dezbinată. Și să știți că cu cât mai consolidată va fi societatea, poate asta o să se răsfrângă și asupra sistemului judecătoresc. Eu, de exemplu, sunt poate nu prea mult optimistă, dar tot mai puțin pesimistă, o să zic așa, și-mi păstrez totuși acea speranță că lucrurile vor lua o altă întorsătură și atunci când se va petrece Adunarea Generală, pe care noi nu am avut-o peste 2 ani și, nu în ultimul rând, atunci când sistemul va fi pus...”

Europa Liberă: Acum am înțeles că e programată pentru luna decembrie?

Angela Bostan: „Da, a fost reprogramată pentru luna decembrie. Chiar aș vrea să citesc acea hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, să văd motivele pentru care a fost amânată și dacă a fost amânată sau a fost o nouă adunare desemnată. Sunt două lucruri absolut diferite, dar eu din câte mai discut cu colegii, multă lume își pune speranță pe această etapă care necesită a fi realizată, sper eu, obiectiv, pe criterii absolut transparente și pe înțelesul oamenilor, societatea să conștientizeze...”

Europa Liberă: Să recâștige încrederea?

Angela Bostan: „Asta n-o să fie într-o zi și nici într-un an. Eu consider că a vorbi despre o reabilitare a sistemului judecătoresc, noi trebuie să vorbim despre câțiva ani de muncă și de acțiuni eficiente, nu de vorbă și nu de promisiuni goale și nici de blamuri care, cu regret, sunt instrumentul politicului și nu întotdeauna acel instrument bate pentru a reabilita situația, dar mai mult pentru a o denigra.”

XS
SM
MD
LG