Linkuri accesibilitate

Regal teatral la Chișinău


Suntem, la Chișinău, de o săptămână încoace, în mijlocul unui eveniment cultural de mare anvergură, care a reușit să lumineze peisajul gri al unei toamne împovărate de numeroase griji și neliniști: Reuniunea Teatrelor Naționale Românești (15-26 septembrie 2021). Ajuns la ediția a VI-a, acest adevărat regal teatral are câteva particularități ce trebuie scoase în evidență.

Mai întâi, că se desfășoară într-un an aniversar, când Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău împlinește o sută de ani de la fondarea sa în 1921. Asupra acestui fapt istoric s-ar cuveni să se insiste în mod special, pentru că vorbim despre o instituție care a jalonat destinul acestui popor, a dat Basarabiei, după circa un secol de înstrăinare și colonizare țaristă, șansa renașterii și recuperării spiritului național, reprezentând o sursă de educație și o poartă spre modernitatea europeană.

Rușii au pretins că în perioada interbelică Basarabia a fost un teritoriu înapoiat, primitiv, că doar „alipirea” la URSS a oferit acestui ținut libertatea emancipării și civilizației. Lucrurile au stat exact invers. Apariția Teatrului Național Românesc la Chișinău, la trei ani după Marea Unire, desfide poncifele propagandei rusești, spulberă miturile excepționalismului sovietic, ale „raiului” adus de tancurile lui Stalin pe aceste meleaguri după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Centenarul Teatrului Național „Mihai Eminescu” transcende semnificația strict culturală a aniversării, are certe valențe politice. E un act de recuperare a memoriei, un eveniment ce leagă firul istoriei naționale, întrerupt brutal de ocupația sovietică a Basarabiei și de regimul comunist din România. Aduce limpezime în confuzia identitară și în haosul unei tranziții fără orizont, după 1991, în Republica Moldova. Ne spune clar cine suntem și cărei culturi aparținem.

Apoi, să menționăm și contextul actualei Reuniuni teatrale de la Chișinău. Pandemia de coronavirus ne-a schimbat radical viața, a împărțit-o în perioada „de dinainte” – tot mai îndepărtată și mai utopică – și în epoca de azi, cea a multiplelor restricții și frustrări. Carantina, lockdown-ul impus de pandemie, a afectat puternic artele și industriile creative, fiindcă ele nu se pot dispensa de prezența publicului.

După o pauză de un an, reluarea Reuniunii Teatrelor Naționale Românești subliniază vitalitatea culturii, capacitatea ei de a renaște și a recupera normalitatea după care tânjim, chiar dacă nimic nu va mai fi ca înainte, nu ne vor fi alături artiștii, scriitorii, personalitățile vieții publice, răpuse de pandemie, oameni pe care altfel i-am fi văzut azi printre spectatori sau pe scenă.

Din nefericire, Festivalul a fost umbrit de absența marelui actor și om de cultură Ion Caramitru, decedat cu numai zece zile înainte de debutul evenimentului. Ion Caramitru a fost cel care a susținut puternic ideea Reuniunii Teatrelor Naționale Românești la Chișinău și a contribuit decisiv la organizarea celor șase ediții ale sale.

Mesajul lui Ion Caramitru (fragment dintr-un interviu înregistrat în iunie a.c.), difuzat în deschiderea Reuniunii, a prilejuit o mare emoție publicului din sala mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” și oficialilor care au inaugurat Reuniunea: Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național din Chișinău, gazda evenimentului, Sergiu Prodan, ministrul Culturii al Republicii Moldova, Mirel Taloș, președintele Institutului Cultural Român (finanțatorii Reuniunii, alături de alți sponsori) și Octavian Armașu, guvernatorul Băncii Naționale a RM – instituție care a emis o monedă consacrată jubileului de 100 de ani ai Teatrului Național de la Chișinău.

Reuniunea din acest an, desfășurată sub înaltul patronaj al președinților Maia Sandu și Klaus Johannis, a adunat trupe din București, Iași, Târgu Mureș, Craiova, Sibiu, Timișoara, Chișinău, Bălți, Cahul și Constanța (ultima în afara festivalului, dar în siajul acestuia). 34 de spectacole, dacă am numărat bine (inclusiv piese radiofonice), recitaluri poetice, expoziții fotografice și alte evenimente, pentru toate gusturile și preferințele.

Mai departe, câteva impresii frugale, pe care mi le-am notat pe marginea unor spectacole din primele zile ale Reuniunii.

Istoria comunismului povestit pentru bolnavii mintal de Matei Vișniec, în regia lui Cristian Hadji-Culea de la Iași, jucat în seara de deschidere. Un spectacol cu trupa Naționalului chișinăuian, amestecând suferința victimei cu demența și voluptatea perversă a umilinței sub regim stalinist. Față de prima versiune a piesei, montată în februarie 2000 pe scena Teatrului „Eugene Ionesco” din Chișinău, autorul piesei sau poate regizorul au introdus scene noi, aducând mai multe accente legate de istoria postbelică a României: ororile celui de-al doilea război mondial, Pactul Ribbentrop-Molotov ș.a. Excelent ca de obicei actorul Ghenadie Gâlcă, distribuit în rolul protagonistului – tânărul scriitor Iuri Petrovski, cel ce îmbracă și el până la urmă cămașa de forță a îndoctrinării (totale sau parțiale).

Un spectacol de o factură complet diferită este Inima și alte preparate din carne, text Dan Coman, regia Radu Afrim, al teatrului „Marin Sorescu” din Craiova. Lumea pe timp de pandemie: confuză, angoasată, atomizată, înnebunind în izolare la domiciliu, fantasmând la geamul unor locuințe ferecate. Secvențe care se succed în devălmășie, amestecând destine frânte, secrete inavuabile, iubiri interzise, jocuri nevinovate, degradând în alcool și în scene isterice.

Spectacolul Nora, de Henrik Ibsen, prezentat de Teatrul Național din Târgu Mureș, Compania Tompa Miklós, mi-a amintit de un text, semnat de Arthur Miller, Un dușman al poporului, inspirat de o piesă omonimă a aceluiași faimos autor norvegian, jucat la Chișinău de trupa Naționalului din Iași în martie 2017. Cu multă tensiune și dramatism, spectacolul de acum pune la grea încercare sentimentele personajelor, onoarea, demnitatea, legăturile de familie, denunță ipocrizia și lașitatea drapate în „norme morale”. Nora – femeia rebelă – optează pentru independență, înfruntând dilema unei opțiuni dificile, împotriva unui soț posesiv și opac față de sacrificiul pe care ea și-l asumă pentru a-l salva de la moarte.

Spectacolul Felii, al Teatrului Național „Radu Stanca” de la Sibiu, după o piesă de Lia Bugnar, oferă panorama halucinantă a unor identități reprezentate de o singură actriță: camerista (amanta bărbatului decedat), soția mereu grizată, fiica lor dependentă de droguri, cealaltă amantă contrariată de moartea intempestivă a bărbatului, bunica înțeleaptă, manichiurista prevenitoare… O cascadă de travesti-uri și transfigurări pentru care actrița Ofelia Popii a fost ovaționată îndelung de publicul basarabean.

Actuala reuniune teatrală de la Chișinău, de mare ținută artistică, demonstrează că se pot organiza evenimente culturale cu public respectând regulile de conduită pe timp de dezastru, și încă de o manieră stilată și civilizată.

Mergeți la teatru! Sunt spectacole care ne ajută să traversăm mai ușor aceste vremuri grele. Veți descoperi condiția umană în tot ceea ce are ea mai profund, adevărat și peren.

Vezi comentarii

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG