Linkuri accesibilitate

Oficial britanic: Regatul Unit trebuie să poată iniția misiuni militare fără participare americană


Ministrul britanic de externe Dominic Raab

Ministrul britanic de externe Dominic Raab a spus unei comisii parlamentare, la Londra, că țara sa trebuie să își evalueze și să-și dezvolte propriile capacități militare pentru a fi capabilă de misiuni fără participare americană. El a subliniat însă că demersul nu ar trebui să submineze relația bilaterală strânsă. Raab a fost audiat la 1 septembrie în fața unei comisii legislative care examinează acțiunile britanice din Afganistan, țară intrată recent sub controlul aproape total al talibanilor. Raab le-a spus parlamentarilor că Regatul Unit a trebuit să își retragă propriile trupe din Afganistan, deoarece nu exista o alternativă rezonabilă odată ce președintele american Joe Biden a anunțat în aprilie că va reduce prezența trupelor americane în următoarele cinci luni. „Trebuie să luăm în considerare propriile noastre capacități", a spus Raab.

Statele Unite și Marea Britanie consideră relația lor bilaterală ca fiind „cea mai importantă” și conlucrează îndeaproape în cadrul alianței transatlantice NATO. Biden a apărat cu fermitate retragerea din Afganistan drept „cea mai bună decizie pentru America” într-un discurs televizat din 31 august și a spus că alegerea a fost între „plecare sau escaladare”. Raab le-a mai spus parlamentarilor britanici că potrivit informațiilor serviciilor britanice „era puțin probabil ca Kabulul să cadă anul acesta" în mâinile talibanilor.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG