Într-un discurs rostit luni în prezența Maiei Sandu, regele Harald al Norvegiei (în vârstă de 87 de ani) a pomenit mai multe lucruri pe care le-ar avea în comun țara sa și Moldova, chiar dacă sunt așa de îndepărtate una de cealaltă.
„Suntem ambele țări relativ mici, aflate în trecut sub dominația vecinilor lor. Suntem state independente de relativ puțin timp, dar avem o istorie națională bogată” – a amintit suveranul de la Oslo.
Regele Harald a găsit în alocuțiunea lui și o altă asemănare între moldoveni și norvegieni, anume pasiunea pentru țesutul covoarelor.
După ce a lăudat faima covoarelor moldovenești în lume, Harald a spus: „Țesutul este un pic în afara zonei mele de confort – dar dacă deschideți subiectul cu Prințesa de Coroană, n-o să o mai puteți opri”.
Regele a amintit și admirația sa pentru vinurile din Moldova – fără să mai facă vreo comparație cu propria țară, cea mai nordică din Europa, unde viticultura, desigur, nu există.
Pe un ton mai grav, Regele Norvegiei a mai spus că Moldova și Norvegia mai au în comun îngrijorarea profundă legată de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
„Moldova are sprijinul deplin al Norvegiei în gestionarea crizelor multiple cu care se confruntă – legate de exemplu de securitate, energie sau refugiați”, a spus suveranul scandinav.
Harald a amintit că în cel mai mare program norvegian de ajutorare a Ucrainei, Moldova este cooptată ca țară beneficiară - singura dintre vecinii Ucrainei atacate de ruși.
Un rege care nu se lasă
Regele Harald al Norvegiei a reintrat în atenția presei mondiale la începutul anului curent, oarecum prin ricoșeu, datorită surprinzătoarei abdicări a „colegei” sale din Danemarca, Margrethe.
Regina daneza și-a explicat decizia neobișnuită în lumea monarhiilor prin starea șubredă a sănătății, după ce a trecut la vârsta de 83 de ani printr-o intervenție chirurgicală.
Întrebat de reporteri dacă nu vrea și el să „iasă la pensie”, Regele Harald a spus: „Confirm ce am spus întotdeauna, că am depus un jurământ în (parlamentul) Storting, și e pe viață!”
Regele Harald al Norvegiei, care merge de o vreme în cârje, a trecut în ultimii ani printr-o operație la inimă și mai multe spitalizări, cu probleme respiratorii și infecții.
Familia regală se bucură de mare popularitate în Norvegia, fiind văzută ca un element unificator în societate. Țara nordică, una din cele mai bogate și mai democratice din lume, este monarhie constituțională: regele este șef de stat, dar rolul său este mai multe ceremonial, de reprezentare.
Monarhia norvegiană este una din cele mai vechi din lume, având peste o mie de ani, începută cu unirea triburilor norvegiene în secolul IX. Familia regală de la Oslo are relații de rudenie cu cea britanică: Regele Harald și Regina Elisabeta a II-a au fost veri de gradul al II-lea, având aceiași stră-străbunici.