Linkuri accesibilitate

Regim de carantină pentru orașele Soroca, Ștefan Vodă și satul Carahasani din raionul Ștefan Vodă


Comisia pentru situații excepționale a decis plasarea în regim de carantină a orașelor Soroca, Ștefan Vodă și satului Carahasani din raionul Ștefan Vodă. Într-un comunicat guvernamental se spune că decizia a fost luată marți seara în urma confirmării unui număr mare de cazuri de infectare cu noul coronavirus în cele trei localități. 22 de cazuri au fost confirmate în Soroca, 11 în Ștefan Vodă și 9 în Carahasani. „Aici va fi concentrat un număr mai mare de polițiști și militari care vor supraveghea circulația persoanelor”, se spune în comunicat. Până acum, se aflau în regim de carantină satele Sofia și Bălceana din raionul Hâncești. Marți, în R. Moldova au fost confirmate încă 55 de cazuri de infectare cu virusul COVID-19, numărul total ajungând la 353. Este cea mai mare creștere de o zi. Dar ministerul sănătății precizează că a crescut și numărul de probe procesate, de la 169 luni, când au fost confirmate 35 de infecții noi, la 280 de probe procesate, marți. Mai multe amănunte, AICI.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG