Vinăriile, dar și plantațiile de viță de vie din Republica Moldova vor fi monitorizate cu ajutorul noului Registru Vitivinicol, un proiect lansat astăzi de Oficiul Național al Viei și Vinului. Scopul, spun autoritățile, este de a obține mai multă transparență în procesul de producere a vinurilor moldovenești, astfel încât să nu existe dubii privind calitatea sau originea acestora. Registrul va cuprinde informații despre suprafețele plantațiilor, cantitățile și tipurile de struguri, dar și stocurile de vinuri.
În contextul reorientării exporturilor de vinuri de la Est spre Vest, producătorii moldoveni trebuie să câștige încrederea noilor consumatori, inclusiv prin probarea calității.
Speranța este ca Registrul Vitivinicol să cuprindă toate informațiile ce ar putea proba în orice moment originea materiei prime. Cu alte cuvinte, orice strugure va fi monitorizat de la coacere până a ajunge să fie distribuit ca produs finit. Doar în așa fel, argumentează autoritățile, vor putea cunoaște situația reală din sector, privind suprafețele de viță de vie și potențialul de producere.
Vladimir Grosu, director adjunct al Oficiului Național al Viei și Vinului: „Toți participanții la procesul de producere și vânzare a produselor vitivinicole vor fi înregistrați, vor declara trei tipuri de documente, declarațiile de producere, de recoltă, de stocuri, ceea ce ne va face să înțelegem tabloul general despre producerea vinului și să vedem cum a evoluat de la vița de vie până la produsul finit, din punct de vedere al cantității, calității.”
Nu vor fi obligați să furnizeze date pentru Registrul Vitivinicol doar cei care dețin parcele mai mici de 0,15 ha și folosesc strugurii pentru propriul consum. În schimb, proprietarii plantațiilor mai mari de 0,15 ha, producătorii de vin, distribuitorii, vânzătorii, dar și exportatorii care nu se vor înscrie în registru riscă să fie sancționați. Bunăoară, ei ar putea pierde accesul la subvențiile oferite de stat sau chiar să fie lipsiți de dreptul de a-și comercializa produsele.
Noile reguli sunt salutate de producătorii și vânzătorii moldoveni, dar nu de toți. Probleme sunt mai multe, spun unii dintre ei. Producătorii cu care am reușit să vorbesc, dar care au solicitat anonimatul, povestesc despre cazuri în care au ajuns să fie comercializate și chiar exportate vinuri contrafăcute, inclusiv cu apă și coloranți. Tot ei povestesc despre exemple în care unii producători reușesc să vândă cantități mai mari de vin decât cele pe care sunt capabili să le producă. În atare condițiii, calitatea, dar și originea materiei prime este aproape imposibil de probat, sunt convinși ei.
Evidența ținută de Registrul Vitivinicol va înlătura însă aceste lacune, dă asigurări Vladimir Grosu: „Un producător, dacă exportă o anumită cantitate de vin, prin intermediul acestui registru el va trebui să argumenteze și volumul materiei prime, din care provine producția finită.”
Proiectul a costat aproape un milion de euro, iar banii au fost oferiți de USAID și Agenția Cehă pentru Dezvoltare. Cehia este una dintre țările europene în care ajung cele mai multe băuturi alcoolice moldovenești, potrivit datelor Biroul Naţional de Statistică.
În cadrul conferinței de lansare a platformei online, ambasadorul ceh de la Chișinău, Zdenek Krejci, și-a exprimat speranța că Republica Moldova va reuși să-și crească exporturile:
„Proiectul va ajuta Republica Moldova să îndeplinească cerințele standardelor Uniunii Europene și să crească exporturile de vinuri moldovenești de calitate pe piața Uniunii Europene și în lume.”
Înregistrarea este și va rămâne gratuită, promit autoritățile. Cei vizați o pot face deja în regim online la adresa rvv.gov.md.