Linkuri accesibilitate

Regretele târzii ale activistului Burtică 


Am fost obișnuiți, în ultimii 30 de ani, cu insolența foștilor demnitari comuniști și a foștilor ofițeri securiști. Departe de a-și turna cenușă în cap, toți acești Popescu-Dumnezeu, Niculescu-Mizil, Ștefan Andrei, Nicolae Pleșiță, Silviu Curticeanu, Constantin Olteanu, Aurel Rogojan, Ionel Gal, Neagu Cosma, Iulian Vlad și Olivia Clătici ne-au vorbit în cărțile pe care le-au scris despre marea lor dragoste de patrie și popor. Producția unor asemenea legende a părut de nestăvilit.

Un personaj contorsionat a fost și Cornel Burtică (1931–2013), mulți ani unul din demnitarii de vârf ai anturajului lui Nicolae Ceaușescu. Inginer de profesie (a terminat Institutul de Geologie și Mine din București în 1955), Burtică a devenit activist permanent al UTM și a intrat în PMR în 1956. A fost unul din liderii UASR, deci ai organizației comuniste a studenților. Ca secretar al CC al UTM și președinte al UASR, a participat la acțiunile de intimidare și prigonire a studenților în anii care au urmat Revoluției Maghiare din 1956.

A făcut parte din cercul care îi includea pe Ștefan Andrei, Ștefan Bârlea, Dumitru Popescu, Cornel Pacoste, Mircea Anghelescu, Ion Teoreanu. Mentorii săi politici au fost Nicolae Ceaușescu și Virgil Trofin. A conlucrat îndeaproape cu Ion Iliescu. În ultimii ani de viață ai lui Dej, a fost consilier al ambasadei RPR de la Paris. În această calitate, i-a însoțit, în iulie 1964, pe Nicolae Ceaușescu și pe Leonte Răutu, aflați în concediu în Franța împreună cu familiile lor. După 1966, a fost ambasador în Italia și Maroc, apoi a deținut înalte funcții în aparatul guvernamental și de partid.

La un moment dat, în anii ’70, a condus o parte a sectorului ideologic, inclusiv Consiliul Culturii și Educației Socialiste și Academia „Ștefan Gheorghiu”, ca secretar al CC al PCR. A deținut și funcția de președinte al Consiliului Național al Radiodifuziunii. A fost apropiat de facțiunea național-stalinistă din lumea literară (Eugen Barbu, Adrian Păunescu, Ion Lăncrănjan, Paul Anghel, Mihai Ungheanu, Corneliu Vadim Tudor, Nicolae Dragoș). Pe vremea când conducea Casa de Filme Nr. 1, romancierul Alexandru Ivasiuc l-a întâlnit și mi-a vorbit despre el: îl descria ca pe un aparatcic ponderat, calm și politicos. În martie 1977, ca responsabil cu chestiunile ideologice, l-a primit pe Paul Goma, încercând să-l determine pe scriitor să renunțe la acțiunea sa publică pentru apărarea drepturilor omului. Efortul lui Burtică (emisar, de fapt, al lui Ceaușescu) a eșuat.

Ca ministru al Comerțului Exterior, Burtică a intrat în conflict direct cu Securitatea. Se considera activist politic, nu ofițer al poliției politice. Ceaușescu nu l-a sprijinit. Îl socotea prea independent, iar în final l-a mazilit. A ajuns director al Uzinelor „1 Mai” din Ploiești (1982–1990). La un moment dat, se pare, a fost victima unui straniu accident de mașină urzit de Securitate. Ulterior, în anii ’90, și-a deschis o firmă de import-export.

După prăbușirea dictaturii comuniste, într-o carte de convorbiri cu jurnalista Rodica Chelaru, și-a asumat responsabilitatea pentru participarea la un regim criminal. A fost un om de stânga, sedus de mitul egalitarist al comunismului. Fusese influențat, în mare măsură, de ideile comuniștilor italieni (la fel ca prietenul său, Ștefan Andrei). La un moment dat, a înțeles că sistemul era putred chiar în inima sa, că ideologia oficială era doar o țesătură de minciuni.

Așa cum se constată în Raportul Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Burtică a fost unul dintre foarte puținii activiști importanți care s-a căit (vezi ediția Humanitas a Raportului din 2007, p. 788). Cartea de convorbiri cu Burtică se intitulează Culpe care nu se uită și a apărut în anul 2001 la editura Curtea Veche.

Iată ce scria Rodica Chelaru despre acel volum destinat clarificării unor chestiuni esențiale din istoria contemporană a României: „Ideea acestei cărți s-a născut din întrebări. Multe. Despre cum și de ce am trăit, atâta amar de ani, într-un sistem sufocant. Întrebări, fără un răspuns concludent, despre lașități și oportunism, despre cinism și minciuni. După decembrie ’89, s-au dat multe și felurite explicații despre mecanismul totalitar. Nici una nu este completă, nici nu poate fi și nici nu va fi mult timp de acum încolo.”

Fără a fi completă, firește, explicația dată atunci de Cornel Burtică rămâne una semnificativă dacă vrem să înțelegem sistemul în care acesta a fost, cândva, un pion important. Mai ales pentru faptul că, acolo unde alții se obstinează și astăzi să mintă, el a preferat să spună fără ocolișuri ceea ce-și amintea și să admită că a servit un regim despotic, inuman și anti-popular.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG