Linkuri accesibilitate

Reguli de comportament pentru copii, în localuri?


Cafeneaua din Praga, Marthy’s Kitchen.
Cafeneaua din Praga, Marthy’s Kitchen.

O cafenea-bistro din Praga a stârnit o furtună de comentarii pe rețele și în presă după ce a propus reguli de comportament pentru copiii clienților, avertizându-i că dacă nu le pot respecta, să încerce în altă parte.

Gestul a divizat opinia publică, dar nu s-a soldat cu urmări negative oficiale pentru local.

„Există localuri adaptate la nevoile copiilor. Noi nu suntem printre ele. Există localuri unde trebuie să vă adaptați voi și copiii voștri – printre ele suntem și noi”. Așa a scris pe pagina sa de web cafeneaua din Praga Marthy’s Kitchen, la 23 martie. Printre altele, localul cerea părinților să nu lase copiii să alerge prin sală, încurcând personalul, sau să nu deranjeze ceilalți clienți cu plânsete și strigăte prea zgomotoase.

„E în stare copilul vostru să se comporte în bistroul nostru așa cum ne dorim? Dacă sunteți capabili să respectați regulile, sunteți bineveniți la noi, cu odrasle cu tot. În caz contrar vă rugăm să vizitați mai degrabă localuri adaptate și destinate copiilor” – a scris bistroul, declarându-se „baby-friendly”, dar cu condiția ca părinții să respecte aceste limite, așa cum fac deja marea majoritate a lor, cărora firma „le mulțumește”.

Răzbunarea steluțelor

După ce a explodat bomba mediatică, proprietarul Marthy’s Kitchen, Martin Petrák, a declarat presei că „regulile” au fost afișate după numeroase experiențe negative repetate.

„Nu am exclus părinții și copiii, ci ne-am delimitat de comportamentul lipsit de tact al unor oaspeți cu copii. Mesajul de pe site a fost pur spontan, nu am anticipat ce reacții va stârni”, a spus Petrák, citat de publicația pe net Seznam Zpravy Byznys.

Idnes.cz scrie că printre experiențele negative ale celor de la Marthy’s Kitchen s-ar fi numărat și episoade în care mama schimba scutecele bebelușului direct pe masa de bistrou.

Proprietarul a adăugat că reacțiile negative la mesaj iau și forma evaluărilor negative ale localului pe net – chiar dacă ele nu se referă la calitatea serviciilor și produselor oferite. „Abia aștept să ieșim din centrul atenției, ca să ne putem vedea de treabă”, a mai spus Petrák.

SZ Byznys notează că în ciuda furtunii de discuții despre gestul cafenelei, ea nu a fost deocamdată obiectul vreunei plângeri oficiale. Legea cehă nu spune nimic despre practica „adults only”, iar structura care „arbitrează” plângeri legate de servicii și produse, Inspecția Comercială, nu a primit niciun fel de sesizare referitoare la Marthy’s Kitchen.

Pro și contra

Bistroul Marthy’s Kitchen se află într-un cartier select al Pragăi, în imediata vecinătate a unui loc de joacă cu bun renume. Mulți părinți sunt atrași de produsele gustoase ale cafenelei. Unii nu rezistă și intră cu bebeluș cu tot, chiar știind că localul nu are înzestrări speciale – iar alții se abțin, zicându-și că vor reveni când „ăia mici” vor fi la bunici.

Pe aceste linii se împart și miile de comentarii privind „cele șapte reguli” ale cafenelei. Unele, amare, acuză proprietarul că discriminează. „Cum ar fi dacă în locul cuvântului copil ar sta scris persoană LGBT sau rom?”, întreabă unul din comentatori. „Nu știu dacă mai vin la voi, poate nu mă comport la înălțimea așteptărilor voastre” – scrie o fostă clientă, ironic.

Alte comentarii aplaudă însă gestul cafenelei: „Noi vă vizităm frecvent și având în vedere spațiul restrâns, înțelegem perfect regulile referitoare la copii. Când cineva schimbă bebelușul lângă un oaspete care tocmai ia micul dejun, e nesimțit și nu se poate plânge când e dat afară” – notează, fără echivoc altă comentatoare.

În fine, există și comentarii care spun că asemenea anunțuri fac reclamă localului, și aduc clienți noi. „Mă uit la postările pe FB dinainte și după „reguli” și văd că prezentați noi și noi produse. Din punct de vedere al marketingului, și reclama negativă e reclamă”, scrie comentatoarea Sarka Valeskova.

Adults only

Cafeneaua-bistrou pragheză Marthy’s Kitchen nu a exclus intrarea copiilor și nu s-a declarat „exclusiv pentru adulți”.

Asemenea localuri există, însă, în multe țări, fiind vorba mai ales de cluburi și hoteluri.

O rețea hotelieră scrie pe pagina sa de net că asemenea hoteluri sunt tot mai populare, întrucât călătorii apreciază „câteva zile de vacanță fără copii, într-un mediu relaxant și liniștit”.

Un caz special de „adults only” în restaurant a făcut titluri în presa din Germania și din alte țări în 2018. Motivul: Rudolf Markl, proprietarul unui restaurant dintr-o stațiune maritimă germană, a interzis accesul copiilor sub 15 ani după ora 17. Markl a explicat atunci că s-a săturat de copii care se comportă necivilizat sub privirile zâmbitoare ale părinților.

Ca și „regulile” bistroului praghez, interdicția germanului Markl a stârnit furtuni de discuții, unele critice. Dar cel puțin potrivit paginii de net a restaurantului, ea pare să fi rămas până la urmă în vigoare.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG