Linkuri accesibilitate

Relecturile fac Biblioteca, Biblioteca face CV-ul, și CV-ul, omul!


Emilian-Galaicu-Paun-blog-2016

N-am încotro, trebuie să încep de departe – student fiind, citisem Însemnările lui Malte Laurids Brigge, de Rainer Maria Rilke, Editura Univers, 1982; m-a electrocutat fraza: „Atunci am presimţit oarecum ceea ce am simţit mai târziu: că nu ai dreptul să deschizi o carte, dacă nu te angajezi să le citeşti pe toate”; a fost ca un vaccin – m-a imunizat!

Mult mai târziu, citind Orgia perpetuă, de Mario Vargas Llosa, o altă frază m-a marcat: „…o carte se publică la un moment dat, dar lucrul la ea nu se sfârşeşte niciodată. Niciodată atât timp cât autorul trăieşte” – mai cu seamă că îmi confirma metoda mea de lucru, rescrierile (de poeme, de romane) fiind „marota” mea (a se vedea şi ce spune Mihai Iovănel apropo de ediţia a II-a, remake-tată, a Ţesut-ului viu: „Unii vor citi acum cartea pentru întâia oară, alţii o vor reciti; unii o vor citi şi reciti în anii ce vin. Dar în special aceia care o vor reciti o vor citi cu adevărat prima dată”. (Până şi pentru traducerea engleză a romanului am rescris nişte pasaje, aşa că la ora asta Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, 2020, este mai complet decât Ţesut viu. 10 x 10! Acum e musai să aduc la zi versiunea română, pentru ediția a III-a, definitivă.)

În ianuarie 2022 s-au împlinit 18 ani bătuţi pe muchie de când aduc, în fiecare luni seara, la Radio Europa Liberă, Cartea la pachet, biblioteca mea „vorbită” însumând peste 900 de titluri (la rândul lor, alese din cele două-trei cărţi cetite pe săptămână), n-a fost însă lună să nu recitesc cel puţin o carte – Craii de Curtea-Veche, o vreme, prima în top; Ferestrele zidite de Alexandru Vona, imediat după, din literatura română; Мастер и Маргарита de Mihail Bulgakov; Бесы de Fiodor Dostoievski şi Москва – Петушки de Venedikt Erofeev, din literatura rusă; şi câte 2-3 titluri din literatura franceză, engleză, americană, britanică etc., primul în top fiind Memorialul mânăstirii al portughezului José Saramago (este, probabil, singurul roman pe care aș fi vrut să-l scriu chiar eu, de mirare că Saramago mi-a luat-o înainte). Mă gândesc să propun aceluiaşi post de radio o emisiuni de recitiri, sigur într-o altă cheie, de ce nu? chiar pentru serile de vineri.

Există însă un volumaş pe care l-am purtat cu mine (ca pe-un… paşaport liric!) pe toate meridianele, ori de câte ori plecam în călătorii mai lungi de 2-3 zile: Întoarcerea lui Immanuel de Virgil Mazilescu, Albatros, 1991. Uluitor este faptul că, la fiece relectură, descopăr noi şi noi frumuseţi – o mină de diamante, poezia lui Mazilescu!

Biblioteca face parte din CV-ul meu, tout court – în spatele fiecărui volum se află o poveste, după unele cărţi am alergat ani de zile, altele m-au găsit ele pe mine, acum suntem una. Când împrumut o carte, ştiu exact cui i-o dau şi de ce, e un fel de a mă împărtăşi cu alţii. (Poţi să nu-mi întorci bani, dar cine-mi pierde cărţile sau pur şi simplu dispare cu ele, mă răneşte profund – unde mai pui că unele volume au dedicaţii de la nişte oameni foarte dragi, regretaţii Gheorghe Crăciun, Alexandru Muşina, Sandu Vlad ş.a.). Nu am o listă cu „cele mai împrumutate cărţi”, am tot recomandat şi jurnale & memorii, şi eseuri, şi romane, şi poezie, unele cărţi au circulat luni de zile, din mână-n mână, ajungând la Paris bunăoară, înainte de a se întoarce la mine. Sunt păsările mele migratoare, noroc că se întorc de fiecare dată la cuiburi (hélas! cu unele pierderi), pentru a-şi relua zborul iar şi iar. Sunt şi volume pe care nu le scot din casă – de pildă Poesii nouă, Dacia, 1982, de Mircea Ivănescu, cu un autograf al autorului pentru subsemnatul (nu-i de ici, colea să-ţi vezi numele scris de mâna lui M.I. în persoană!!!), sau Cartea Psalmilor în tălmăcirea lui Şerban Foarţă cu un poEM-autograf, dar şi cărţile cu autografe năstruşnice primite de la Emil Brumaru. Într-o bună zi, biblioteca mea se va „vărsa” în Biblioteca Naţională – sau Municipală, încă n-am hotărât (că doar n-am s-o iau cu mine pe Ceea Lume) –; ce m-aş bucura să fie la fel de căutată ca acum. Asta da, postumitate!

Post Scriptum: există și oameni-biblioteci, iar operele acestora însumează erudiția umană dintr-o epocă, civilizație, cultură etc.; unul dintre aceștia este istoricul francez Michel PASTOUREAU, ale cărui două studii fundamentale – O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, ediția a II-a, revizuită, și Regele ucis de-un porc, Cartier, 2022 – tocmai le-am lansat pe zoom, în acest început de săptămână a sfintelor sărbători:

Vezi comentarii

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG