La fel ca şi concursul pentru funcţiile de judecători din partea parlamentului la Curtea Constituţională, câștigate de doi jurişti cărora li s-au găsit multe de reproşat, cel de săptămâna aceasta pentru funcţia de şef al Centrului Naţional Anticorupţie, ce l-a scos învingător pe un şef de aparat din Preşedinţie, a lăsat senzaţia unei competiţii aranjate politic. Dar de data aceasta criticile au fost mai ascuţite ca anterior, ele vizându-i în primul rând pe cei din ACUM, care au fost găsiţi responsabili că nu fac faţă promisiunilor de a organiza competiţii oneste.
ACUM s-a justificat spunând că formatul unor concursuri ca cele din comisiile parlamentare nu este ideal şi s-a declarat hotărât să pună piciorul în prag măcar în cazul concursurilor viitoare.
Dar îndoieli cu privire la capacitatea celor două formaţiuni de a asigura venirea la şefia instituţiilor de drept a unor persoane nepătate şi neafiliate politic a rămas încă, aşa cum afirmă analistul şi editorialistul Vlad Ţurcanu, fost consilier prezidenţial:
„Se pare că cei din actuala coaliţie au vrut într-o primă instanţă să fie mai catolici decât Papa, iar acum plătesc pentru predilecţia pentru formă, pentru proceduri, în detrimentul conţinutului. După ce s-au consumat câteva concursuri cu rezultatele pe care le-am văzut, spunem că poate ar fi fost preferabile deciziile politice, clare, asumate, decât să se mimeze nişte concursuri cu dedicaţie. Sentimentul pe care îl are societatea e că a fost trasă pe sfoară. Dar aşa, practic putem vorbi despre faptul că partidele nu au dorit să-şi asume o decizie şi au încercat să plaseze responsabilitatea în curtea unor comisii tot ale lor care, însă, s-a văzut cu ochii liberi că au făcut nişte concursuri mimate. Şi atunci ne întrebăm de ce era nevoie de această mascaradă care nu foloseşte nimănui?”
La începutul acestei săptămâni, Veaceslav Platon a apărut, din Penitenciarul nr.13 unde îşi ispăşeşte o pedeapsă de 25 de ani, într-un amplu interviu înregistrat de un post de televiziune de la Chişinău, Tv8, care îi luase mai devreme un interviu în acelaşi penitenciar şi fostului premier, Vlad Filat.
În opinia lui Ion Preaşcă, jurnalist al Rise Moldova, dincolo de discuţia despre cum au devenit posibile astfel de interviuri, cui şi la ce folosesc, dar mai ales cu câtă încredere pot fi tratate spusele lui Platon, dezvăluirile în sine prezintă un interes public şi merită a fi analizate şi confruntate, mai ales într-un stat în care denunţurile făcute procuraturii de anumiţi figuranţi ai fraudei bancare au stat la baza unor anchete întregi, ba chiar condamnări în instanţe, cazul de referinţă fiind cel al denunţului lui Şor pe numele lui Filat:
„M-a surprins uşurinţa cu care el (Veaceslav Platon) a mărturisit că şi până la Laundromat el putea să nu achite taxa pentru examinarea unor pretenţii judiciare în judecată – a afirmat că a obţinut peste 200 de decizii fără această taxă. Ceea ce arată că anumite scheme de spălări de bani, devalizare de întreprinderi se făceau cu mult mai înainte, să zicem din perioada comunistă. Cine îşi aduce aminte, în 2008, în urma unei operaţiuni a organelor de drept la sediul uneia din companiile lui Platon au fost descoperite toate ştampilele şi documentele pe firmele care ulterior au fost folosite în Laundromat şi alte scheme.
Devalizare de întreprinderi se făceau cu mult mai înainte...
Doar că, la cererea procurorilor, atunci ele au fost returnate lui Platon şi el şi-a continuat activitatea. La orice mărturisire trebuie să avem o doză de reticenţă, dar sunt anumite lucruri pe care procurorii le-au documentat, dar le-au îngropat şi merită să fie dezgropate”.
În lungul interviu de la Tv8, în tocmai în trei episoade, Platon face mai multe dezvăluiri, inclusiv unele despre tranzacţiile bancare pe care le-a avut cu fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, iar comisia parlamentară de anchetă privind frauda bancară a decis şi ea să meargă să-l audieze în penitenciar.
A urmat un anunţ al lui Alexandr Slusari, şeful comisiei, că ar fi primit de la Platon documente „interesante” şi un demers al acestuia trimis Fiscului şi Procuraturii să le verifice. Presa a aflat, pe de altă parte, că înainte de aceste audieri, dar şi de interviul de la Tv8, Platon ar fi fost vizitat în penitenciar de un socialist, Vladimir Ţurcan, iar politicianul Sergiu Mocanu a speculat că Platon şi-ar fi negociat cu socialiştii ieşirea din puşcărie.