Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii: mai pot fi dovedite acuzațiile aduse celor 13 foști parlamentari comuniști?


Restrospectiva săptămânii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:10 0:00

Sergiu Sîrbu, Violeta Ivanov, Artur Reșetnicov, Anatolie Zagorodnîi și Vladimir Vitiuc – toți foști parlamentari comuniști, sunt bănuiți de îmbogățire ilicită. Vadim Vieru, avocat Promo-LEX, crede că este aproape imposibil de demonstrat o faptă de corupție care ar fi avut loc acum șapte ani, procurorii fiind în imposibilitatea de a acumula baza probatorie.

„Este o situație în care procurorii au inacționat, au decis să acționeze anume acum, nu știu de ce anume acum, asta este la fel o întrebare la care ar trebui procurorii să ne răspundă, dar din punct de vedere procesual, odată ce persoanele sunt bănuite, învinuite de comiterea unei infracțiuni care a avut loc câțiva ani în urmă, practic nu exista riscul ca să fie alterate anumite probe sau să fie influențați anumiți martori. Eu nu știu ce a prezentat procurorul, dar eu consider că nu există astfel de riscuri, până la urmă instanța de judecată apreciază. Prin urmare, plasarea în arest a acestor persoane eu consider că nu era necesară, putea să fie aplicată din start o altă măsură procesuală decât plasarea în arest. Chiar dacă oamenii în societate au păreri împărțite despre fiecare persoană care are calitatea de învinuit și bănuit în această cauză, nu cred că era necesară o măsură preventivă atât de dură, și anume arestul.”

Europa Liberă: Unul din cei bănuiți, și anume Artur Reșetnicov, spunea că el, ca fost judecător la Curtea Constituțională, s-ar bucura de imunitate.

Vadim Vieru: „Eu nu vreau să comentez declarațiile dlui Reșetnicov, imunitatea nu protejează mai ales în cazul de infracțiune de corupție, dacă această infracțiune este dovedită, dar dacă să facem abstracție de faptul că ei sunt foști deputați sau alte „merite” pe care le au aceste persoane, cu ghilimelele de rigoare sau fără ghilimelele de rigoare, o astfel de abordare procurorii trebuie să aibă față de toți cetățenii și în arest să fie plasate persoane în care într-adevăr există riscuri procesuale că ele au să influențeze în mod negativ urmărirea penală pe anumite cauze.”

Avocatul Promo-LEX, Vadim Vieru, sugerează că aceste dosare penale nu vor avea finalitatea la care se așteaptă unii politicieni, dar și societatea:

„Eu cred că în aceste cauze procurorii, iarăși cu respectarea principiului nevinovăției, nu pot să știu ce s-a întâmplat, pentru că nu am acces la probe, dar, având în vedere că aceste fapte se presupune că au fost comise mai mulți ani în urmă, eu nu cred că la această etapă procurorii au să reușească în instanța de judecată să dovedească vina persoanelor, pentru că sunt infracțiuni foarte specifice de care sunt învinuite aceste persoane și sunt proceduri de administrare a probatoriului care se administrează la anumite etape.”

Europa Liberă: În asemenea situații nu se decredibilează încrederea în instituțiile de drept?

Vadim Vieru: „Eu cred că încrederea în procuratură în cazul dat, să nu o spunem direct, în procuratură este foarte joasă, și nu este de azi, dar de mai mulți ani. Uneori se creează impresia că procurorii noștri prin reglările de conturi pe care le au pe intern încearcă uneori să mai intre în grația politicienilor, inclusiv prin demonstrarea de forță sau demonstrarea că luptă cu corupția pe anumite segmente. Printre altele, dacă să vedem Procuratura Anticorupție, de exemplu, fiindcă Procuratura Anticorupție cu cazul acesta se ocupă, că ei sunt specialiști foarte buni în comunicare publică, să spunem așa. Toate reținerile lor sau cazurile în care se instrumentează cu participarea funcționarilor publici - luare de mită și alte infracțiuni de genul dat - sunt foarte mediatizate la început, dar ei uită să „mediatizeze” atunci când persoanele respective reușesc, anume din cauza greșelilor lor și a abuzurilor pe care le comit la etapa de urmărire penală, uită să „mediatizeze” situațiile de achitare, de scoatere de sub urmărire penală sau când în general nu transmit în instanța de judecată dosarele. Și asta se întâmplă în 70-80% cred că din toate cazurile.”

Pe acest caz s-a pronunțat și procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo, care spune că această „agitație regizată” nu este altceva decât o mimare împotriva corupției și o încercare de a sustrage atenția oamenilor de la problemele zilnice.

XS
SM
MD
LG