Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii politice: compatibilități şi explicații date Moscovei


Opinii ale comentatorului Roman Mihăieş şi bloggerului Dorin Galben.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:44 0:00
Link direct

La mai bine de o lună de la alegerile parlamentare, negocierile privind viitoarea coaliție de guvernare sunt în impas. Șeful statului Igor Dodon a spus că dintre posibilele scenarii postelectorale din Republica Moldova cel mai probabil i se pare în prezent cel al alegerilor anticipate. Politologul Roman Mihăeș sugerează că anticipatele i-ar avantaja pe democrați:

Roman Mihăieş
Roman Mihăieş

Roman Mihăeș: „Alegerile anticipate ar conveni doar Partidului Democrat, pentru că el într-adevăr are o anumită structură, sunt mulți primari, mulți șefi de raioane, deci în caz de anticipate PD-ul nu ar lua mai puțin, dar poate ar lua chiar și mai mult. Socialiștii ar pierde foarte mult, pentru că toate jocurile acestea ale lor cu blocul ACUM și faptul că ei se criticau unii pe alții și după alegeri au început să cocheteze o să fie taxat dur de electoratul socialiștilor, care nu acceptă chestiile respective.

Cu democrații ei sunt compatibili ideologic, ambele sunt partide pro-Moldova, pro-independență, deci nu sunt atât de mari diferențele dintre socialiști și democrați, dar sunt enorme distanțele ideologice între socialiști și blocul ACUM. Închipuiți-vă pentru un moment că blocul ACUM face alianță cu socialiștii, el automat, într-o săptămână de zile, pe modelul Iurie Roșca din 2005, care a votat cu Voronin, pierde minimum 2/3 din electorat. Minimum!”

Europa Liberă: Și dacă se face o coaliție PD-PSRM, cine pierde?

Roman Mihăeș: „Dacă se face o coaliție PD-PSRM, ea nu este atât de dură pentru jucători, pentru că ea ideologic este compatibilă. Problema e în...”

Europa Liberă: Dar cineva oricum va fi câștigător și altcineva perdant?

Roman Mihăeș: „De acord. Aici va trebui să vedem cum se vor stabili raporturile dintre PSRM și PD și pe termen mediu și lung să vedem cum va evolua guvernarea. Deci, efectele guvernării vor conta foarte mult în această coaliție, pe când într-o coaliție ACUM + PSRM vor conta aspectele ideologice imediat. Închipuiți-vă că în Republica Moldova sunt 20, poate 25 la sută cetățeni care au viziuni unioniste. Ei sunt mulți și ei au votat blocul ACUM. În momentul în care blocul ACUM face o alianță formală sau neformală cu socialiști, imediat aceștia pleacă de acolo, imediat, a doua zi.

Partidul condus de Andrei Năstase nu este unul de dreapta, este unul de centru, (...) dar partidul Maiei Sandu este urmașul direct al PLDM...

Eu personal cunosc foarte mulți unioniști, ei sunt foarte fierbinți și foarte fermi îs împotriva lui Dodon și a socialiștilor, ei nu acceptă niciun fel de concesii cu acest partid pe care ei îl consideră al Kremlinului, dirijat de serviciile secrete rusești. Vă închipuiți că acum Andrei Năstase are în spate un electorat mai centrist, să zicem așa. Totuși, partidul condus de Andrei Năstase nu este unul de dreapta, este unul de centru și ei pot să-și permită mai multe jocuri pe segmentul politic moldovenesc, dar partidul Maiei Sandu este urmașul direct al PLDM-ului. Maia Sandu a activat chiar și ministră din partea PLDM, dar PLDM-ul a fost un partid care a mers în alegeri cu lozinca: „Fără Voronin, fără comuniști”. Să nu uităm chestia asta. Este un partid care are o ascendență anticomunistă și proeuropeană foarte clară.”

O coaliție între Partidul Socialiștilor și Partidul Democrat se va constitui într-o formulă sau alta, chiar dacă există diferențe de ordin ideologic și politic între aceste două formațiuni, sugerează bloggerul Dorin Galben:

Dorin Galben: „Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor cred că au bătut palma, acum deja Igor Dodon și colegii, foștii săi colegi din Partidul Socialiștilor trebuie doar să argumenteze o eventuală coaliție cu Partidul Democrat în fața Moscovei. Și nu sunt întâmplătoare deloc aceste deplasări ale Zinaidei Greceanîi, ale lui Igor Dodon la Moscova, pentru că au de dat niște explicații, fiindcă Vlad Plahotniuc nu este foarte iubit la Moscova și cu siguranță aceste explicații durează, dar cred că în scurt timp vom avea un răspuns clar, pentru că alternativă pentru Partidul Socialiștilor nu cred că există. „O eventuală coaliție cu blocul ACUM este imposibilă”, a declarat în una din emisiuni și Igor Dodon.”

Europa Liberă: Așa se zice că tocmai lideri de la Moscova nu ar blagoslovi o coaliție formată din socialiști și democrați?

Dorin Galben
Dorin Galben

Dorin Galben: „Igor Dodon este între două rele, dar mai periculos decât ceea ce îi spune Moscova este totuși ceea ce îi dictează Vladimir Plahotniuc, pentru că aici știm ce se întâmplă cu cei care cumva nu îndeplinesc indicațiile lui Plahotniuc – ajung la pușcărie. Igor Dodon are suficiente păcate încă din perioada când era ministru al economiei, după aia în calitate de președinte, am văzut ce s-a întâmplat cu el atunci când a refuzat să semneze anumite proiecte de legi, a fost suspendat și cred că frica lui Igor Dodon este mult mai mare față de Vladimir Plahotniuc, pentru că se întâmplă aici și acum, decât de Moscova.

Are anumite responsabilități și față de Moscova, nu întâmplător a avut atât de multe deplasări la Moscova de când a devenit președinte, dar o coaliție dintre Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor înseamnă o moarte politică pentru Partidul Socialiștilor și, respectiv, sfârșitul carierei lui Igor Dodon, pentru că toți de-a lungul timpului care au coalizat, au avut legături de prietenie, politice, personale cu Vladimir Plahotniuc au dispărut de pe arena politică. Și acest lucru este evident și nu întâmplător aceeași retorică o prezintă și posturile de televiziune din Rusia, care vin cu aceste semnale de alarmă și într-un fel încearcă să-i comunice lui Igor Dodon că poziția pe care încearcă să o ia este greșită. Și cred că tot aici se va finaliza și relația de prietenie dintre Igor Dodon și Federația Rusă, dacă nu reușește să argumenteze într-un fel sau altul o eventuală coaliție.

Mai este o opțiune, pe care am auzit-o de la colegii jurnaliști că Igor Dodon și Zinaida Greceanîi, mergând atât de des la Moscova, în Rusia, de fapt, ar încerca să-i pregătească o cursă lui Vladimir Plahotniuc. Puțin probabil, dar totuși de ce nu? Nu s-au întâmplat asemenea experiențe până acum, nu este atotputernic Vladimir Plahotniuc, așa că am putea avea surprize – o eventuală coaliție, iar după, niște mișcări, combinații pe care nu sunt chiar abilitat să le formulez acum.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG