Guvernarea este obligată să-l demită pe Igor Dodon, scrie Dan Nicu într-un articol pentru ziarul Timpul. Autorul afirmă că la momentul actual, costurile menținerii sale ar putea deveni prea mari pentru PDM, în ciuda faptului că acum controlează guvernarea. Dan Nicu opinează că se pregătește instaurarea unei dualități a puterii în stat, când la sfârșitul lui septembrie șeful statului promite o rezoluție de convocare a „Marii Adunări Naţionale” pentru a forța căderea guvernării și alegeri anticipate. Citez: „Nu-mi este dragă actuala guvernare, dar ea trebuie să-l oprească pe Dodon, sau va ajunge distrusă de acesta. Și de Moscova.”
Primarului Dorin Chirtoacă i se întinde o cursă de care el nu-și dă seama, afirmă Dumitru Spătaru într-un articol publicat pe portalul Tribuna. E vorba de referendumul de demitere a edilului capitalei, Chirtoacă mai sperând la o minune, afirmă autorul. Citez: „Decizia ce debloca procesul de organizare a referendumului era necesară acum, pentru ca Dorin Chirtoacă, în starea în care se afla, „să nu facă prostii”, dar, de cum acest pericol va dispărea, cel mai probabil, se va reveni şi asupra acestei decizii.”
Nici Igor Dodon, nici alți politicieni n-au nicio șansă să obțină avantaje economice din partea Rusiei, afirmă analistul politic Vlad Țurcanu într-un comentariu pentru Radio Chișinău. Expertul consideră că electoratul care îl sprijină pe șeful statului a avut în trecut destul ocazii să constate că retorica pro-rusească este un paravan pentru promisiuni deșarte. Țurcanu consideră că Federația Rusă va ademeni în continuare cu vrute și nevrute societatea moldovenească și pe politicienii acestei țări, dar în realitate nu este dispusă să facă niciun fel de concesii, înainte ca să se renunțe la suveranitate. Citez: „De aceea tot ce promovează Igor Dodon este o iluzie, și nu face decât să țină pe loc țara noastră.”
RISE Moldova publică o proaspătă investigație despre un pastor evanghelist din SUA care a alunecat în centrul unui scandal sexual. Asta, după ce mai multe fete au depus mărturii care scot la lumină comportamentul indecent al pastorului, susțin autorii. Jurnaliștii de investiție afirmă că tinerele erau beneficiarele centrului de plasament „Casa Stela” din Ialoveni, finanțată de fundația americană Stella’s Voice. Deși pastorul a fost exclus din șefia fundației creștine, el a creat o nouă fundație în SUA și își continuă misiunea caritabilă în Moldova, urmând același tipar, scrie RISE.
Despre efectele nebănuite ale introducerii obiectivului european în Constituție scrie jurnalistul Petru Bogatu pentru portalul Deschide.md. Autorul scrie că inițiativa lui Vlad Plahotniuc de a consfinți vectorul european în Constituție este un gest cu multiple semnificații și că liderul democraților nu vrea în niciun chip să joace zaruri. Citez: „Deloc întâmplător, țările din fostul bloc sovietic, care au urmărit aderarea la UE și NATO, au introdus din timp aceste obiective în legislație.” Bogatu consideră că prin asta Plahotniuc mai întinde și o mână partidelor de dreapta, oferindu-le posibilitatea să acceadă în viitorul Parlament.