Pe site-ul revistei 22, Mădălin Hodor publică o anchetă despre cum sunt pompați banii pentru propagandă ai Kremlinului spre ONG-uri şi formaţiuni politice „prietene” pe filiera Gazprom - Konstantin Zatulin - Fundaţia Alexander Gorceakov. Hodor coboară în timp până la strategia inventată de nevoie de Nikita Hrușciov, care avea dificultăți să controleze imperiul complicat și vulnerabil moștenit de la Stalin: „Dacă Uniunea Sovietică nu poate fi la fel de puternică precum Occidentul, va încerca să facă Occidentul la fel de slab ca ea”, spunea el.
După dezmembrarea Uniunii Sovietice, strategia ar fi fost abandonată până ce Vladimir Putin a găsit de cuviință să o scoată de la naftalină. Principiul lui: „«Nu există așa ceva, un fost KGB-ist». Și, evident, nu există strategie mai bună decât vechile strategii probate ale KGB-ului”. „Vechea operă a mentorilor săi” a primit metode noi: „troli, propagandă media, fake-news, campanii de defăimare şi decredibilizare a unor persoane publice sau instituţii. Suspiciune generalizată, teorii ale conspiraţiei, atacuri concertate asupra Uniunii Europene şi Statelor Unite”.
Mădălin Hodor trece în revistă instituțiile din Rusia care se ocupă cu așa ceva, cu toată că există o altă definire, de vitrină, a atribuțiilor lor. Acestea se folosesc de ONG-uri – de fapt, de fake-ONG-uri, cum le numesc analiștii. În Serbia, de pildă, a apărut o formațiune politică formatată practic de propaganda rusă și pe care Hodor o leagă de Partidul România Unită condus de Sebastian Ghiță, celebrul cercetat penal în absență. Sunt apoi legăturile acestor structuri de propagadă din Rusia cu Fundația „Nicolae Titulescu”, condusă de fostul premier Adrian Năstase.
Pe site-ul G4media, analiza semnată de Ana Maria Luca în cadrul unui proiect împotriva fenomenului fake news, o citează pe Angela Grămadă, președinta unui think tank din România, cu observația că sunt categorii de români vulnerabile în fața narațiunilor media pro-Kremlin și care sunt exploatate uneori cu succes pentru a spori neîncrederea în UE și NATO. Asta, deși țara este considerată o „nucă tare” pentru Federația Rusă, iar românii, sud-esticii cei mai rusofobi.
„Un sondaj de opinie al centrului de cercetări Avantgarde, din octombrie 2018, demonstrează că 31% dintre români încă mai consideră Rusia drept cel mai mare dușman al țării lor. Ungaria, considerată un rival istoric, se află cu mult în urmă, cu un procent de 9%”. Apoi, „Moscova dispune de mai multe căi prin care să-și exercite influența asupra țărilor vecine, chiar și în cele ostile, precum Ucraina și România. O metodă este aceea de a investi în țară prin companii-paravan aflate în UE”. Se folosesc inclusiv de grupurile amatoare de cultură rusă din societatea românească, pe care le tentează „să promoveze materiale pro-ruse în schimbul finanțării sau în vederea unei mai mari recunoașteri internaționale”.
Pe blogurile Adevărul, Iulian Chifu se ocupă de apropiatele alegeri prezidențiale din Ucraina. El semnalează schimbări în topul candidaților creditați cu șanse de a intra în turul al doilea. Sunt trei: actualul președinte Petro Poroșenko, fostul premier Iulia Timoșenko și actorul de comedie Volodimir Zelenski. Lipsit de o formațiune politică prin care să-și asigure infrastructura de campanie și mobilizarea la vot, cu șanse mici de victorie așadar, Zelenski a reușit totuși să influențeze clasamentul, în detrimentul Iuliei Timoșenko. Aceasta a alunecat de pe primul pe al treilea loc, cu procente în scădere pe mai departe.
